...În orașul valoroșilor dramaturgi George Ciprian, Paul Ioachim (ambii și actori), Ion Băieșu și al teatrologului de talie mondială George Banu, teatrul înseamnă mereu o Sărbătoare. Ca și primăvara ce abia s-a dus, când, între 20 şi 27 mai, s-a desfășurat Festivalul ajuns la a 14-a ediție. La început s-a numit „Capul de regizor” (cu trimitere la piesa „Capul de rățoi” a lui George Ciprian), apoi „VedeTeatru”, ca anul acesta să poarte un nume sugestiv: „Buzău iubește teatrul”! Opt zile care au demonstrat din plin că teatrul strălucește încântător la Buzău. Este meritul celor care au ctitorit Evenimentul: Teatrul „George Ciprian” Buzău (director - întreprinzătoarea Gina Chivulescu) și devotata echipă de organizatori, avându-l ca director de Festival pe actorul Adrian Găzdaru (totodată directorul Teatrului Excelsior). Un Concurs cu șapte mult aplaudate spectacole prezentate de teatre din București („Metropolis”, „Unteatru”, „Excelsior”, Teatrul Evreiesc de Stat, Compania „WonderTheatre”), Piatra Neamț și Suceava. Din păcate, niciun text românesc în tematica „Iubire, dragoste”!?... O secțiune de teatru pentru copii, cu excelentele spectacole „O poveste a porcului”, după Ion Creangă, și „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”, de Matei Vișniec, prezentate de Teatrul „Ion Creangă” și Teatrul Țăndărică din Capitală. Ca Gala să se încheie cu recitalul dat de actorii de legendă Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc în piesa „Scrisori de dragoste”, de A.R. Gurney...
...Ceea ce, însă, puțini au remarcat este și Festivalul studențesc de teatru demarat, în ultimii trei ani, la Buzău, sub genericul „Studenții de astăzi, actorii de mâine”. Anul acesta, la „Club No Limit”, în fiecare seară, de la ora 22:00, interesante spectacole prezentate de trupe din cinci citadele teatrale studențești: „Ei, și?” (după „Improvizație la Alma”), de Eugene Ionesco, regia - Andreea Ciocîrlan, producție UNATC București, cu un strălucitor student Carol Ionescu, fiul regretatului Șerban Ionescu, care, cu o zi înainte, îl interpretase cu succes pe Romeo, în valorosul spectacol „Romeo și Julieta”, în direcția de scenă a maestrului Victor Ioan Frunză, la „Metropolis”; „Adunarea femeilor”, de Sofocle, supermontare a prof. univ. dr. Florin Zafirescu, cu 11 fete și cinci băieți, dintre care s-au anunțat „nume” Cosmina Olariu (a și primit Premiul Juriului) și Roxana Soare, tot producție UNATC; „Where”, spectacol de coregrafie prezentat de Beata Orban, cu Universitatea de Arte Târgu Mureș; „Avioane de hârtie”, de Elise Wilk, producția Departamentului de Artă Teatrală - Universitatea Craiova; frumosul „Zbor desupra unui cuib de cuci”, după romanul lui Ken Kesey, oferit de studenții Facultății de Arte a Universității „Ovidius” Constanța, în regia asigurată de prof. univ. dr. Daniela Vitcu-Hanțu și cu un remarcabil Vlad Cristian Fiu; „Două piese cu o femeie”, de Franz Xaver Kroetz, montată de prof. univ. dr. Ion Mircioagă la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, cu o sensibilă Andreea Darie. Promițător!