de Nicoleta Ghighilicea
- Ca şi tatăl său, dictatorul de la Damasc reprimă sângeros revoltele populare
Dacă pe plan intern situaţia a rămas aproape aceeaşi după venirea la putere a lui Bashar al-Assad, în 2000, în ceea ce priveşte politica externă, diferenţele sunt mari. Tatăl a făcut din Siria un stat cu un rol-cheie în Orientul Mijlociu, în timp ce fiul a izolat ţara şi a adus-o în pragul războiului cu Occidentul. Actualul preşedinte este văzut de analişti ca un politician lipsit de experienţă, pe când tatăl era considerat un diplomat abil.
Hafez al-Assad a fost şef de stat 30 de ani
În perioada în care Hafez al-Assad a fost preşedinte, Siria era vârful de lance al luptei arabilor împotriva Israelului. Născut într-o familie de ţărani, el a urmat cursurile Academiei Militare şi a ajuns apoi comandant suprem al aviaţiei. În timpul Războiului de Şase Zile, din 1967, când Siria a pierdut Înălţimile Golan, Hafez era ministru al apărării. El a pus acest eşec pe seama conducerii ţării, iar trei ani mai târziu a organizat un puci şi a ajuns şef al statului. De atunci a condus Siria cu o mână de fier, timp de 30 de ani. A iniţiat o politică economică liberală, dar a zdrobit orice iniţiativă a disidenţilor. În 1982, a ordonat masacrarea locuitorilor din Hama, care au îndrăznit să se revolte împotriva lui, fiind ucişi peste 10.000 de oameni. Pe plan extern însă a demonstrat că este un diplomat abil. A obţinut un sprijin financiar masiv de la celelalte state arabe, a creat o alianţă strategică cu URSS, dar s-a apropiat şi de SUA în timpul Războiului din Golf, când a pus la dispoziţia alianţei occidentale 20.000 de militari. Iar efortul său a fost răsplătit atunci cu un ajutor economic important.
Bashar al-Assad, de la medicină la politică
După ce Hafez al-Assad a murit, în 2000, i-a urmat la putere unul dintre cei cinci copii ai săi, Bashar al-Assad, care avea doar 34 de ani. Ca să fie numit şef al statului, a fost modificată Constituţia, care prevedea că vârsta minimă pentru această funcţie era 40 de ani. Este de profesie medic oftalmolog şi a studiat la Damasc şi la Londra. În 1994, a fost nevoit să-şi abandoneze cariera, după ce fratele său mai mare, desemnat să fie succesor la conducerea ţării, a murit într-un accident de maşină. Atunci tatăl său l-a trimis la Academia Militară şi a început să-l pregătească pentru a deveni şeful statului.
Fără experienţă, dar autoritar
Ajuns preşedinte, Bashar al-Assad şi-a câştigat imediat reputaţia de modernist. A iniţiat mai multe reforme, a eliberat sute de deţinuţi politici, iar disidenţilor le-a permis să vorbească liber. Dar cu timpul, vechea gardă s-a opus cu vehemenţă schimbărilor, iar forţele de securitate au procedat la fel ca în timpul tatălui său şi au arestat zeci de intelectuali care se opuneau regimului. Când protestele faţă de guvern au început în martie 2011, s-a dat ordin pentru reprimarea disidenţilor. Revolta, la început paşnică, s-a transformat într-un conflict armat, iar luptele au cuprins capitala Damasc şi alte oraşe ale ţării. În tot acest timp, unii dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai preşedintelui au fost ucişi, iar alţii au fugit din ţară pentru a forma un guvern în exil. Conflictul armat a atras atenţia comunităţii internaţionale care i-a cerut preşedintelui de mai multe ori să demisioneze. Statele Unite chiar au ameninţat Siria cu o posibilă intervenţie militară, dacă vor fi folosite arme chimice şi biologice împotriva rebelilor.
În ceea ce priveşte politica externă, în cei 12 ani de când este preşedinte, Bashar al-Assad nu a făcut decât să izoleze ţara. A continuat aceeaşi linie dură în privinţa Israelului şi a susţinut grupările islamiste Hamas şi Hezbollah. Statele Unite au etichetat de mult Siria drept un sponsor al teroriştilor. Relaţiile celor două ţări au devenit tensionate odată cu declanşarea războiului în Irak, în 2003, când Damascul s-a opus ferm intervenţiei americane.
Asma al-Assad, o primă doamnă controversată
Comparată cu alte soţii ale dictatorilor, Asma al-Assad este văzută la fel ca acele prime doamne care fie s-au complăcut să rămână în umbră, fie au sprijinit cu fermitate deciziile soţilor. Până la declanşarea revoltelor, anul trecut, ea a ajutat la promovarea imaginii Siriei în lume şi a fost prezentată favorabil de presa occidentală. Fiica unui celebru chirurg, Asma Fawaz al-Akhras s-a născut la Londra şi tot aici si-a petrecut copilăria şi adolescenţa. A obţinut o diplomă în ştiinţa computerelor şi apoi a lucrat ca analist financiar la Londra, unde l-a cunoscut pe Bashar al-Assad, care era atunci medic oftalmolog. În anul 2000, la scurt timp după ce acesta a ajuns preşedinte, Asma a emigrat în Siria şi s-a căsătorit cu el. Atunci s-a crezut că prima doamnă va influenţa lansarea reformelor în Siria, pentru că petrecuse 25 de ani în Occident. Ea are acum 36 de ani şi, deşi este musulmană sunnită, nu a renunţat niciodată la ţinuta sa europeană. Odată cu declanşarea revoltelor împotriva regimului, toată lumea aştepta o reacţie din partea ei. Dar Asma l-a susţinut pe soţul său, iar apoi nu a mai apărut în viaţa publică. Nu a reacţionat nici după ce demonstranţii au fost reprimaţi sângeros în oraşul Homs, din care provine familia ei. Situaţia a devenit şi mai apăsătoare când a trimis un e-mail ziarului londonez „The Times”, în care îşi susţinea soţul şi consola victimele violenţelor.
Familia Assad aparţine tribului Kalbiyya din provincia Lakatia, în nord-vestul Siriei, şi face parte din minoritatea religioasă alauită. Membrii acestei secte declară că sunt musulmani şiiţi, dar sărbătoresc şi Crăciunul şi Boboteaza. Ei reprezintă 12% din populaţia ţării şi deţin controlul unei ţări majoritar sunnite. De-a lungul secolelor alauiţii au fost persecutaţi, zeci de mii fiind ucişi de musulmani. Se pare că ei sunt descendenţii unei populaţii care a trăit în Siria şi Liban pe vremea lui Alexandru cel Mare. Apoi s-au apropiat de islam, dar contactul cu Bizanţul şi cruciaţii i-a făcut să păstreze şi practici din creştinism.
• Preşedintele Siriei şi soţia sa, Asma al-Assad, au împreună trei copii.
• Din ordinul lui Bashar al-Assad, peste 25.000 de oameni au fost ucişi în ultimele 17 luni, majoritatea fiind civili.