de Andrei Dicu
Ca jurnalist e cumplit să aştepţi Sărbătoarea Naşterii Domnului scriind despre morţi. Am vorbit, pe rând, despre Amza, despre Mircea Stroe, iar acum au plecat, grăbiţi, Titus Munteanu şi Nae Lăzărescu. Ultimul pare să fi fugit aproape în glumă, surprinzându-ne, de parcă ar fi spus un banc amar, în dimineaţa de 19 decembrie. Era nu numai un artist de calibru, ci şi un nemuritor prin excelenţă, graţie binecuvântării pe care sufletul său o arunca, la discreţie, tuturor celor din jur.
„Eu am făcut stand-up comedy de când m-am născut”
Americanii sunt convinşi că ei au inventat genul stand-up comedy, însă aroganţa păleşte în faţa minunilor „made in” Europa de Est. Înaintea lor, harul tipic mioritic îi producea, pe bandă rulantă, pe spumoşii Mircea Crişan, Toma Caragiu, Amza Pellea şi, nu în cele din urmă, pe Nae Lăzărescu. Ei n-au fost milionari în dolari, dar au alintat sufletele milioanelor de români pe vremea comunismului şi în epoca tranziţiei strâmbe. Au arătat parul din ochiul altora, cu delicateţe şi cu virtute, iar dincolo de orice au trăit prin a-şi respecta meseria şi publicul, având doar o singură credinţă: teatrul. „În meseria asta e ca pe bicicletă. Pedalezi înainte, că, dacă te opreşti, cazi. Aşa că nu m-am pensionat şi nici n-am de gând. La câte am văzut în viaţa mea, nu mai am de ce să mă mir. Am prins toate nenorocirile posibile. Ţin minte, în perioada Celui de-al Doilea Război Mondial, eram mic de tot, dar tot ţin minte foarte bine... Refugiaţi pe câmp, vai de ei... Apoi, seceta din 1946, zăpezile din 1953, două cutremure majore, vreo alte două iradieri mari, pe toate le-am depăşit. Şi totuşi, pe vremea aia, lumea era mai bună. Berzei chioare îi face Dumnezeu cuib”, spunea de curând actorul, adăugând: „Eu am făcut stand-up comedy de când m-am născut. Mă duceam la microfon şi vorbeam. M-am întâlnit cu un general din jandarmeria franceză, care mi-a spus că prea ne aplecăm în faţa civilizaţiei americane. Care civilizaţie americană? Dacă iei la analizat actorii americani de bază, aceştia sunt europeni. Încep cu Chaplin şi cu Stan şi Bran şi am terminat lista. Majoritatea şi-au făcut ucenicia în Europa”.
I-a cunoscut pe Giugaru, Nae Roman şi Puiu Călinescu în pauzele filmelor
Activitatea scenică şi-a început-o încă din şcoala primară. Se făceau serbări de toate felurile, iar copiii erau stimulaţi să înveţe să recite versuri şi să improvizeze scenete. În plus, a mai avut un avantaj, cu care se lăuda în faţa prietenilor: „Tata avea o cârciumă şi veneau artişti pe la el. Acolo i-am cunoscut, în copilărie, pe Bimbo Mărculescu şi pe Vasile Tomazian, excepţionali actori de comedie. Apoi, la cinematografe se desfăşurau spectacole de comedie, care durau cam o oră şi făceau tranziţia între două filme. Aşa i-am văzut pe Alexandru Giugaru, Nae Roman, Gogu Trestian sau pe Puiu Călinescu”. La rândul său, Nae Lăzărescu a fost preţuit de colegi. Sub bagheta regizorului Constantin Dicu, actorul a jucat în piesa „Omul care a văzut moartea” (ce ironie!). „Era un tip cu un extraordinar bun-simţ, iar la repetiţii era răbdător orice s-ar fi întâmplat. Sigur, e de notorietate prietenia între el şi Vasile Muraru, dar trebuie menţionat că a fost foarte iubit şi respectat şi de ceilalţi corifei ai Teatrului de Revistă, în primul rând mă refer la Stela Popescu şi la Alexandru Arşinel”, ne-a declarat regizorul.
