de Cătălina Tăgârţă

- Ştefan Dumitrescu este preşedintele Asociaţiei Naţionale a Pensionarilor din România

Înfiinţată iniţial din dorinţa de a-i ajuta pe bătrâni, Asociaţia Naţională a Pensionarilor din România (ANPR) este, în prezent, nu doar îngerul păzitor al persoanelor de vârstă înaintată, dar şi al copiilor, al mamelor fără ajutor sau al persoanelor cu handicap. Fondatorul şi preşedintele Asociaţiei, Ştefan Dumitrescu - fost aviator, actualmente pensionar - „aleargă” de dimineaţa până seara să găsească sponsori şi soluţii pentru a oferi o rază de speranţă celor din jurul său. De când a început criza, sponsorii se găsesc mai greu, dar omul nostru nu îşi pierde speranţa.

„Scopul e să ajutăm mai multe categorii de oameni”
- Cum s-a născut ideea înfiinţării Asociaţiei Naţionale a Pensionarilor din România?
- Toţi suntem oameni, dar ca să-ţi arăţi adevăratul titlu de om trebuie să te uiţi şi la cei de lângă tine, că numai dând şi ajutând pe cei din jur poţi avea o mulţumire sufletească. Eu eram încă în activitate când m-am gândit să înfiinţez asociaţia, iar scopul a fost de a-i ajuta pe toţi acei oameni care au nevoie de ajutor, de instruire, de un sfat, care au nevoie să socializeze, să meargă undeva şi să ceară ceva. După Revoluţie am anticipat ce se va întâmpla, aşa că m-am hotărât să înfiinţez această instituţie. Înainte, românilor li se asigura cel mai important lucru: un loc de muncă, ceea ce conferea individualitate şi siguranţă oricui. Acum însă toate categoriile sociale depind de pensionari şi trăiesc pe spatele muncii acestora.

- De ce spuneţi asta?
- Fiindcă, din orice punct de vedere am începe discuţia, ea se va termina la fel: un cuplu tânăr apelează la casa părinţilor, a bunicilor, aşteaptă ajutor din pensia mică a acestora, în condiţiile în care salariile sunt exagerat de mici, iar rata şomajului mare... altminteri, dacă vrea să-şi ia o casă cu bani din bancă, devine sclav pe viaţă. Când se mai distrează cuplul ăsta tânăr, când îşi mai permite o vacanţă la munte sau mai înţelege sensul vieţii?! Înţelegeţi ce spun?! De aceea spun că toţi trăim de pe urma a ceea ce au realizat pensionarii...

- Revenind la asociaţie, care funcţionează din anul 2000, cui i se adresează ea mai exact? Înţeleg că nu doar pensionarilor.
- Într-adevăr. Scopul nostru este să ajutăm mai multe categorii de oameni. În primul rând, e vorba despre mame cu probleme deosebite - cu venituri sub limita minimă admisă - care îşi cresc şi îşi educă singure copiii, apoi vorbim despre copii cu probleme deosebite sau abandonaţi, bătrâni uitaţi de copii între patru pereţi şi abandonaţi de rude, dar avem în evidenţă şi persoane fără niciun fel de venit şi fără perspectiva unui loc de muncă, oameni fără adăpost, cu handicap sau marginalizaţi social - foşti deţinuţi, alcoolici sau toxicomani - însă din această categorie nu am avut decât câteva cazuri.

„Periodic le facem tot felul de analize”
- Cam câte persoane aveţi în evidenţă?
- Vreau să subliniez mai întâi faptul că asociaţia are sediul în Bucureşti, dar avem sucursale şi în ţară. La nivelul Capitalei sunt înscrise 1.700-2.000 de persoane, iar la nivel naţional avem în evidenţă în jur de 700.000-800.000 de oameni.

- Povestiţi-ne, vă rog, cum îi ajutaţi pe toţi aceşti oameni?
- În funcţie de posibilităţi, oferim pachete cu ocazia diverselor sărbători - în preajma Crăciunului, a Paştelui, de Ziua Pensionarului (1 octombrie) sau de Ziua Naţională a României. Apoi, organizăm tot felul de spectacole, mese festive sau întâlniri de socializare. Facem foarte multe acţiuni, de la Zilele Bunicului, care au loc în octombrie, până la serbări şcolare. Avem chiar şi o formaţie muzicală, compusă din câteva pensionare care ne veselesc puţin în timpul întâlnirilor organizate. Apoi, e vorba despre asistenţă juridică, socială şi medicală gratuită. Avem un avocat care le oferă consultanţă în regim de voluntariat şi colaborăm cu un medic de familie. De asemenea, periodic facem tot felul de analize, de la audiometrii până la consultaţii oftalmologice, iar unora le oferim şi medicamente naturiste. Chiar dacă poate nu vă par aşa, acţiunile noastre sunt extrem de importante pentru toţi aceşti oameni. Imaginaţi-vă cât de groaznic este să fii singur, fără niciun sprijin şi cu un venit extrem de mic!

„CAR-ul este ultima lor speranţă”
- Mi-aţi povestit la un moment dat că Asociaţia Pensionarilor este afiliată unei Case de Ajutor Reciproc (CAR) din Capitală. Cum îi ajutaţi pe oameni pe această cale?
- CAR-ul este un fel de bancă a pensionarului. Din păcate, băncile din România nu prea mai acordă credite pensionarilor, de teamă că nu-şi vor recupera banii în cazul în care aceştia păţesc ceva. CAR-ul este, practic, ultima speranţă a acestor oameni, el fiind de multe ori singura instituţie care le mai oferă un ajutor financiar.

- Puteţi explica procedura? De ce acte are nevoie pensionarul interesat să obţină un împrumut?
- În primul rând, trebuie să fie membru al respectivului CAR - astfel de Case de Ajutor Reciproc nu există doar în Bucureşti, ci în toată ţara - apoi, e elementar să depună în contul respectiv, pe care îl deschide pe numele său, o sumă de bani. După aceea, când doreşte poate obţine un împrumut de cinci ori mai mare decât respectiva sumă, care va fi returnat ulterior cu o dobândă de aproximativ 10%. În ceea ce priveşte actele, e nevoie de o cerere, talonul de pensie şi copie de pe actul de identitate, însă ca şi condiţie generală este că împrumutul se acordă numai cu girant. În funcţie de suma acordată poate fi nevoie de două-trei astfel de persoane, însă obligatoriu una dintre ele trebuie să fie pensionată.

„Visul meu e să construiesc un centru pentru bătrâni“

- Ce vă propuneţi pentru viitor?
- Evident că ne dorim să avem mai mulţi sponsori, să putem ajuta mult mai multă lume şi mai substanţial. Mă întristez când văd că nu pot fi de folos pe cât aş vrea, dar sunt optimist că vom găsi în continuare înţelegere şi sprijin. Visul meu e să construiesc un centru pentru bătrâni. Proiectul l-am făcut de câţiva ani buni, dar, din păcate, nu l-am putut pune în aplicare. Încă e nevoie de astfel de cămine, unde persoanele neajutorate să aibă mereu aproape o infirmieră, un medic, o persoană care să le spună o vorbă bună. Deşi mi s-a promis, autorităţile nu au făcut nimic pentru a mă ajuta.

- Cum vă pot contacta oamenii care au nevoie de ajutor?
- După cum vedeţi, uşa sediului nostru, din Strada Lipscani a Capitalei, stă mereu deschisă. Însă, putem fi contactaţi şi la numărul de telefon: 021/312.96.13.