Main menu

header

22-11-1de Gabriela Niculescu

- Loredana Groza caută Vocea României

Loredana Groza face parte din juriul concursului „Vocea României”, unul dintre show-urile senzaţionale care au făcut recorduri de audienţă în lumea întreagă şi care au lansat voci excepţionale. În fiecare marţi, începând cu 27 septembrie, o vom putea vedea la Pro TV, de la 20:30, nu doar în calitate de jurat, ci şi de antrenor al celor 12 concurenţi aleşi deja în echipa sa. Deşi are un program încărcat, Lore din Carpaţi, aşa cum preferă să i se spună, în loc de Madonna României, a acceptat să ne vorbească despre viaţa personală, despre reţeta succesului personal, despre relaţia inedită pe care o are cu fiica sa, Elena, şi despre căsnicia longevivă cu Andrei Boncea. Şi, bineînţeles, despre mult-aşteptatul show!

„Au fost multe voci care m-au inspirat şi m-au făcut să intru în transă”
22-11-3- Începe „Vocea României”. Ce fel de antrenor crezi că vei fi şi cum sunt cei din echipa ta?
- Îmi doresc să fiu cel mai tare antrenor şi întotdeauna am mers pe ideea că, dacă vrei să reuşeşti, trebuie să ai o mentalitate de învingător. Cred că după cei peste 25 de ani de cântat şi scris muzică, 25 de ani pe scenă, am multe lucruri de împărtăşit celor pe care i-am ales şi care m-au ales să le fiu antrenoare. Echipa mea este foarte puternică şi mă bucur că am făcut nişte alegeri foarte bune. Îi simt deja foarte apropiaţi şi încerc să scot tot ce este mai bun din fiecare şi să le dau o viziune despre ce pot ei deveni. Aici intervin inspiraţia şi puterea mea de a dezvolta aceste talente şi de a le duce la un alt nivel.

- Ai vreun preferat printre concurenţi? E cineva din echipa ta care crezi că va lua marele premiu?
- Dacă nu aş crede în concurenţii pe care i-am ales să facă parte din echipa mea, nu aş mai fi în acest concurs. Idealul meu este să găsesc „Vocea României” şi eu îmi urmez întotdeauna idealul.

- Povesteşte-mi un lucru incitant din culisele show-ului.
- Au fost multe momente care au avut suspans, dar şi extaz. Au fost multe voci care, chiar dacă eram cu spatele, m-au inspirat şi m-au făcut să intru în transă, iar ăsta e un semn că avem de-a face cu o personalitate foarte puternică şi că vocea poate să treacă dincolo de orice dacă vine din suflet, dacă este expresia unui caracter frumos. Prin acest show am şansa să împărtăşesc şi altora din experienţa mea şi abia aştept să dezvolt alături de fiecare membru din echipa mea ceea ce am început deja. Vor fi nişte momente foarte frumoase, iar telespectatorii se vor convinge de asta.

„Mă onorează comparaţia cu Madonna, dar eu sunt Loredana din Carpaţi”
- Nu de puţine ori ai fost numită Madonna României. Preferi să ţi se spună aşa sau te caracterizează mai fidel alte apelative?
- Mă onorează comparaţia, dar eu sunt Loredana din Carpaţi sau de lângă, cum vreţi voi...

- Cea mai dragă amintire din copilăria ta?
- Mi-e dor de vacanţele la ţară, de bunicii mei, de acea viaţă tihnită. A fost o perioadă foarte frumoasă din viaţa mea.

- Cea mai palpitantă experienţă pe care ai trăit-o peste hotare?
- Am avut foarte multe experienţe peste hotare, chiar din adolescenţă am călătorit foarte mult şi nu cred că aş putea să fac un top. Oricum, concertele şi întâlnirile cu oameni care m-au inspirat şi care m-au schimbat, m-au îmbogăţit spiritual, rămân pentru mine experienţe de neuitat.

- Ai fost mereu în top. Cât consideri că este muncă, cât este ambiţie şi perseverenţă şi cât este noroc în reţeta succesului tău?
- Nu pot să dau procentaje. Cred că, dacă vrei cu adevărat un lucru, până la urmă nimic nu te poate împiedica şi dacă dorinţa e secondată de pasiune şi de bucuria de a împărtăşi, ceea ce simţi şi descoperi ca artist, cu fanii tăi, asta nu poate decât să îţi dea o constantă şi continuă legătură cu muzica şi cu scena, aşa cum am şi am avut şi eu. Norocul este, de multe ori, şi felul în care îţi evaluezi oportunităţile şi şansele care îţi vin în cale.

„Eu şi fiica mea suntem ca nişte surori”
22-11-2- Ce a moştenit fiica ta de 13 ani, Elena, de la tine şi de la soţul tău?
- Este un copil vesel, pozitiv, care ştie să se simtă bine indiferent de locul în care se află, îşi găseşte întotdeauna ceva de făcut, e foarte prietenoasă şi dornică de cunoaştere. Cred că a moştenit câte ceva de la fiecare dintre noi.

