de Gabriela Niculescu
Au trecut mai bine de 21 de ani de la Revoluţie, dar acest eveniment nu are, nici pe departe, clarificate încă toate aspectele. Pentru jurnalistul Grigore Cartianu, acţiunile istorice învăluite în mister din decembrie ‘89 au reprezentat scânteia de care avea nevoie pentru a demara o amplă campanie de documentare şi clarificare a dilemelor acelei ierni care a schimbat istoria. A pornit pe un drum care s-a ramificat, a urmat multe dintre pistele lui, dar nu le-a terminat, după cum ne-a declarat recent. Informaţiile adunate până acum s-au concretizat în trei volume de succes: „Sfârşitul Ceauşeştilor” (2010), „Crimele Revoluţiei” (2010) şi „Cartea Revoluţiei” (2011). Vă prezentăm, în serial, cele mai importante pasaje şi capitole ale acestor volume.
Pe 17 decembrie 1989, Ceauşescu a condus o dramatică şedinţă a Comitetului Politic Executiv. El a jucat scena renunţării la funcţia de secretar general al PCR. „Convins” să se răzgândească, Nicolae a împuternicit-o pe Elena să conducă România până la întoarcerea sa din Iran. (...)
Din stradă, clădirea pare cufundată într-o linişte deplină. Înăuntru e însă fierbere mare. Ceauşescu, nervos, i-a băgat în şedinţă pe membrii Comitetului Politic Executiv al CC al PCR - celebrul CPEx. Sunt apropiaţii săi. Oamenii săi de încredere. Nucleul Puterii.
Asistat de soţia sa, Elena, Nicolae Ceauşescu mătură pe jos cu şefii Armatei (generalul Vasile Milea), Ministerului de Interne (Tudor Postelnicu) şi Securităţii (generalul Iulian Vlad). E furios că aceştia nu au lichidat răzmeriţa de la Timişoara. Le reproşează violent că şi-au dotat trupele cu bastoane şi cu gloanţe de manevră - „I-aţi trimis să se bată cu pumnul!” -, când trebuia cu gloanţe de război.
Postelnicu îngaimă câteva scuze, Milea şi Vlad încearcă să explice, dar sunt striviţi de furia dictatorului şi de tăcerea membrilor CPEx. Îi scutură un fior când Ceauşescu zice: „Ştiţi ce ar trebui să vă fac? Să vă pun în faţa plutonului de execuţie!”. Cuplul dictatorial vrea să-i schimbe din funcţii pe toţi trei, strivindu-i sub acuzaţii grave. „Este laşitate”, zice Elena, referindu-se la felul în care Milea, Postelnicu şi Vlad au condus represiunea la Timişoara. „Mai mult decât laşitate”, întăreşte Nicolae, „e pactizare cu inamicul!”
Dictatorii explică şi cum trebuia procedat. Zice el: „Trebuia să tragă, să-i lase jos, să someze şi pe urmă să tragă la picioare!”. Intervine ea: „Să fi tras în ei, să fi căzut şi pe urmă luaţi şi băgaţi în beci. Unul să nu iasă!”. Iarăşi el: „Cei care au intrat în sediul Comitetului Judeţean de Partid nu trebuiau să mai iasă de acolo, trebuiau să fie jos, la pământ!”.
Lui Ceauşescu îi aparţine şi concluzia: „Ceilalţi vin cu răngi, iar noi stăm şi le ţinem predici”. Şi tot el vine cu soluţia: „Să lichidăm repede ce e la Timişoara”. Cum? „Cu cartuşe de război”, întrucât „cele de manevră sunt apă de ploaie.”
Obsesia trădării „din Est şi din Vest”
Pe parcursul întregii şedinţe, Ceauşescu pare bântuit de spaima intervenţiei străine, a „amestecului în treburile interne”. E obsedat de spioni, mai ales de cei sovietici.
Referindu-se la „huliganii” de la Timişoara, Ceauşescu îşi aminteşte de inamicul său de la Răsărit, Mihail Gorbaciov, cu care se întâlnise în urmă cu 13 zile. „O mână de derbedei, puşi la cale de cei care vor să distrugă socialismul”, zice Ceauşescu.
Şefii Armatei, Internelor şi Securităţii sunt acuzaţi de complicitate cu duşmanul: „... şi voi, de fapt, le faceţi jocul”.
Ceauşescu revine obsesiv la tema „trădării”: „Acum, în Europa, este o situaţie de capitulare, de pactizare cu imperialismul, pentru lichidarea socialismului”.
Şi încă o dată: „Aici sunt acţiuni puse la cale atât din Est, cât şi din Vest. S-au unit pentru a distruge socialismul, că vor un «socialism uman capitalist»”. (Formidabilă asemănare cu celebra expresie a succesorului său, Ion Iliescu, care cinci zile mai târziu, pe 22 decembrie, ne promitea un „comunism cu faţă umană”!)
Ceauşescu îşi nominalizează clar inamicii: „Toţi trebuie să ştie că suntem în stare de război. Tot ce s-a întâmplat şi se întâmplă în Germania, Cehoslovacia şi Bulgaria acum, şi în trecut în Polonia şi Ungaria, sunt lucruri organizate de Uniunea Sovietică, cu sprijinul american şi al Occidentului”. (...)
