de Andrei Dicu
Colecţionarii de bijuterii ştiu că la 11 iulie 1893 a fost obţinută prima perlă prin cultivare. Care e povestea acestor pietre preţioase, de câte tipuri sunt, cum se pot diferenţia perlele naturale de cele false şi mai ales la ce preţuri exorbitante pot ajunge vom încerca să aflăm în continuare.
29.682 de gene ale scoicii de mărgăritar
Perlele naturale, cunoscute şi sub numele de „mărgăritare”, sunt obiecte rotunde din sidef, o combinaţie dintre carbonat de calciu, cristale şi o substanţă organică proteică, numită „conchin” sau „conchiolină”. Culorile, de la variantele albe la roz, galben sau cenuşiu, sunt determinate de temperatura apei şi de mediul în care au trăit scoicile. Perlele se formează în natură, dar procesul naşterii lor nu este complet clarificat. Directorul Muzeului Mineralogic din Hamburg, Jochen Schluter, afirmă: „Celulele epiteliale rănite ale scoicii, care suferă de o boală parazitară, sunt răspunzătoare de formarea perlelor. Scoica încearcă să neutralizeze parazitul, învelindu-l în sidef”. Ipoteza nu este însă singura, pentru că în anul 2011, un grup de savanţi japonezi a identificat nu mai puţin de 29.682 de gene ale scoicii de mărgăritar.
Reprezentau simbolul femeii iubite
Istoricul acestor minuni ale naturii şi în acelaşi timp ale alchimiei se pierde în negura timpului. Încă din anul 2006 î.Hr., perlele sunt menţionate în China ca făcând parte din tributul plătit Regelui Yu şi simbolizând bogăţia, înţelepciunea, demnitatea şi puterea. În Antichitate, cele mai preţuite perle proveneau din India şi din Persia, iar în cultura musulmană reprezentau simbolul femeii virgine. Erau apreciate şi de romani, şi de greci, care le numeau „margarita”, şi pentru care reprezentau simbolul femeii iubite. În India însemnau prolificitatea, dar şi simbolul lacrimilor, iar măcinate se consumau ca afrodiziac. În Europa Evului Mediu au avut un simbol sacral, ca semn al dragostei faţă de Dumnezeu, mai ales că erau menţionate în Noul Testament. După descoperirea Lumii Noi, Cristofor Columb s-a întors, în anul 1498, cu un sac în care avea un corn al abundenţei, plin cu astfel de pietre preţioase. Nu peste multă vreme, la începutul secolului al XVI-lea, se estima că spaniolii ar fi cules din noile teritorii cucerite peste 118 milioane de perle. De atunci, ele se folosesc în principal ca accesorii ale bijuteriilor (inele, cercei, lanţuri, brăţări etc.), dar în secolele al XV-lea şi al XVIII-lea erau brodate inclusiv pe rochiile doamnelor şi domnişoarelor.
Pulberea de perle vindecă durerea de cap şi diareea
Perlele sunt folosite inclusiv în industria farmaceutică drept medicament, sub forma unui preparat din praf amestecat cu oţet sau cu zeamă de lămâie. Acest obicei a fost preluat din lumea arabă şi, în secolul al XIX-lea, s-a extins în Europa, pulberea de perle fiind prescrisă în cazul unor boli precum durerea de cap sau diareea, dar şi în cazul leşinurilor ori al febrei.
Începând cu primele decenii ale secolului al XX-lea, japonezii au perfecţionat perlele de cultură, şi nu peste mult timp au apărut şi cele false, cu mijlocul din sticlă. În acest moment, pe piaţă există o varietate de perle de diferite forme şi culori, iar din acest motiv este dificil să ne dăm seama care dintre ele sunt sau nu veritabile. Sunt clasificate după origine, gradate în funcţie de mărime, formă, grosimea sidefului, luciu, claritatea suprafeţei şi gradul de asortare. Aceste calităţi nu sunt considerate egale, iar o grosime mare a sidefului nu înseamnă că piatra preţioasă are o valoare ridicată. În schimb, o perlă foarte netedă şi rotundă este foarte valoroasă, iar preţul său poate ajunge şi la 1 milion de euro. Un fragment din cea mai veche bijuterie cu perle cunoscută, găsită în sarcofagul unei prinţese persane, datând din anul 520 î.Hr., este expus la Muzeul Luvru din Paris, iar valoarea sa este inestimabilă.
