Main menu

header

834 4 2de Călin Popa şi Daniel Şuta

Nostalgia anilor 1980 nu pare să se dea dusă preau ușor, studiile arătând că buclele permanente și în general stilul cu volum al deceniului pop sunt considerate cele mai inspirate modele de aranjare a părului.

Stilul Farah Fawcett, imbatabil

Potrivit unei recente cecetări OnePoll, comandată de compania Hair Biology, aranjarea părului în stilul făcut celebru la nivel mondial de Farrah Fawcett încă domnește suprem în preferințele de styling. Mii de persoane chestionate au declarat că permanentul, volumul și tunsoarea specific perioadei nu au avut egal în deceniile care au urmat. Aceste rezultate sunt generate, printre altele, de nemulțumirea persoanelor chestionate de propriul păr, care a dus la schimbarea completă a look-ului de cel puțin șase ori de-a lungul anilor. Astfel, în timp ce 28% dintre respondente au afirmat că sunt frustrate de degradarea părului, care a devenit tot mai subțire și mai uscat și nu mai susține produsele de styling, jumătate dintre participante s-au declarat la o răscruce, iar alte 49 de procente sunt temătoare în fața schimbării.

„The Rachel”, tiparul Jennifer Aniston, în top

834 4 3Alte stiluri care au ieșit câștigătoare în preferințele persoanelor chestionate sunt cârlionții lui Shirley Temple, blondul platinat al lui Marilyn Monroe și coafura lui Jennifer Aniston, care deja are supranumele de „the Rachel”, după numele personajului interpretat de actriță în populara serie tv. Pe de altă parte, opt din zece femei declară că au început să „facă pace” cu părul lor în perioada de pandemie și să-i acorde mai multă atenție. În acest trend se înscrie și faptul că 85% dintre persoanele chestionate consideră că a venit momentul să-și poarte părul mai aproape de culoarea naturală și coafat în funcție de structura acestuia. „Sănătatea părului a intrat în prim-planși reprezintă mai mult decât un element de imagine fizică, poate afecta încrederea în sine la orice vârstă”, detaliază un purtător de cuvânt al Hair Biology.

Încărunțirea nu mai sperie pe nimeni

O altă tendință demnă de atenție relevată de studiul OnePoll este aceea că persoanele chestionate nu mai consideră că este nevoie să-și acopere firele albe, întrucât acestea nu le îmbătrânesc, ci le pun ochii în valoare. De asemenea, 57% dintre voluntarii care au răspuns la cercetare afirmă că se bucură de aspectele înaintării în vârstă și că preferă, în proporție de 68 de procente, să se adapteze la acest proces mai degrabă decât să încerce să-l ascundă vopsindu-și părul. „Femeile moderne preferă să se simtă mai îndrăznețe odată cu vârsta, nu mai bătrâne”, punctează cercetătorul Jeni Thomas, de la Hair Biology.

Modelul „ciupercă“, ideal pentru bărbaţi

834 4 5Recent înființatul grup #TeamMushroom promovează online unul dintre cele mai populare stiluri pentru coafurile masculine, mushroom („ciupercă”), punându-i în valoare avantajele care l-au făcut extraordinar de popular în anii 1990. Astfel, potrivit specialiștilor, părul gras pieptănat cu cărare pe mijloc în acest stil nu mai pare neîngrijit, nu mai este atât de vizibil dacă părul este mai rar, coafura se potrivește foarte bine oricărei forme a feței și complimentează orice frunte, înaltă sau nu, largă sau îngustă, notează marieclaire.com. În plus, potrivit specialiștilor, este de o versatilitate uimitoare, este confortabil și lejer, poate avea sau nu produse de styling și dă un aer de natural foarte apreciat în perioada de pandemie, când se cristalizează trendurile de hairstyling pe termen scurt și mediu.