Momentul de maximă tensiune este atins spre finalul şedinţei. Supărat că tovarăşii din CPEx cer clemenţă pentru trioul Milea-Postelnicu-Vlad, Ceauşescu ameninţă cu demisia. Urmează o scenă melodramatică, în care tovarăşii se reped să-i declare credinţă veşnică.
„Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”
„Deci nu sunteţi de acord cu măsura propusă?! Atunci, alegeţi-vă alt secretar general!” Şoc: cei 31 de demnitari comunişti aflaţi în sală, membri ai Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, au încremenit. Aşa ceva nu se întâmplase niciodată în 24 de ani de putere absolută. Era 17 decembrie 1989, ora 17:40, iar Ceauşescu juca un rol care-i era total necunoscut: cel al demisiei.
Momentul lipseşte din stenograma oficială a şedinţei, căci era consemnat în pagina 19, singura dintre cele 21 care a dispărut! Pe 4 ianuarie 1990, stenografa Maria Ionescu - aceeaşi care realizase şi stenograma originală – a reconstituit din memorie, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, dialogurile din 17 decembrie 1989. A rezultat o stenogramă mult simplificată, de numai 8 pagini.
Reconstituirea a elucidat motivele dispariţiei paginii 19: acolo erau consemnate demisia lui Ceauşescu şi linguşelile unor membri ai CPEx. Apelând la amintirile Mariei Ionescu şi consultând câţiva demnitari din CPEx, am refăcut atmosfera celor 12 minute tragicomice. Atât a durat până când Ceauşescu a revenit asupra deciziei.
După ce i-a invitat pe membrii CPEx să-şi aleagă „alt secretar general”, Ceauşescu, teatral, a trântit hârtiile din faţa sa. S-a ridicat de pe scaun şi s-a îndreptat spre uşă. A început circul.
Silviu Curticeanu: „Nu aşa, tovarăşe secretar general! Eu niciodată n-am să vă părăsesc, voi rămâne totdeauna lângă dumneavoastră!”
Constantin Dăscălescu, ridicându-se de pe scaun: „Nu se poate, tovarăşe secretar general! Noi nu asta am vrut! Nu vom merge mai departe fără dumneavoastră!”
Dumitru Popescu: „Dar cine a spus asta?”
Emil Bobu: „Vă rugăm să nu vă supăraţi, tovarăşe secretar general!”
Elena Ceauşescu murmură, rezemată de un perete: „L-aţi supărat pe Tovarăşu’”. Iar ochii ei „filmează” tot, să vadă cine ar putea să-l trădeze pe Tovarăşu’.
Din nou, Dăscălescu: „Tovarăşe Ceauşescu, nu renunţaţi! Noi mergem mai departe doar alături de dumneavoastră!”
Nicolae Constantin: „Tovarăşe Dăscălescu, nu-ţi permit să te răsteşti la tovarăşul Ceauşescu!”
Toţi tovarăşii sunt în picioare, cu feţe speriate şi cu ochii ieşiţi din orbite.
Cornel Pacoste fuge şi se pune de-a curmezişul uşii, cu mâinile pe clanţă, ca să nu plece tovarăşul Ceauşescu.
Lina Ciobanu şi Ana Mureşan încep să plângă.
Plâng şi pereţii, şi tablourile de pe pereţi, iar ghivecele de flori - chiar în hohote.
Tovarăşul Ceauşescu face paşi şovăielnici spre uşă.
Din vacarm se desprinde vocea lui Postelnicu: „Suntem cu dumneavoastră!”. Şi oferă imaginea a doi ochi languroşi.
Elena: „Uite ce i-aţi făcut lu’ Tovarăşu’!”
Bobu: „Dacă este aşa, eu zic să-i destituim”.
Tovarăşul Ceauşescu se opreşte.
Tovarăşa Ceauşescu îl apucă de mână şi-l convinge să revină pe scaunul său.
Tovarăşul Ceauşescu zice: „Bine, tovarăşi, să mai încercăm!”. Acum, iertarea e bună, căci vine din partea lui.
Leana, şefă peste ţară
Rugile şi bocetele se opresc brusc - chiar dacă se mai aud suspine - când Ceauşescu, reluându-şi locul, zice: „Bine, atunci eu voi pleca mâine în Iran şi vom relua această problemă după ce se vor termina evenimentele de la Timişoara”. Revenirea de la Teheran este planificată pentru 20 decembrie.
Imediat, simţindu-se din nou cocoş, anunţă că, în absenţa sa, România va fi condusă de „tovarăşa Ceauşescu, împreună cu Manea Mănescu”. În nicio ierarhie, Elena Ceauşescu nu e numărul 2 în stat. Deţine una dintre cele patru poziţii de prim-viceprim-ministru, alături de Ion Dincă, Gheorghe Oprea şi Lina Ciobanu, iar deasupra lor se află şeful guvernului, Constantin Dăscălescu. Manea Mănescu, măcar, este vicepreşedinte la Consiliul de Stat (Preşedinţia României), unde preşedinte este Nicolae Ceauşescu. (...)
„După ce i-a invitat pe membrii CPEx să-şi aleagă «alt secretar general», Ceauşescu, teatral, a trântit hârtiile din faţa sa. S-a ridicat de pe scaun şi s-a îndreptat spre uşă. A început circul“
- 528 de pagini;
- Tiraj: 150.000 de exemplare;
- Preţ: 15 lei