Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

Răşina mumie, cunoscută şi cu denumiri precum mumio, balsamul de munte, sucul stâncilor, sângele munţilor ori lacrima munţilor, este considerată de mulţi un panaceu. Medicamentul-minune e utilizat de câteva milenii în nenumărate ţări precum India, Iran, Arabia, Asia Centrală, Caucaz şi o parte din Europa, el având capacitatea de a trata zeci de afecţiuni.

Conţine 50 de microelemente şi întăreşte imunitatea
Originea răşinei mumio este controversată. În timp ce unii cercetători leagă natura produsului de substanţele minerale, alţii cred că este de origine vegetală, iar alţii l-au asociat cu excrementele diferitor animale sau l-au catalogat drept produsul activităţii albinelor sălbatice. Pentru că natura produsului nu a fost încă detaliată, originea acestui panaceu a rămas nedescoperită, potrivit cărţii „Mumio Arhar-Tas”, prezentată pe site-ul www.mumio.ro. Balsamul de munte se găseşte în locuri greu accesibile omului, cum ar fi grotele, peşterile sau stâncile din zona Podişului Tibet şi Pamir, el fiind colectat de la înălţimi între 2.000 m şi 5.000 m. Se spune că, pentru a trăi, organismul uman are nevoie de 50 de microelemente, toate regăsindu-se în această răşină. Printre ele se numără acidul benzoic, arginina, acidul glutamic şi cel aspartic, dar şi steroizi, vitamine din grupele B şi P, calciu, magneziu, mangan, seleniu, nichel, până la cupru, iod, bismut, crom, beriliu sau zirconiu. Mumio este recunoscută ca un tonic puternic, ea acţionând multilateral în diverse afecţiuni, având şi capacitatea de a întări imunitatea.

Măreşte potenţa
Mulţi învăţaţi din trecut, printre care celebrii Aristotel şi Hipocrate, au folosit acest remediu naturist în afecţiuni cum ar fi fracturi costale, artrită, gastrite, ulcer, afecţiuni ale tractului gastrointestinal, astm, bronşită, afecţiuni ale sistemului nervos, impotenţă, sterilitate, afecţiuni ale sistemului cardiovascular şi multe altele.
În urma a numeroase studii şi aplicaţii, unii savanţi au ajuns la concluzia că sângele munţilor este chiar mai puternic decât ginsengul ca efect de energizare, regenerare şi de mărire a potenţei sexuale. În momentul acestor studii s-au tratat şi vindecat bolnavi de colită cronică, nevralgii sau chiar plexită. Pentru colită cronică, de exemplu, s-au administrat 0,2 g de răşină o dată pe zi, simptomele bolii dispărând după cinci-zece zile de administrare.

Tratează nevralgiile şi bolile feminine
În cazul unor defecte ale ţesutului organelor sexuale feminine, cum ar fi rănile pe colul uterin şi pe pereţii vaginali, tratamentul ce a dat rezultate începând chiar din a cincea zi de administrare a fost următorul: înainte şi după ciclul menstrual s-a pus un tampon înmuiat în soluţie cu mumio pe suprafaţa afectată. Cura a durat două-trei săptămâni şi s-a repetat după fiecare ciclu, timp de şase luni, cu specificaţia că în perioadele respective nu aveau loc acte sexuale.
De asemenea, pentru tratarea persoanelor afectate de radiculită, nevrodermită, plexită sau nevralgie, administrarea s-a făcut sub formă de masaj cu soluţie de răşină mumie. Produsul se aplică timp de trei-cinci minute asupra părţilor afectate ale corpului, iar după fiecare „şedinţă” s-a observat că a scăzut senzaţia de inflamaţie a muşchilor, dar că au dispărut şi senzaţiile de durere şi de mâncărime, iar în următoarele zile, bolnavii s-au refăcut complet în urma masajelor.

Vă scapă de otită
Răşina vindecătoare mai poate trata şi alte afecţiuni, printre care şi sterilitatea atât la bărbaţi, cât şi la femei (dacă se iau 0,2-0,3 g de extract de mumio în amestec cu suc de morcovi sau de afine - care creşte extraordinar eficienţa administrării - de maximum două ori pe zi, timp de 25-28 de zile), vindecă hemoragiile pulmonare (0,2 g de produs în amestec cu sirop de piersici sau vişine, de trei-patru ori pe zi, timp de 25 de zile consecutiv, iar procedeul se repetă de cel puţin trei ori, cu pauză de zece zile între cure), dar şi otita purulentă sau slăbirea auzului (se picură în ureche câte 0,4 g de extract de mumio în amestec cu puţin ulei, dimineaţa şi seara înainte de culcare - puteţi lua concomitent şi pe cale orală 0,2 g cu lapte sau miere, deoarece creşte funcţia antiinflamatoare).
În timpul oricărei cure cu mumio este interzis consumul de alcool, iar dozele care se administrează pe cale orală trebuie luate fie dimineaţa pe stomacul gol, fie în timpul zilei cu cel puţin jumătate de oră înainte de masă. În cazul unor afecţiuni precum: anemie, depresie, nervozitate, afecţiuni ale aparatului respirator, sistemului urinar sau reproducător este bine ca doza de răşină recomandată pentru fiecare afecţiune în parte să fie suptă până ce se topeşte integral în gură. Pentru a atenua gustul amar puternic, se poate combina cu puţină miere.

Ideală în curele de slăbit

Datorită acţiunii sale de reglare a metabolismului, răşina arde grăsimile în exces, ceea ce are ca efect aducerea persoanelor obeze la greutatea normală a corpului, fără a avea ca efect secundar stări de leşin, anemie sau anorexie. Administrarea se face în funcţie de greutatea corpului, după cum urmează: până la 70 kg - 0,2 g de mumio, până la 80 kg - 0,3 g, până la 90 kg - 0,4 g, iar persoanele peste 90 kg - 0,5 g de produs pe zi.

Pont! Administrarea sistematică a acestui produs naturist s-a dovedit că încetineşte procesul de îmbătrânire şi măreşte speranţa de viaţă cu 10-14 ani.

Sfat! Pentru un ritm activ şi tonic de viaţă se recomandă administrarea cu scop profilactic a 0,2-0,3 g răşină de mumio o dată sau de două ori pe zi.

Atenţie! Mumio este contraindicată femeilor gravide, celor care alăptează, dar şi copiilor mai mici de 3 ani.