…Există şi un asemenea lăcaş. Îl puteţi descoperi în tot misterul lui la Teatrul Mic, unde ultima premieră se numeşte enigmatic „Hotelul dintre lumi”. Autorul, Eric-Emmanuel Schmitt, cel mai jucat din Hexagon în ultimii 15 ani. Firesc să-l fi întâlnit pe francez şi la Bucureşti, în ultimele stagiuni, la „Nottara”, unde i s-au montat „Vizitatorul” şi „Variaţiuni enigmatice”, două texte reprezentative pentru un „doctor în filozofie”.

…Acum, la Teatrul Mic, Eric-Emmanuel Schmitt ne captează, sub regia încântătoare a lui Alice Barb, printr-o minunată metaforă de viaţă şi de moarte, în nemărginita iubire. „Hotelul dintre lumi” înseamnă un spital unde vin oameni în comă. Ne întâmpină o femeie care face curat (Marie), victima unui atac de cord, un Preşedinte - lovit de o bicicletă - şi un Astrolog, aruncat la graniţa vieţii de o comă diabetică. Imediat apare şi un tânăr neliniştit (Julien), ajuns într-un copac cu 200 km. pe oră. Mai sunt şi doi îngeri (Traian Vlaş şi Carmen Lupei, admirabili în coregrafia lui Răzvan Mazilu), care primesc pacienţii şi îi conduc, după un timp, la liftul din sfori groase, ca un năvod pentru vise, amintind de scripeţii călugărilor de la Meteora. În hotelul dintre cer şi pământ toţi descoperă valenţele aşteptării. Al verdictului celor două doctoriţe venite, parcă, din Inchiziţie (pe rol Liliana Pană şi Ana Bart). Dacă vor fi salvaţi, liftul-năvod-de-vise va coborî pe pământ, ca o evadare prin fereastra morţii, pentru a nu mai rata o dată viaţa. Dacă nu, o va lua în sus, unde nimeni nu ştie dacă „există viaţă dincolo de moarte”. În această fenomenologie a destinului apare Laura, tânăra care se teme de iubire, dar iubeşte viaţa. Îi trebuie însă „o moarte pentru o viaţă”, un transplant de inimă. Împăcat că ia liftul pe drumul spre stele, Astrologul îi oferă fericit inima sa Laurei, care nu are nevoie de milă, ci de dragoste.

…Spectacolul, desfăşurat în decorul poetic al Andradei Chiriac (cu cochilii marine uriaşe), a început greoi, lungindu-se neaşteptat, poate şi pentru că, mi s-a părut, Ovidiu Niculescu (Julien) şi Bogdan Talaşman (Preşedintele Delbec) n-au intrat „din prima” în seducătorul mister al textului şi în fascinanta metaforă a regizoarei. Arca Bunei Speranţe a evitat însă naufragiul, pentru că în scenă se aflau Adriana Şchiopu (Marie) şi Mihai Dinvale (Astrologul Radjapour), cu remarcabilă forţă dramatică şi farmec, iar cu apariţia Valentinei Popa (o uluitoare Laura, cu fior, naturaleţe şi sensibilitate) întregul echipaj al vieţii şi al morţii va naviga încântător, în acordurile sublime ale lui Rachmaninoff. Este marele merit al omului de aleasă cultură Alice Barb (absolventă a Liceului de Muzică din Cluj, pian şi canto clasic; studenta la actorie, la ATF, a regretatului Dem Rădulescu; licenţiată şi în regie, sub îndrumarea lui Hadji Culea şi Stere Gulea). La vama dintre cer şi pământ e nevoie de linişte şi de speranţă. De iubire de viaţă…