Luciul, cel mai important atribut
Perla cu un luciu de calitate reflectă imaginile din jurul ei precum o oglindă şi accentuează luciul într-o strălucire tridimensională. Suprafaţa ei se referă strict la netezimea acesteia, la existenţa sau inexistenţa unor defecte fizice. Culoarea poate varia de la alb-argintiu la negru, forma oscilează de la perfect rotundă la semirotundă, la ovală, picătură şi formă semibarocă ori barocă. Ultima formă este cea mai puţin valoroasă, referindu-se la perlele asimetrice. Aşadar, cu cât este mai sferică, cu atât va fi mai valoroasă. Mărimea se calculează măsurând diametrul în milimetri. Pot exista perle mai mici de un milimetru, dar şi perle care ajung la 20 de milimetri, precum cele din Marea Chinei de Sud.
Căutători cu preţul vieţii
Foarte mulţi căutători de perle şi-au sacrificat viaţa în adâncurile apelor de-a lungul timpului, în încercarea de a aduce aceste preţioase comori la suprafaţă. Scufundarea în apnee (oprirea temporară a respiraţiei) este practicată de multă vreme, fiind singura sursă de venit a căutătorilor de perle din zonele subdezvoltate, şi este limitată în timp la câteva minute, deoarece rezerva de oxigen a organismului este redusă. Prin antrenament, timpul de scufundare poate ajunge la 15 minute. Cu toate acestea, mulţi şi-au pierdut viaţa din cauza presiunii crescute a apei la adâncimi mari sau prin înec.
Perlele se formează pe fundul mărilor şi oceanelor, dar şi în ape dulci. Atunci când marea introduce un „intrus” (o impuritate, un fir de nisip etc.) în interiorul unei scoici, aceasta se irită şi, din reflex de apărare, generează sidef, îmbrăcând imperfecţiunea în acest înveliş preţios. De-a lungul unei perioade de mulţi ani, crusta creşte constant prin secretarea continuă de scoică a sidefului, atâta vreme cât imperfecţiunea este captivă, formând perla. Există o paletă largă de tipuri de perle, cele mai cunoscute fiind: Akoya (sunt în culori calde, de la roz la crem şi auriu, provin din Japonia şi China şi se folosesc la coliere), Marea de Sud (cresc în zonele tropicale din apropierea coastei Australiei), Negru Tahiti (sunt cultivate în scoicile negre din Polinezia Franceză şi sunt colorate de la argintiu închis la roşu închis şi negru), Mabe (perle de cultură care cresc în cochiliile scoicilor, şi nu în corpul lor, şi se folosesc la inele şi la broşe), Orient (perle în formă sferică, de apă dulce, cultivate în China şi în Japonia), Keshi (extrem de mici şi formate accidental în scoici de cultură, având formă neregulată) şi Baroc (create de midii în lacurile şi în râurile cu apă dulce din nordul Europei, China şi Japonia, culoarea lor variind de la alb la culoarea piersicii, roz şi lila).
• Perlele veritabile pot fi evaluate chiar şi la 1.000.000 de euro.
În general, culegătorii de perle sunt de formaţie scafandri şi biologi şi, datorită naturii meseriei lor, care presupune coborârea la sute de metri în adâncimea mărilor şi oceanelor, sunt supuşi la o mulţime de riscuri. Poate şi din acest motiv, ei cad pradă unor excentricităţi menite să le crească faima. Unul dintre cunoscuţii căutători de perle contemporani este australianul Will Hannigan (30 de ani), iubitul celebrei actriţe Demi Moore. Se spune despre el că ar avea o perlă inserată în penis, dar că nu este vorba despre o rebeliune adolescentină, ci despre o tradiţie existentă în familia sa.