Main menu

header

de Iulian D. Moleianu

Ne aflăm în faţa ultimului episod al serialului nostru, dedicat secretelor zilelor de naştere. Şi de data aceasta vom avea parte de informaţii care ne vor ajuta să ne cunoaştem mai bine atât pe noi înşine, cât şi pe cei care ne înconjoară.

21 - Petrecăreţii risipitori
Nativii zilei de 21 sunt comunicativi şi au un talent social aparte. Sunt specializaţi în a-i atrage, entuziasma şi înveseli pe ceilalţi şi se remarcă la petreceri şi la evenimentele mondene. Sunt plini de vitalitate, dar iuţi la mânie. Au o mare forţă de convingere şi sunt indicaţi pentru comerţ şi intermediere. Suferă totuşi din pricina instabilităţii, a superficialităţii şi a lipsei de disciplină şi se risipesc înainte de a finaliza ce au de făcut. Pentru că sunt plini de farmec, nu au dificultăţi în a lega o relaţie amoroasă. Problema lor este să menţină o astfel de legătură...

22 - Puterea, unicul vis
Persoanele născute în data de 22 dispun de forţă, sunt stăpâne pe ele şi ambiţioase. Activităţile lor se îndreaptă spre afaceri de mare întindere, tinzând spre putere politică şi imperii financiare. Sunt obsedaţi să facă avere, iar acest lucru îi transformă în înfumuraţi, inflexibili, lipsiţi de scrupule, lacomi şi manipulatori. Sentimentele lor nu cunosc calea de mijloc. Iubesc sau detestă cu aceeaşi ardoare şi caută parteneri din „acelaşi aluat”.

23 - Între aventură şi liniştea căminului
Agili, ingenioşi şi flexibili, cei născuţi pe 23 dispun de capacitate de adaptare. Reacţionează spontan, iar viaţa este o aventură în care experimentează mereu ceva nou şi incitant. Defectele lor sunt nerăbdarea, inconstanţa, lipsa de tenacitate şi frivolitatea. Aceşti oameni sunt afectuoşi şi sensibili, dar curiozitatea îi îndreaptă spre multe relaţii nepotrivite sau imposibile. Îşi doresc totuşi un echilibru afectiv, astfel că visul lor este o căsnicie armonioasă.

24 - Prea multe calităţi duc la exhibiţionism
Aceasta este ziua celor mărinimoşi, săritori, prompţi la orice solicitare, oameni pentru care cercul prietenilor este sfânt. Vorbim despre persoane casnice, responsabile, dar care au adesea veleităţi artistice, dramatice sau actoriceşti. Dau dovadă de prea mare sensibilitate, emotivitate şi indulgenţă exagerată, de care alţii profită. Sunt romantici, plini de farmec, le place să-şi exprime sentimentele, unii dintre ei fiind chiar predispuşi la exhibiţionism.

25 - Studioşi, dar greu de suportat
Posesorii unei judecăţi logice şi pătrunzătoare, nativii zilei de 25 strălucesc prin capacităţile intelectuale şi prin dorinţa de studiu. Au o intuiţie grozavă, pe care trebuie să şi-o asculte. Nu suportă restricţiile şi preferă să lucreze retraşi. Defectele lor sunt răceala, aroganţa, spiritul critic şi atitudinea superioară. Au o mare sensibilitate afectivă, dar se feresc să se vadă acest amănunt. Nu-şi comunică emoţiile şi menţin greu o relaţie. Au putere de atracţie, dar sunt greu de înţeles.

26 - Cooperanţi, dar... ranchiunoşi
Energici, ambiţioşi şi eficienţi, cei născuţi pe 26 sunt buni afacerişti. Se descurcă excelent în lumea finanţelor, iar managementul lor este diplomatic şi cooperant. Totuşi, tind să se ataşeze excesiv de lucruri şi de oameni, sunt sceptici, ranchiunoşi, geloşi şi încăpăţânaţi. Au pasiuni devoratoare, pot dărui mult în dragoste, dar cer şi mai mult. Pot suferi de fetişism, iar dilema lor este cum să-şi echilibreze setea de absolut cu menţinerea compromisului necesar menţinerii cuplului.