- Îţi va călca pe urme?
- Deocamdată este la vârsta în care intră în adolescenţă, aşa că nu are nişte planuri foarte clare. I-ar surâde ideea unei meserii pe scenă, însă până atunci mai e ceva timp, iar ea va hotărî ce va face. Deocamdată suntem ocupate cu şcoala.

- Cum vă petreceţi timpul împreună? Elena practică vreun sport?
- Îi place foarte mult echitaţia. Îi place foarte mult la mare, la munte şi călătorim împreună atunci când nu e la şcoală şi am concerte, suntem ca nişte surori. Am vrut ca relaţia noastră să fie directă şi lipsită de formalisme.

- Unde îţi petreci concediile?
- Acasă. Eu sunt mai tot timpul plecată, aşa că pentru mine este foarte important să fiu acasă, să-mi fac micile plăceri: să lenevesc cu o carte în mână în grădina mea, la soare, să gătesc o cină bună, să fac cumpărături în piaţă - îmi place să-mi aleg singură legumele şi fructele - şi altele.

„Actoria m-a determinat să mă descopăr altfel de cum credeam că sunt”
- Ce înseamnă actoria şi cum te simţi pe platourile de filmare?
- Cu siguranţă m-a schimbat şi m-a determinat să mă descopăr altfel de cum credeam că sunt. Mi-a dat o siguranţă mai mare, iar faptul că am putut să joc încă de când eram foarte tânără mi-a oferit o degajare şi mai mare pe scenă.

- Care a fost lucrul care te-a marcat cel mai tare de-a lungul vieţii?
- Am o viaţă plină şi nu-mi place să fac topuri, dar cu siguranţă printre cele mai frumoase momente pe care le-am trăit a fost naşterea fiicei mele şi cred că orice mamă este de acord cu asta. Nimic nu are cum să egaleze această experienţă.

- Ce oameni ai alături necondiţionat, exceptând familia?
- Chiar dacă nu sunt întotdeauna aproape de mine fizic, prietenii îmi sunt mereu alături, mă susţin şi de câte ori ne vedem este ca şi cum nu ar fi trecut nicio zi, timpul nu stă în calea noastră. Cei cu care îmi împart o mare parte din timp - călătorim, cântăm, stăm în studio - sunt colegii mei de trupă, care au devenit a doua familie a mea.

- Te-ai gândit vreodată să părăseşti România?
- Părăsesc România de câte ori vreau şi mă întorc de câte ori vreau. Nu cred că mai trăim într-o lume în care să vorbim despre o plecare definitivă.

„Când orgoliul este mai puternic decât dragostea, lucrurile nu rezistă“

- De 13 ani ai o căsnicie demnă de toată admiraţia. Care este cheia fericirii în doi?
- Trebuie să renunţi la ego, pentru că atunci când orgoliul este mai puternic decât dragostea, lucrurile nu rezistă. O relaţie trebuie construită zi de zi, trebuie să nu judeci, să ştii să laşi de la tine, să ai încredere în partener şi în relaţia voastră.

- Au existat gelozii între tine şi soţul tău, Andrei Boncea?
- În orice cuplu există momente de tensiune, care te fac însă să te cunoşti mai bine şi să te iubeşti mai mult. Geloasă am fost în adolescenţă, dar am învăţat că nu este o dovadă de dragoste, ci doar o dorinţă de posesivitate şi un lucru care nu te duce într-o zonă bună.

„Credinţa că vârsta este doar un număr m-a ajutat să merg mai departe“

- Foarte multă lume se întreabă cum reuşeşti să ai o energie incredibilă, o vitalitate demnă de vârsta adolescenţei şi un look mereu fresh? Care este secretul tău?
- Sunt o persoană echilibrată şi întotdeauna am avut o viaţă în care am combinat mai multe elemente. Mi-a plăcut întotdeauna să fac sport, să călătoresc, să nu intru în rutină, să găsesc plăcerea în ceea ce fac şi să păstrez prospeţimea. Dacă eu mă plictisesc, nu e ok, pentru că ceea ce simt eu simt şi cei din jurul meu, şi atunci m-am ghidat întotdeauna după instincte, am încercat să găsesc întotdeauna un izvor, să fie ceva proaspăt. Chiar dacă am cântat un cântec timp de 20 de ani, de câte ori urc pe scenă încerc să abordez altfel interpretarea şi să-i găsesc o nouă aură, o nouă energie. Dorinţa de a nu intra în rutină, corelată cu credinţa că vârsta este doar un număr - copilul din noi nu moare niciodată - m-au făcut să merg mai departe şi să privesc fiecare zi ca pe o nouă provocare.

