de Raluca Grințescu
Mayra Rosales, din Texas (USA), a devenit celebră în toată lumea după ce postul de televiziune TLC a decis să realizeze un documentar despre viaţa sa. Totuşi, nu acesta a fost singurul motiv care o scoate în evidenţă, ci greutatea sa de aproape jumătate de tonă.
11 operații chirurgicale
După ani întregi de stat la pat, din cauza greutății uimitoare (470 de kilograme), Mayra Rosales și-a dorit o nouă viață și o nouă iubire, ceea ce a motivat-o să slăbească 362 de kilograme. Totul a început în 2011. „Eram pe moarte, așa mă simțeam. Nu știu dacă ați văzut pozele cu mine. Voiam să mor, să renunț la viață, nu mă mai suportam. Aveam o viață, dar nu o trăiam”, a declarat ea postului de televiziune ABC.
Dar să nu credeți că a fost ușor. Pe lângă o dietă extrem de strictă, fără carne, cu multe legume și fructe, Mayra a fost nevoită să treacă prin 11 operații chirurgicale, printre care și o operație de micșorare a stomacului - gastrectomie longitudinală, ce constă în secţionarea stomacului de-a lungul sau pe cale laparoscopică, îndepărtându-se porţiunea dorsală, ce constituie aproximativ 80% din volumul stomacului. În urma procesului, centrii foamei localizaţi în stomac sunt eliminaţi. Prin această procedură, texanca a pierdut până la 70% din excesul ponderal. „În primele zile de la începerea dietei, am pierdut aproape 50 de kilograme. Am început să simt că revin la viață. Și doctorii mi-au spus că sunt pe drumul cel bun”, spune ea. În prezent, Mayra nu mai are diabet, nici probleme cu colesterolul, toate organele funcționând la parametri normali. Ba chiar are un iubit și este extrem de fericită. Ea speră ca povestea sa să-i inspire și pe alții să-și schimbe viața și să iasă din impas.
„Sunt foarte mândră de rezultate“
„Am tot fost întrebată despre operațiile survenite. Ei bine, dragi prieteni, doctorii mi-au îndepărtat bucăți imense de piele/grăsime de mai multe ori. După ce am pierdut toate acele kilograme, am fost supusă la peste zece operații. Dar a meritat! Sunt foarte mândră de rezultate. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru miracolul din mine. Sunt convinsă că am fost supusă unui mare test. Dar l-am trecut. Nu a fost deloc ușor, dar sunt onorată că m-a ales pe mine să răspândesc mesajul Lui: «Miracolele se întâmplă și orice e posibil!» Îi rămân profund recunoscătoare doctorului Younan Nowzaradan, care m-a operat și m-a suportat, dar și echipei din spatele său”, a răspuns Mayra Rosales nenumăratelor întrebări pe care prietenii i le-au adresat pe pagina sa de Facebook.
„Dacă înainte abia trăiam, acum am o viaţă“ (Mayra Rosales)