Main menu

header

de Adela Stăncescu

Bujorii, plante spontane sau cultivate, sunt recunoscuţi pentru frumuseţea lor, dar, lucru mai puţin ştiut, au şi calităţi terapeutice. Cel mai cunoscut dintre bujori este cel de grădină, de la care se folosesc în medicină rădăcinile şi florile, însă există şi specii sălbatice (de pădure, de munte, de stepă şi bănăţean), rare şi ocrotite prin lege.

Specia de grădină are acţiune antispasmodică
Bujorul de grădină are efecte tămăduitoare dacă este utilizat în mod corespunzător. Rădăcinile sunt folosite în medicina naturistă, ca adjuvant în tratarea unor boli articulare, printre care coxartroza şi guta, în hiperexcitabilitatea nervoasă, în spasticitate a musculaturii intestinelor şi în tuse astmatică. În popor, aceste părţi ale plantei se utilizau pentru disfuncţii nervoase (epilepsie, isterie, convulsii, tuse de natură nervoasă), având acţiune sedativă şi antispasmodică. Totuşi, un extract din 2 g de rădăcină uscată şi măcinată, administrat treptat într-o singură zi, poate prezenta unele riscuri. Principiile active din rădăcină sunt acumulate diferit, în funcţie de sol şi de condiţiile meteorologice, şi de aceea prescrirea unei doze precise, netoxice, este greu de făcut.
Mai puţin toxice, petalele se folosesc la prepararea ceaiurilor pectorale, recomandate pentru: tuse nervoasă, tuse astmatică şi dureri de piept. De asemenea, infuzia de petale de bujor este un bun adjuvant în afecţiunile articulaţiilor.

Planta de munte are efect liniştitor
Bujorul de munte cuprinde diferite specii, ce cresc doar la altitudine mare şi se răspândesc acum din Munţii Himalaya, Caucaz şi Carpaţi până în Alpi şi Pirinei. În ţara noastră este cunoscut şi sub numele de trandafir de munte şi poate fi găsit în zonele înalte, unde formează pâlcuri. Există şi unele forme ce se cultivă în apartamente, ca plante ornamentale, numite azalee.
Frunzele bujorului de munte conţin andromedotoxină, alături de leucocianidină, cvercetol, derivaţi fenilpropanici, ulei volatil şi au acţiune narcotică şi afrodiziacă.
Pentru tuse, boli de piept şi urinare cu sânge sunt folosite florile bogate în aminoacizi esenţiali. Ceaiul din frunze sau din flori are un puternic efect liniştitor, ajută la întărirea rezistenţei organismului şi îmbunătăţeşte circulaţia periferică. Totuşi, planta este toxică, iar intoxicaţia se manifestă prin greaţă, colici abdominale, afecţiuni ale sistemului nervos central şi stop respirator.

Pont! Cu ajutorul extractelor pe bază de bujor de grădină se tratează afecţiunile rectului (fisuri, fistule, hemoroizi, ulceraţii, abcese, senzaţii de arsură), precum şi escarele.

Atenţie! Bujorul este o plantă toxică şi de aceea cercetătorii avertizează că tratamentele trebuie să se facă numai sub îndrumarea unui specialist.