- Oferă-ne un pont care dă rezultate pentru energie sau frumuseţe.
- În primul rând, să nu trăiţi în trecut, cu regrete, să trăiţi fiecare clipă. Timpul e foarte preţios, trebuie să fim generoşi şi recunoscători pentru ceea ce primim în fiecare zi. Viaţa este o minune şi trebuie să fim conştienţi că trăim această minune. De la felul în care gândeşti până la ce mănânci, ce citeşti, ceea ce îţi dă sau nu aripi, asta te poate propulsa într-o stare de spirit care să îţi dea energie, pozitivism şi să te ţină într-o formă excelentă.

Loredana, Horia Brenciu, Smiley şi Moga se vor duela în... talente

22-11-4Concursul „Vocea României” a trecut deja de prima etapă, aceea a audiţiilor pe nevăzute, în care concurenţii sunt ascultaţi de membrii juriului fără ca aceştia din urmă să-i poată vedea. Alături de Loredana, au mai avut dificila sarcină de a tria vocile şi de a-şi alcătui câte o echipă de 12 concurenţi Horia Brenciu, Smiley şi Marius Moga. Fiecare dintre cei patru juraţi au şi rolul de antrenori. În etapa a doua, ei trebuie să aleagă piesele pe care le vor interpreta în duet coechipierii lor şi să-i pregătească, pentru a se prezenta în formă maximă pe scenă. Horia, Smiley şi Marius au acceptat să ne răspundă la câteva întrebări despre acest mega-show.

Horia Brenciu: „Spectacolul, recunosc, m-a acaparat total”
- Cât timp îţi ocupă show-ul „Vocea României”?
Horia: De când s-a terminat prima etapă, mă gândesc la spectacol încontinuu. M-a acaparat total! Dacă audiţiile pe nevăzute au fost relativ uşoare pentru noi, cei patru antrenori, ei bine, etapa a doua e şi mai spectaculoasă. Trebuie să aleg atât piesele pentru duetele care vor avea loc, cât şi protagoniştii lor. Cred că şi cei 12 concurenţi din echipa mea se gândesc la asta în fiecare zi… Vor avea ceva surprize.
Smiley: Am filmat deja prima etapă, unde mi-am format echipa, 12 concurenţi unul şi unul. În acest moment pregătesc duetele pentru cea de-a doua etapă, dar lucrurile vor deveni tot mai agitate cu fiecare pas înainte.
Moga: M-am implicat foarte tare în acest proiect şi am încredere în potenţialul fiecărui concurent. Mi-am format deja echipa, iar acum urmează să lucrez duetele pentru etapa confruntărilor. Am reuşit însă să-mi gestionez foarte bine timpul şi să mă ocup atât de echipa mea de la „Vocea României”, cât şi de proiectele marca DeMoga Music. Am fost plecat o perioadă în Los Angeles, unde am încheiat câteva colaborări cu nume grele din producţia muzicală, proiecte despre care veţi afla mai multe în curând.

Smiley: „Am foarte multă experienţă în lucrul cu voci şi cu oameni”
- Care crezi că sunt atuurile tale faţă de colegi în această competiţie?
H.: Sunt o idee mai înalt decât ei.
S.: Mă implic foarte tare, pun foarte mult suflet în fiecare colaborare şi îmi doresc ca fiecare om din echipa mea să aibă o carieră şi să îl pot ajuta în sensul ăsta. Am foarte multă experienţă în lucrul cu voci şi cu oameni, am propria casă de producţie, „Hahaha Production”, şi pot construi o carieră de la zero.
M: Experienţa de a crea un brand de la zero. Şi nu mai dau exemple...

- Ce lucru te-a impresionat cel mai mult la concurenţi?
H.: Mi-au plăcut atât vocile lor, cât şi piesele alese. Sper că o să le descopăr şi alte calităţi cunoscându-i.
S.: Mă impresionează toţi concurenţii, au fost foarte buni, au toate atuurile pentru a deveni mari vedete.
M: Îmi plac vocile care reuşesc să-mi transmită o stare, şi pe acestea am încercat să le aduc în echipa mea.
Marius Moga: „Surprizele sunt uriaşe!”

- Povesteşte-mi un moment comic de la preselecţii.
22-11-5H.: De multe ori, colegii mei antrenori m-au învinuit că pledoariile mele sunt puţin cam lungi. Ba mai mult! M-au certat că sărut şi îmbrăţişez concurenţii... Bănuiala mea este că voiau şi ei acelaşi tratament. (râde) Ăsta-i cusurul meu: vorbesc, zâmbesc şi iubesc în exces! Mă poate acuza cineva că nu-mi place viaţa?
S.: Au fost o mulţime de situaţii comice, majoritatea generate de dialogurile noastre. Noi, antrenorii, avem o relaţie de prietenie, ne cunoaştem de mult timp şi avem nişte glume ale noastre. Veţi vedea asta în septembrie, când emisiunea va intra pe post.
M.: Noi suntem cu spatele la scenă şi nu auzim decât vocea. Vă daţi seama cum sunt reacţiile noastre atunci când se întorc scaunele! Surprizele sunt uriaşe!