de Laura Zmaranda
Un atelier micuţ, înţesat cu pălării frumos aşezate, unele mai vechi, altele mai noi, o maşină de cusut ce se odihneşte tăcută pe măsuţa de lucru. Un univers creativ restrâns, în care Creatorul este un bătrânel de 83 de ani, în ochii căruia nu poţi vedea decât tinereţe şi poftă de viaţă. Aşa l-am găsit pe ultimul pălărier din Bucureşti. Foarte jovial şi încântat de oportunitatea de a vorbi despre meşteşugul pe care l-a îndrăgit toată viaţa, acesta ne-a prezentat ultimele sale creaţii. Jobenuri sofisticate, care amintesc de marea aristocraţie a lumii, pălării elegante pentru doamne, pălării clasice pentru domni sau pălării vânătoreşti. Toate născute din truda a două mâini care cinstesc încă un meşteşug vechi de câteva milenii.
Din universul mic al satului gorjean, în Capitală
Povestea ultimului pălărier din Bucureşti, domnul Nicolae Zdârcă, începe în urmă cu 83 de ani, într-o familie numeroasă, în care a crescut alături de alţi 11 fraţi. Este o poveste marcată de drama sărăciei pe care probabil multe familii de ţărani o trăiau în acele timpuri, dar şi de amintiri nostalgice care mai îndulcesc amarul neajunsurilor. Traiul crunt al zilelor petrecute într-o gospodărie din universul mic al satului Cluşit, din Gorj, zilele ploioase de toamnă în care uliţele se transformau în veritabile smârcuri de noroi sau omătul viscolit în care se afunda în drumul de aproape patru kilometri până la şcoală, toate au fost ca o piatră de temelie a hotărârii care avea să îi schimbe cursul destinului. Aceea de a pleca spre oraş. La doar 14 ani a părăsit satul natal în favoarea Capitalei, acolo unde avea să schimbe munca grea de gospodărie cu una mult mai elegantă şi sofisticată. La puţin timp după ce a ajuns în Bucureşti a intrat ca ucenic la un atelier de pălării de pe lângă Gara de Nord.
Şase decenii şi jumătate de activitate
Deşi trucurile meseriei le-a deprins mult mai rapid, cel mai tânăr dintre învăţăceii din atelier, Nicolae Zdârcă, a trebuit să petreacă patru ani de ucenicie, singura răsplată în tot acest răstimp fiind aceea de a i se recunoaşte talentul. S-a remarcat ca fiind un meşter iscusit nu doar în faţa şefului de atelier, ci mai ales în faţa clienţilor, mulţi dintre aceştia manifestându-şi dorinţa ca pălăriile lor să fie confecţionate de tânărul ucenic. Au fost patru ani în care pasiunea s-a împletit cu munca şi creativitatea. Mai târziu, după încheierea stagiului militar, acestor ani s-au adăugat şi cele şase decenii şi jumătate închinate creării pălăriilor. În tot acest timp, nici măcar o clipă nu s-a gândit că ar putea schimba această meserie, despre care spune că i-a adus şi satisfacţii morale deosebite, dar şi foloase materiale care i-au permis un trai decent.
Penuria de pălării
Meşterul Nicolae Zdârcă face parte din casta meşterilor privilegiaţi. A avut şansa să profeseze o meserie care i-a plăcut şi care a fost îndestulătoare din punct de vedere financiar. Cu toate acestea, au fost şi momente de sacrificiu. „Când comuniştii au preluat cârma puterii, pălăriile au căzut în dizgraţie şi o dată cu ele şi meşteşugul pe care l-am îndrăgit atât de mult. A fost o perioadă grea, în care nu aveam practic ce să muncesc”, mărturiseşte pălărierul, vizibil emoţionat de rememorarea acelor vremuri de restrişte, în care penuria de pălării s-a întins ca o pecingine, mai ales în Capitală.
Totuşi, spiritul managerial de care a dat dovadă meşterul i-a salvat afacerea de la un faliment ce se prefigura ca fiind sigur. Şi-a adaptat activitatea noilor cerinţe şi a început să confecţioneze tot felul de lucruşoare pentru copii, chiar şi cravate pentru bărbaţi. Recunoaşte totuşi că, dacă oamenii de rând refuzau să poarte pălării în acea perioadă, câţiva dintre marii lideri ai comunismului, printre care Gheorghe Gheorghiu Dej şi Petru Groza, au apelat la serviciile sale pentru a-şi completa ţinutele oficiale cu eleganţa şi sobrietatea pălăriilor.
Considerate dintotdeauna un simbol al eleganţei şi fiind aproape nelipsite din garderoba doamnelor şi domnilor, pălăriile par să nu îşi mai găsească astăzi cu atâta uşurinţă loc în dressing. Cu toate acestea, meşterul nu se plânge. Face chiar şi zece pălării pe zi, iar clienţii nu lipsesc niciodată, semn că moda pălăriilor ar putea reînvia. Ceea ce îl preocupă pe domnul Nicolae este faptul că astăzi confecţionarea lor este mai degrabă un meşteşug al nimănui. Încercările sale de a găsi un ucenic căruia să-i dezvăluie tainele meseriei au fost năruite de fiecare dată. Asta pentru că omul potrivit pentru o astfel de meserie trebuie să întrunească mai multe calităţi: să fie răbdător, să aibă un spirit creativ şi, mai presus de toate, să iubească munca. Statul nu pare deloc interesat de conservarea patrimoniului cultural, motiv pentru care destinul vechilor meserii depinde doar de bătrânii meşteri. Însă puterea lor scade o dată cu trecerea timpului, iar în lipsa tinerilor, aceste meşteşuguri vor fi sortite pieirii.
În vizita noastră la ultimul pălărier al Capitalei am aflat şi câteva dintre tainele confecţionării pălăriilor. Primul pas în acest proces constă în aşezarea materialului, udat în prealabil, pe un calapod. Se lasă la uscat, după care este din nou udat pentru a fi pus pe un alt calapod, unde i se dă forma dorită. Apoi pălăria este dată la cusut. Pentru că îşi doreşte ca pălăriile sale să fie recunoscute pentru frumuseţea dar mai ales pentru longevitatea lor, domnul Nicolae foloseşte de fiecare dată materiale de calitate, cel mai des utilizată fiind stofa. Pentru comenzile speciale poate utiliza şi materiale mai scumpe precum părul de iepure.
• Nicolae Zdârcă are nu doar meritul de a fi ultimul pălărier din Capitală, ci şi acela de a fi meşterul elitei româneşti. De-a lungul vremurilor a confecţionat pălării pentru cele mai de succes filme româneşti, în care personajele principale au fost interpretate de actori de renume din ţara noastră. Marele regizor şi actor Sergiu Nicolaescu este unul dintre aceştia.
• Preţul unei pălării confecţionate de Nicolae Zdârcă pleacă de la 50 de lei şi poate ajunge şi la 400-500 de lei.