de Elena Şerban

Născută într-o familie poloneză, de religie catolică, la 21 aprilie 1729, Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst a devenit cunoscută în întreaga lume, dar mai ales în Rusia, cu numele Ecaterina cea Mare. Pentru mulţi a fost aproape un mister cum a reuşit tânăra catolică să se impună în fruntea uneia dintre cele mai mari puteri din lume. Responsabilă de această situaţie poate fi considerată împărăteasa Elisabeta I, fiica lui Petru cel Mare. Aceasta era de părere că e nevoie de o reîmprospătare a sângelui familiei imperiale şi a decis că cea mai bună soţie pentru Petru, moştenitorul tronului Rusiei, este poloneza.

Ajunsă în Rusia, Sophie câştigă repede simpatia împărătesei. După căsătoria cu Petru învaţă limba rusă şi se converteşte la ortodoxism, cu numele Ecaterina. Îşi întăreşte puterea la Curte, mai ales după ce a adus pe lume un băiat, Pavel Petrovici, în 1754. Chiar dacă Ecaterina I îi i-a copilul pentru a-l creşte, gurile rele spun că Pavel nici nu era băiatul lui Petru, ci al unui şambelan. Nimeni însă nu comenta, deoarece se cunoşteau problemele medicale ale moştenitorului tronului.

Ecaterina a II-a a mai avut o fată, Anna, cu contele polonez Stanislaw-August Poniatowski, şi un băiat, Aleksei, cu Grigori Orlov. De altfel, sunt cunoscute cel puţin alte 12 relaţii pe care împărăteasa le-a avut la Curte.

Nemulţumit, Petru încearcă să o îndepărteze, însă Ecaterina a II-a îşi făcuse o serie de prieteni alături de care pune la cale o revoluţie la Palat. În 1762 este proclamată suverană unică a întregii Rusii. La 6 iulie, soţul Ecaterinei este asasinat de prietenii împărătesei.

În timpul domniei sale, împărăteasa a revoluţionat Rusia. A pus bazele primului azil de copii orfani, a înfiinţat o şcoală de moaşe, un stabiliment de igienă populară, dar şi Academia de Ştiinţe. De asemenea, a adus muncitori germani să cultive pământurile Ucrainei şi a chemat în Rusia medici, arhitecţi şi ingineri.

La 5 noiembrie 1796 a suferit un atac cerebral, iar la 6 noiembrie a murit.