„La înmormântarea lui Constantin Tănase lumea râdea în loc să plângă”
La înmormântarea lui Nae Lăzărescu nu s-a plâns. Românii au zâmbit cu melancolie şi zâmbesc şi acum. Dincolo de haz, actorul avea un har aparte prin care îşi apropia contemporanii. Cunoscuţii lui povestesc că era o bucată ambulantă de suflet, care-ţi dădea şi carnea dacă-i cereai. Nici la funeraliile lui Constantin Tănase oamenii n-au curs lacrimi, pentru că Dumnezeu nu le-a lăsat. „Eu am fost la înmormântarea lui Constantin Tănase. Nu îl cunoşteam. Eram în cârcă la tata. Lumea râdea în loc să plângă, oamenii nu-l vedeau mort! Era, de fapt, ultimul spectacol al lui Tănase. Eu am vrut să fiu aici, la teatrul care-i poartă numele, contabil, portar, orice, numai să lucrez neapărat la acest teatru. Dar dacă Dumnezeu m-a ajutat să devin actor...”, obişnuia să spună maestrul. Şi aşa şi-a fermecat Nae Lăzărescu destinul, printr-o modestie incurabilă şi printr-o blândeţe cumplită. Spre sfârşitul vieţii a avut o căsnicie-model, alături de o femeie cu 27 de ani mai tânără. Glumea pe seama rezistenţei relaţiei lor, iar lumea le stătea la picioare: „Vorba lui Birlic, ori mănânci o bucată de rahat de unul singur, ori o prăjitură cu mai mulţi..” Până atunci însă mai trecuse de cinci ori pe la starea civilă, de trei ori, cu aceeaşi soţie. Perseverenţă, nu alta...
Vasile Muraru şochează: „În sfârşit!”
Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru şi-au desăvârşit celebritatea ca şi cuplu în anii ’90, prin cupletul „Ce-o să fie, ce-o să fie”. Prietenul şi colegul de scenă al regretatului actor, Vasile Muraru, a şocat audienţa la aflarea veştii, după ce Nae Lăzărescu suferise enorm din pricina unei boli la ficat, urma un tratament foarte dur şi se retrăsese departe de scenă: „În sfârşit! Am primit cu mare bucurie vestea morţii lui Nae. Când am aflat că a plecat spre Cer, am zis că s-a liniştit. Gata cu chinul, cu suferinţa! Eu eram ca şi familia lui... Dumnezeu să-l odihnească!”
Alexandru Arşinel: „Îl sfătuiam să iasă la pensie, dar refuza constant”
Maestrul Alexandru Arşinel, directorul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, a completat: „L-am sfătuit adesea să iasă la pensie şi să joace pe scenă în calitate de colaborator, dar Nae refuza constant. Avea o inimă prea mare şi arăta acest lucru şi în meseria sa, şi în afara ei. A sfidat destinul şi a fost un adevărat stâlp al teatrului de revistă timp de 31 de ani. Un scriitor (n.r. - îşi scria singur textele cupletelor), un camarad şi un mare actor!”.
• Nae Lăzărescu a jucat 31 de ani pe scena Teatrului „Constantin Tănase“, alături de Vasile Muraru
Născut la 8 septembrie 1941, într-un cartier modest al Bucureştilor de altădată, Nae Lăzărescu nu a absolvit Institutul de Teatru, ci Academia de Studii Economice. Acolo a şi debutat pe scenă, ca membru al unei brigăzi studenţeşti, şi a lucrat trei ani la Rapsodia Română, la Secţia Estradă. La „Tănase” a jucat pentru prima oară în anul 1982, cu Vasile Muraru, alături de care a rămas pe scenă timp de 31 de ani. Modele i-au fost comicii francezi Bourvil şi Fernandel, iar din acest motiv i-a plăcut să cocheteze şi cu televiziunea. De asemenea, a jucat în filme de succes precum „Şantaj”, „Grăbeşte-te încet”, „Baloane de curcubeu”, „Căsătorie cu repetiţie” şi „Viraj periculos”, iar în producţia de animaţie „Maşini” i-a dat voce personajului „Clang”. Referitor la faptul că unii critici acuză sistematic teatrul de revistă că ar fi lipsit de substanţă artistică, Nae Lăzărescu obişnuia să afirme: „Acest gen poate părea la prima vedere uşor, dar, dacă este luat în serios, devine destul de dificil”.