Main menu

header

de Adela Stăncescu

Originar din America de Nord, bătrânişul se găseşte acum în toată Europa şi este un bun remediu pentru diaree, dureri de stomac şi reumatism. În ţara noastră poate fi cules de pe lângă drumuri şi păduri.

Creşte numărul globulelor albe
În medicina naturistă, bătrânişul este folosit în special pentru efectele sale diuretice, deoarece contribuie la eliminarea acidului uric. Folosit sub formă de ulei esenţial, este şi tonifiant, având un rol deosebit în afecţiuni ale sângelui, prin dezvoltarea globulelor albe.
În scopuri terapeutice se utilizează toată planta, bogată în ulei eteric, colină, acizi organici şi săruri minerale. Pentru aceste afecţiuni se foloseşte infuzia din două linguriţe cu plantă mărunţită în 250 ml apă clocotită. Se acoperă timp de zece minute, apoi se strecoară. Se pot consuma două-trei căni zilnic.

Elimină diareea
Ceaiul de bătrâniş, considerat un adevărat pansament intestinal, contribuie la tratarea afecţiunilor gastrointestinale ce duc la diaree sau dizenterie. Se prepară din două linguriţe cu plantă mărunţită puse în 250 ml apă. După ce se fierb timp de zece minute, se strecoară şi se beau două căni pe zi. Această licoare combate paraziţii intestinali şi reduce inflamaţiile sistemului urinar.
Pentru tratarea junghiurilor, a afecţiunilor renale, a cistitelor, a reumatismului, a gutei şi a hemoroizilor ce sângerează este indicată infuzia concentrată, sub formă de spălături locale sau pe tot corpul, ce se prepară turnând 500 ml apă clocotită peste patru linguri cu plantă mărunţită. Se acoperă zece minute şi apoi se strecoară.

Pont! Infuzia de bătrâniş este şi un bun remediu pentru răceală.