Main menu

header

de Adela Stăncescu

Preparat din frunzele arbustului Yerba mate, originar din America de Sud, ceaiul de Paraguay (sau mate) este foarte bun pentru oboseala fizică şi mentală, îmbunătăţeşte activităţile mentale şi reduce semnificativ anxietatea. Proprietăţile sale sunt apreciate şi în India, iar în Orientul Mijlociu este preferat mai ales în Siria şi în Liban. În Europa a apărut în secolul al XVI-lea.

Se poate combina cu miere, lapte, lămâie, mentă şi poame uscate
În mod tradiţional, în ţările de origine, ceaiul se prepară în „gourda”, o cană făcută prin scobirea unui fruct, care se umple trei sferturi cu frunze uscate şi măcinate. Apoi se toarnă apă fierbinte şi se lasă la infuzat. Poate fi preparat ca oricare alt tip de ceai şi strecurat înainte de a fi consumat. Are un gust uşor amărui, de aceea se pot adăuga miere, lapte, lămâie, mentă sau fructe uscate. Se bea cu ajutorul unui pai special din argint, pe care sud-americanii îl numesc „bombilla”. În Paraguay şi Uruguay, acest ceai se consumă zilnic, mai mult decât cafeaua. Se consumă şi în Orientul Mijlociu, mai ales în Siria, care este şi cel mai mare importator de Yerba mate din lume, cu 15.000 de tone de ceai în fiecare an.

Întăreşte sistemul de apărare
Cu un conţinut bogat în cafeină şi teofilină, ceaiul mate are acţiune energizantă şi diuretică şi stimulează sistemul nervos, fiind util în cefalee, depresie nervoasă şi tulburări de memorie. Unele studii efectuate în SUA arată că frunzele de Yerba mate au în compoziţia lor o cantitate mai mare de polifenoli decât ceaiul verde, care întăresc sistemul de apărare a organismului şi inhibă dezvoltarea celulelor canceroase. De asemenea, ameliorează bolile hepatice, elimină surplusul de apă din organism şi stimulează arderea grăsimilor. În India se foloseşte pentru tratarea durerilor de cap, a oboselii, depresiei şi reumatismului. Specialiştii susţin că în compoziţia sa se găsesc sodiu, potasiu, calciu, magneziu şi mangan, dar şi vitaminele B1, B2, C, A şi mai multe tipuri de aminoacizi.

Pont! Pentru că îşi păstrează aroma şi proprietăţile benefice, aceleaşi frunze pot fi folosite de mai multe ori.

- Tradiţia spune că frunzele de mate pot fi utilizate şi pe post de afrodiziac
- În doze mari, ceaiul devine toxic şi provoacă insomnie şi palpitaţii. Ca şi cafeaua, este contraindicat cardiacilor, hipertensivilor şi celor care suferă de insomnii şi ulcere.