de Iulian D. Moleianu

Traian, numit şi Caesar Nerva Traianus Germanicus, născut Marcus Ulpius Traianus, este primul împărat roman născut în afara Italiei, la Baetica, în sudul Spaniei de astăzi, la 15 septembrie, anul 53 d.Hr. Este cuceritorul Daciei şi a căutat să extindă graniţele Imperiului către est, în Armenia, Mesopotamia şi Arabia, dar dincolo de aceste campanii a dus un program vast de construcţii şi a sporit bunăstarea socială.

Provenea dintr-o familie înstărită, iar tatăl său a fost primul care a făcut carieră în serviciul imperial. Se presupune că viitorul împărat a crescut fie la Roma, fie în diverse tabere militare, alături de tatăl său. A servit 10 ani ca tribun şi comandant de legiune, a deţinut magistraturi tradiţionale ca pretor, fapt care i-a adus comanda unei legiuni în Spania, cu ordinul de a înăbuşi o revoltă împotriva împăratului Domiţian. Acesta i-a oferit lui Traian o serie de favoruri, printre care unul dintre cele două consulate. După asasinarea lui Domiţian, conspiratorii l-au numit împărat pe vârstnicul Nerva. În octombrie 97 d.Hr., Nerva l-a adoptat pe Traian ca succesor al său, iar la scurt timp a murit.

Înainte de ascensiunea sa, Traian se căsătorise cu o doamnă din înalta societate, Pompeia Plotina, căreia i-a rămas devotat. Deoarece nu au avut copii, l-a adoptat pe vărul său, Hadrian.

În plan politico-militar, Traian a fost dur, dar drept. Le-a dat soldaţilor numai jumătate din banii obişnuiţi la încoronarea unui nou împărat, dar a sporit numărul săracilor care primeau grâne de la stat şi a micşorat impozitele.

În anul 101 d.Hr. a reluat invazia Daciei, după ce Domiţian fusese oprit de Decebal. A cucerit Sarmizegetusa şi a creat o nouă provincie, Dacia Romană.

Traian a murit la vârsta de 64 de ani, la Selinus (azi Selindi), pe coasta de sud a Asiei Mici. Cenuşa sa a fost adusă la Roma şi înmormântată la baza Columnei ce îi poartă numele şi pe care sunt zugrăvite atât scene din războiul cu dacii, cât şi scena morţii Regelui Decebal.