Sper că nu vă îndoiţi de umorul şi de poezia scrierilor lui Ion Creangă. O lume cu autenticitatea satului românesc de demult, cu adevăruri şi poveşti, cu zicale şi pilde, cu tot parfumul vremurilor patriarhale. Spectacolul Operei Comice „Soacra cu trei nurori” se înscrie perfect în programul educaţional al repertoriului său. Noi nu ne-am oprit doar la poveste, ci am gândit reprezentarea ei împletită cu un spectacol popular pe muzică din Ciuleandra, cu dansuri frumoase executate cu graţie de şase balerini excelenţi. Muzica, pentru că spectacolul este un muzical, este scrisă de un tânăr compozitor Vlad Roman, educat în şcoala muzicii clasice. Partenerii mei de la Opera Comică pentru Copii sunt cântăreţi excepţionali şi sunt vedete ale Operei române şi a Operetei Ion Dacian.
Eu sunt singura care nu mă pot lăuda cu o supereducaţie muzicală, dar încerc să completez prestaţia cu interpretarea actoricească, şi nici nu ştiţi câtă plăcere îmi face să joc această soacră drăcoasă, zgârcită şi ambiţioasă din povestea lui Creangă. În spectacolul nostru o să vă surprindă prezenţa unui tânăr înalt, cu un glas excepţional şi cu o faţă de chinez simpatică. Se numeşte Fang, are 24 de ani şi este cu adevărat chinez (foto 1, al doilea din dreapta). Studiază la noi canto la Conservator şi s-a stabilit cu părinţii în România. Sunt uimitoare vremurile pe care le trăim. Se întâlnesc la un loc oameni de toate rasele, din locurile cel mai îndepărtate, se adaptează şi locuiesc în bună înţelegere împreună. Lumea a evoluat rapid în ultimii 20 de ani, şi poate de aceea viaţa pare mai scurtă şi eforturile mai mari. Mă gândesc uneori cum aş fi trăit dacă n-aş fi avut norocul să am succes în teatru şi să mă bucur de dragostea dumneavoastră, dragi spectatori. Să ai o profesie care-ţi dă satisfacţie, parteneri de valoare, care te ajută să ajungi la performanţă, căci, e adevărat, rezultatul fericit te face să uiţi orice neajuns înconjurător. Am lucrat la acest spectacol şi ca regizor alături de domnul Vali Racoveanu, vedetă a teatrului de operă, şi sper ca soacra noastră să fie o reuşită. Vă dau câteva nume de reţinut în realizarea acestui spectacol: Viorica Petrovici - scenograf, Gabi Daha - soprană de coloratură, Andrei Lazăr - tenor, Daniel Filipescu - bariton, Oana Şerban şi Genifer Dumitraşcu (foto 2) - vedeta blondă de doar 9 ani din telenovelele Pro TV. Veniţi la Opera Comică pentru Copii la Sala fostului Teatru Giuleşti şi vă veţi bucura şi dumneavoastră, şi copiii pe care îi însoţiţi.