de Elena Şerban

Cunoscut în toată România, numele Ion Mincu duce cu gândul la Universitatea de Arhitectură din Bucureşti. În spatele acestui nume a stat însă omul Ion Mincu, născut la 6 decembrie 1852, în Focşani. După absolvirea cursurilor Liceului Unirea din Focşani, tânărul Mincu s-a înscris la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti. Cu diploma de inginer în buzunar, Ion Mincu s-a mutat la Paris, pentru a studia la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Paris. După mai bine de şapte ani, Mincu a devenit unul dintre cei mai buni arhitecţi ai Franţei. În ciuda acestui lucru, a părăsit Parisul pentru a ajuta în România la înfiinţarea Şcolii de Arhitectură a Societăţii Arhitecţilor Români. El spera că în acest fel va putea să împărtăşească şi altora din cunoştinţele sale. Devenit cunoscut datorită unor lucrări de excepţie pe care le-a făcut în ţară, arhitectul a fost ales în Parlamentul României. În timpul mandatului de deputat de Putna a încercat să denunţe corupţia şi lipsa de onestitate profesională şi a luptat cu dezinteresul oficialităţilor pentru dezvoltarea artelor şi arhitecturii în România. Ion Mincu este autorul planurilor mai multor clădiri, printre care Casa Lahovari, Restaurantul Doina, Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti, dar şi Palatul Administrativ din Galaţi sau Casa Vernescu. Arhitectul a îmbinat în planurile sale stilul naţional cu alte stiluri arhitectonice.

Ion Mincu a fost însurat cu Eliza, fiica poetului Dimitrie Dăscălescu, şi au avut împreună un băiat şi o fată, care a purtat numele mamei. Mincu a murit la 23 noiembrie 1912, la Bucureşti.