27 - Fascinaţia carismei şi excesele bahice
Îi întâlnim pe mulţi dintre nativii zilei în mediul cultural, politic, ştiinţific şi artistic. Sunt persoane deschise la minte, dinamice şi idealiste, autoritare, fără a fi dure. Sunt oameni prea exigenţi, care au senzaţia că nu primesc mereu ce merită, suferă de mania persecuţiei şi sunt predispuşi la excese bahice. Însă, fascinează prin ţinută şi carismă. Îşi exprimă sentimentele cu patos, uneori chiar prea dramatic. Poartă inconştient portretul partenerului ideal, ceea ce poate deveni un handicap.

28 - Agresivitate şi magnetism sexual
Mânaţi de dorinţa de a se impune, născuţii din 28 au stofă de lideri, dar sunt mai puternici în echipă decât singuri. Au firi puternice, dar contradictorii, se simt în largul lor când au libertate de mişcare, dar au nevoie de multe încurajări. Sunt însă încăpăţânaţi, rigizi, agresivi şi uşor iritabili. Sunt persoane pasionale, pline de erotism şi de magnetism sexual. Au un destin amoros zbuciumat, deoarece nu au răbdare să construiască o relaţie stabilă.

29 - Ţeluri înalte şi emoţii năvalnice
Cei născuţi pe 29 sunt, de regulă, vizionari, care detestă banalitatea, au ţeluri înalte şi proiecte ambiţioase. Se disting mereu în cadrul unui grup şi au nevoie de mare atenţie. Adesea, spre 30-35 de ani, întâmpină frustrări. Perioadele de exaltare alternează cu anxietatea şi cu deprimarea, iar nativii respectivi sunt influenţabili şi imprudenţi. Au mult sex-appeal, emoţii năvalnice şi nevoi afective uriaşe. Relaţia de cuplu este fragilă, iar aceşti oameni suferă decepţii şi neîmpliniri.

30 - Creativitate şi perversiune
Persoanele născute în ziua de 30 sunt dăruite cu sensibilitate, cu dragoste pentru frumos şi cu o doză neobişnuită de creativitate. Sunt simpatici, entuziaşti, prietenoşi, au multă putere de convingere, chiar dacă uneori inventează lucruri cu zâmbetul pe buze. Defectele lor sunt dezordinea, inconsecvenţa, încăpăţânarea şi sunt predispuşi la perversiuni sexuale. Sunt prea pretenţioşi cu ceilalţi, dar sunt fiinţe fermecătoare, seducătoare, tandre şi iubitoare. Au tendinţa de a-şi controla partenerul, lucru greu de tolerat. Au noroc în dragoste şi... asta le ocupă tot timpul.

31 - Disciplina şi secretul se completează
Ultimii pe listă sunt nativii zilei de 31, percepuţi drept oameni harnici, practici, pricepuţi şi atenţi la detalii. Sunt disciplinaţi şi perseverenţi, au o minte clară, lucidă şi învaţă uşor. Pun preţ pe muncă şi pe familie, dar sunt, uneori, rigizi, încăpăţânaţi, intransigenţi, avari şi orgolioşi. Dispun de sentimente profunde, pe care le exteriorizează numai când sunt convinşi că nu vor fi respinşi. Nu se lasă duşi de valul pasiunii, iar iubirea lor se instalează progresiv. Sunt însă predispuşi la nebunii adolescentine, care devin secretul lor intim o viaţă întreagă, timp în care rămân loiali familiei.

Regele Mihai şi Michael Jackson, printre nativii ultimei decade

Printre personalităţile născute în această perioadă se numără: Jennifer Love Hewitt (21 februarie 1979), Andreea Marin (22 decembrie 1974), Pelé (23 octombrie 1940), Leo Messi (24 iunie 1987), M.S. Regele Mihai I (25 octombrie 1921), Ivan Patzaichin (26 noiembrie 1949), Liviu Rebreanu (27 noiembrie 1885), Bill Gates (28 octombrie 1955), Michael Jackson (29 august 1958), Mark Twain (30 noiembrie 1835) şi Nichita Stănescu (31 martie 1933).