de Elena Şerban

Cu o mamă pianistă, un tată violonist şi un naş genial, George Enescu, era aproape imposibil ca Dinu Lipatti să nu devină muzician.

Născut la 19 martie 1917, la Bucureşti, Constantin (Dinu) Lipatti a fost considerat un copil-minune al muzicii. După ce a urmat cursuri de pian cu Mihai Jora şi celebra Florica Musicescu, Dinu a fost acceptat la vârsta de doar 16 ani la Conservatorul din Bucureşti. Un an mai târziu a participat la un concurs internaţional de pian, la Viena, unde a primit doar premiul al II-lea. Deosebit de nemulţumit de această decizie, pianistul francez Alfred Cortot a părăsit juriul, în semn de protest. Apoi l-a invitat pe Dinu la Paris să-şi continue studiile la Ecole Nationale de Musique. Lipatti şi-a început cariera de pianist în 1936, cu o serie de concerte în Germania şi în Italia. Revenit la Bucureşti la începutul Celui de-Al Doilea Război Mondial, a susţinut numeroase concerte alături de naşul său, George Enescu.

În această perioadă, Dinu s-a îndrăgostit de Madelaine Cantacuzino, alături de care, în 1943, a plecat în Elveţia. Devenit profesor de pian la Conservatorul din Geneva, Dinu nu a renunţat la concerte. A cântat de-a lungul vremii sub bagheta unor dirijori celebri, printre care Herbert von Karajan sau Alceo Galliera.

Din păcate, în acelaşi an, s-a descoperit că tânărul pianist suferă de sindromul Hodgkin, o formă de cancer al sistemului limfatic. Numeroşi pianişti, violonişti şi dirijori din lumea întreagă au contribuit atunci cu bani la tratamentul românului. Printre ei s-au numărat Yehudi Menuhin, Igor Stravinsky şi Charles Munch.

În ciuda tratamentului, Lipatti a murit la 2 decembrie 1950, la doar 33 de ani. În 1997, drept recunoaştere a meritelor sale, Dinu Lipatti a fost ales membru al Academiei Române.