de Adela Stăncescu
- a fost descoperită în China, iar secretul ei a fost păstrat timp de 3.000 de ani
Simbol al perfecţiunii în orice epocă istorică, mătasea naturală nu a putut fi egalată de nicio altă fibră artificială inventată. Este veche de peste 5.000 de ani, iar când a ajuns să fie cunoscută în întreaga lume, după 3.000 de ani, toate marile civilizaţii i-au acordat un loc de onoare. Cândva preferată de familiile regale pentru îmbrăcăminte şi decoruri, ea este la fel de apreciată şi de marii creatori de modă din zilele noastre.
Născută într-o ceşcuţă cu ceai
Una dintre legendele descoperirii acestei ţesături spune că prinţesa chineză Leizu, o concubină de la curtea împăratului Xuanyuan, a găsit în ceşcuţa cu ceai coconul unui vierme de mătase, în timp ce stătea sub un dud. Nu ştia ce este, şi ca să-l scoată a început să desfacă firul de pe gogoaşă. L-a privit apoi la lumina soarelui şi a observat că era neobişnuit de subţire şi strălucitor. Apoi i-a venit ideea să-l ţeasă. Aşa a fost descoperită mătasea naturală. Legenda mai spune că, din acel moment, prinţesa a devenit zeiţa mătăsii în mitologia Chinei. De atunci, chinezii s-au ocupat de creşterea acestor viermi, îndeletnicirea fiind rezervată iniţial doar femeilor de la curtea imperială. Cu timpul s-a răspândit şi a devenit o ocupaţie protejată prin decrete imperiale. Aproximativ 3.000 de ani chinezii au reuşit să păstreze secretul, divulgarea lui fiind pedepsită cu moartea. În primii 1.000 de ani, doar împăratul şi cei mai înalţi demnitari aveau dreptul de a purta haine de mătase. Ţăranilor chinezi li s-a interzis să folosească acest material până în secolul al XVII-lea.
Din China a ajuns în toată lumea
La început, europenii credeau că aceste fibre textile erau făcute din frunzele unor copaci, prin înmuiere în apă. După ce au aflat despre ce era vorba au hotărât să înveţe şi ei această tehnică. Astfel, în anul 552 d.Hr., împăratul bizantin Iustinian a trimis doi călugări în misiune în Asia. Aceştia au ajuns şi în China, de unde s-au întors la Constantinopol cu ouă de viermi de mătase ascunse în bastoanele lor din bambus. Cu toate acestea, sericicultura a început să se răspândească în Europa în secolul al VII-lea, mai întâi în Sicilia şi în Spania. Până atunci, grecii şi romanii foloseau mătasea naturală, mai ales pentru îmbrăcămintea împăraţilor şi nobililor şi o cumpărau la preţuri foarte mari.
„Drumul Mătăsii”, o renumită rută comercială
Răspândirea acestor ţesături chinezeşti a început în secolul al III-lea î.Hr., mai întâi în ţările asiatice, apoi în cele europene şi africane. Alături de mătase au fost aduse în diferite ţări ale lumii şi hârtia, tiparul, obiecte din porţelan, praful de puşcă şi busola. Itinerariul pe care au fost transportate cele mai multe mărfuri ajungea în Europa şi în Africa de Nord şi a fost numit „Drumul Mătăsii”. Există însă şi o cale maritimă ce a legat China de principalele ţări cu vechi civilizaţii, trecând prin Strâmtoarea Malacca şi India, până în estul Africii. Pe aici a ajuns şi Marco Polo în China, şi tot pe acest drum s-a întors la Veneţia.
Monedă de schimb, la fel ca aurul
Oriunde în lume, şi în orice perioadă istorică, mătasea naturală a fost considerată „regina ţesăturilor”. Călduroasă iarna şi răcoroasă vara, a fost dintotdeauna preferată atât de familiile regale, cât şi de oamenii obişnuiţi. În saloanele de bal ale nobilimii, rochiile de mătase erau obligatorii. Însă nu numai pentru îmbrăcăminte a fost folosită, ci şi la tapiserii, decoruri religioase, ornamente interioare şi picturi. A fost atât de valoroasă, încât în unele epoci era întrebuinţată ca monedă de schimb, preţul ei fiind la fel de mare ca al aurului. Timp de 1.000 de ani a fost şi cadoul diplomatic pe care împăratul îl făcea vecinilor. În prezent, China este cel mai mare producător din lume de mătase naturală, fiind urmată de India, Brazilia şi Japonia.
România a fost un mare exportator
Cândva al doilea exportator de mătase naturală din Europa, şi al şaselea în lume, România face acum eforturi ca să-şi recâştige poziţia pe care a avut-o pe pieţele internaţionale. În prezent, singura fermă unde se cresc viermi de mătase şi se ţese borangicul este la Stoeneşti, în judeţul Vâlcea. Aici, familia Niculescu are o plantaţie de 20.000 de duzi şi produce aproape 100 de kilograme de gogoşi de mătase pe an. Ideea i-a fascinat pe turiştii străini, dar şi pe experţi. Produsele de aici sunt cumpărate indiferent de preţ şi sunt foarte apreciate la târgurile tradiţionale. Pentru o eşarfă sau o ie din borangic se lucrează chiar şi o zi întreagă, în funcţie de model.
La fel de preţioasă acum, ca şi în Antichitate, mătasea naturală a ajuns să fie folosită şi în scop medical. Oamenii de ştiinţă germani, în colaborare cu cercetători indieni au reuşit să creeze anul acesta o inimă artificială din aceste fibre. Ei au produs din coconii unor viermi tropicali un disc de mărimea unei monede, iar pe acesta au ataşat celule de muşchi cardiac. Specialiştii susţin că au ales acest material pentru că este mai dens decât altele pe care le-au testat în laborator. Ţesutul creat s-a contractat în acelaşi ritm cu cel natural, pe o perioadă de 20 de zile, comunicarea dintre celule fiind intactă.
Descoperită în 1710 de un francez, mătasea de păianjen a fost produsă prima dată abia la sfârşitul secolului al XIX-lea, în colonia franceză Madagascar. Acolo există o specie de păianjen ce produce mătase aurie. Oamenii de ştiinţă i-au studiat proprietăţile şi au ajuns la concluzia că are o rezistenţă comparabilă cu cea a oţelului. Un cercetător japonez a confecţionat chiar şi un set de corzi de vioară care s-au dovedit a fi mult mai rezistente decât cele obişnuite. Tot din acest material a fost prezentată anul acesta la Londra şi o rochie, considerată una dintre cele mai preţioase piese vestimentare din toate timpurile. A fost terminată în opt ani, iar pentru obţinerea ţesăturii au fost folosiţi peste 1 milion de păianjeni din Madagascar.
• Primii crescători de viermi de mătase în România au fost atestaţi în urmă cu 500 de ani.