Main menu

header

de Adela Stăncescu

Folosită de 3.000 de ani în medicina tradiţională indiană, bacopa este recunoscută pentru îmbunătăţirea capacităţii de învăţare şi concentrare, pentru creşterea atenţiei şi memoriei. Este una dintre cele mai comune plante de acvariu. Originară din India, poate fi întâlnită şi în alte ţări din Asia, precum şi în Africa şi America de Nord, în România fiind mai puţin cunoscută.

Regenerează celulele nervoase
Planta se mai numeşte isop de apă şi are florile albe sau albastre, iar frunzele ovale şi de culori diferite, în funcţie de cantitatea de lumină pe care o primesc. Cu o compoziţie chimică foarte complexă, bacopa monnieri a fost obiect de studiu al unor cercetări ştiinţifice, care au demonstrat eficienţa ei în prevenirea şi ameliorarea multor afecţiuni, mai ales ale sistemului nervos. Astfel, planta s-a dovedit extrem de benefică în îmbunătăţirea capacităţilor mentale, în special în cazul persoanelor în vârstă. Este recomandată pentru încetinirea maladiei Alzheimer, dificultăţilor de vorbire, deficitului de atenţie, tulburări de memorie şi epilepsiei. De asemenea, este utilă în tratamentul anxietăţii, depresiei, senilităţii şi deficitului de atenţie. Bacopa reduce stresul şi neliniştea, e un excepţional neurotrofic şi tonic nervos, are proprietăţi sedative şi antispasmodice.

Previne îmbătrânirea precoce
Studiile au mai arătat că planta previne îmbătrânirea celulară, fiind un puternic antioxidant, şi ajută în cazul afecţiunilor cardiace şi al artritei. Testele efectuate pe şobolani au indicat că bacopa acţionează împotriva anumitor tipuri de cancer.
De asemenea, are capacitatea de a îmbunătăţi modul de funcţionare a sistemului imunitar. Recent, specialiştii au demonstrat că bacopa stimulează şi funcţia tiroidă.
Indiferent de modul cum este utilizată, planta nu are efecte toxice, reacţii adverse sau interacţiuni cu alte medicamente. Ceaiul de bacopa se prepară dintr-o linguriţă cu plantă uscată infuzată în 250 ml de apă fierbinte. Se lasă timp de 40 de minute, apoi se beau, de trei ori pe zi, câte 100 ml.

- În India şi Pakistan, bacopa este utilizată pentru îmbunătăţirea funcţiilor respiratorii, în cazul bronşitelor şi al astmului, dar şi pentru tulburări digestive.

Pont! Se foloseşte cu succes după operaţiile neurochirurgicale şi în tratamentul de recuperare după pareze.