Main menu

header

552 3 3de Raluca Grințescu

Această dietă a devenit cunoscută după ce Jordan Rubin a scris cartea „Dieta Creatorului”. Jordan suferea de boala Crohn (o boală a intestinelor) şi a încercat să găsească un tratament, astfel descoperind un regim alimentar concentrat pe credinţa în Dumnezeu.

Dați jos până la 10 kilograme

Astfel, pe lângă alimentaţia bio (alimente netratate cu diferite substanţe, pesticide sau îngrăşăminte), dieta presupune o reîntoarcere la traiul simplu, arhaic, descris în Vechiul Testament. Programul de slăbire include şi rugăciune şi exerciţii fizice, şi are ca rezultat „topirea” a 10 kilograme în 40 de zile. „Majoritatea oamenilor slăbesc până la 10 kilograme cu ajutorul dietei care durează 40 de zile. Dieta lui Dumnezeu nu este doar o cură de slăbire, ci şi un plan pentru a avea o stare de bine pe parcursul vieţii”, spune Jordan Rubin. „Călătoria lui Jordan este dovada că Dumnezeu este iubitor şi atent. Dumnezeu l-a încercat pe Jordan, apoi l-a pus în poziţia de a influenţa într-un mod pozitiv vieţile a milioane de oameni. Singurul său scop este să salveze oamenii din lanţurile bolii şi ale slăbiciunii” (fragment din prefaţa cărţii scrise de pastorul Charles F. Stanley şi publicată pe makers-diet.net).

Rugăciune la începutul și la sfârșitul zilei

Sunt interzise alimente precum carnea de porc şi slănina, denumite „necurate”. În rest, sunt permise doar alimente naturale, cât mai puţin pregătite termic, netratate cu pesticide sau cele cu hormoni (alimente integrale, organice, carne roşie, carbohidraţi şi unele grăsimi saturate, broccoli, conopidă, fructe de pădure, struguri, seminţe, nuci, anumite cereale sau legume, peşte, lactate). Jordan recomandă o rugăciune la începutul şi la sfârşitul zilei, dar şi spălatul pe mâini înainte de fiecare masă.

Are trei faze

Această dietă are trei faze, fiecare a câte două săptămâni: în prima fază se urmăreşte detoxifierea organismului, deci eliminarea produselor procesate, a lactatelor şi a carbohidraţilor. A doua fază permite introducerea cărnii roşii, a carbohidraţilor şi a grăsimilor saturate. Cea de-a treia fază are ca scop pierderea în greutate a până la 10 kilograme şi presupune, pe lângă alimentaţie, şi exerciţii fizice.

Dieta a primit numeroase critici, autorul fiind acuzat că se foloseşte de numele lui Dumnezeu pentru a promova un stil de viaţă ce nu poate fi aplicat în zilele noastre. El a fost criticat că face reclamă producătorilor de alimente bio şi ecologice. Pe de altă parte, foarte multe persoane susţin că această dietă este una benefică pentru sănătate şi că ar trebui adoptată pe un termen cât mai lung. Ba mai mult, dieta lui Dumnezeu ar trebui transformată într-un stil de viaţă.

Trebuie evitate pasta de dinţi cu fluor şi supraexpunerea la câmpuri electromagnetice, cum ar fi telefonul mobil sau cuptorul cu microunde