de Carmen Ciripoiu
„Filosofia cea mai înaltă-i a morții... Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce!” De când a trecut la dreapta Domnului, băncile de lemn din fața chiliei părintelui Ilie Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria stau singure și mute. Nu se mai așază nimeni pe ele, pentru că Sfinția Sa nu mai vorbește acum de pe Pământ. Predică din Cer! Și odată ce primii fulgi de nea care ating pământul în fiecare 2 decembrie al oricărui an ce va veni de acum încolo se vor așterne domol, vor aduce cu ei și binecuvântarea celui mai mare duhovnic pe care l-a avut vreodată Moldova.
Rețeta intrării în viața duhovnicească
Răbare! Atât le cerea părintele Cleopa, unul dintre cei mai mari duhovnici pe care i-a avut România vreodată, credincioșilor care se afișau în fața Sfinției Sale ca să ceară sprijin la orice necaz sau suferință care se abătea asupra vieții lor. Și ori de câte ori ajung la mormântul acestuia din incinta Mănăstirii Sihăstria și-și așază capul pe crucea sa, găsesc acea răbdare de care vorbea tot timpul părintele și simt cum duhul său parcă plutește aievea... În urmă cu șaptezeci și ceva de ani, nici sfântul lăcaș nu era același. Părea doar o biserică uriașă căreia îi lipsea ceva: sfințenia părintelui Cleopa. În anul 1929, adolescentul Ilie, din satul Sulița, județul Botoșani, bătea la poarta mănăstirii, atras de un îndemn tainic: al inimii. Și, împreună cu fratele său, Vasile, au trăit prima încercare din viața monahală ce au urmat-o. Trei zile și trei nopți, fără mâncare sau apă, aceștia au fost ținuţi la poarta Sihăstriei și, cu un toiag în mână primit de la egumenul lăcașului, puși să lovească trunchiul unui copac. La finalul celor trei zile, Cleopa a fost întrebat ce i-a spus butucul. Și acesta a răspuns: „Nimic”. „Dacă vrei să te mântuiești să fii și tu la fel cum a fost butucul acesta”, l-a povăţuit egumenul. Proba butucului nu a fost una originală, dar extrem de eficientă, iar modelul acesteia a fost identificat ulterior chiar în Viețile sfinților. Morala? Dacă vrei să te mântuiești, să nu vorbești pe nimeni nici de bine, dar nici când te va ocărî.
17 ani a vorbit cu mioarele și cu Dumnezeu
După ce a trecut proba răbdării, Cleopa a fost primit ca frate în mănăstire și i s-a dat ca ascultare să meargă la stâna mănăstirii. 17 ani a stat printre mioare și le-a păstorit cu multă dragoste, și niciodată, povestea ulterior sfinților părinți, nu și-a lăsat mintea să călătorească în afara acelui loc. Doar se ruga. Și când avea timp, citea din scoarță în scoarță, cu nesaț, Sfânta Scriptură, Viețile sfinților, scrierile părinților Bisericii. Și așa a reușit să dobândească infinit mai multă teologie decât dintr-o diplomă. De unde avea acele cărți? Din vestita bibliotecă a Mănăstirii Neamț, unde egumen era atunci însuși Sfântul Ioan Iacob.
Legământ de suflet cu părintele Paisie
La șase ani de la intrarea în Mănăstirea Sihăstria, fratele Ilie este chemat să-și îndeplinească stagiul militar. Într-una dintre permisiile pe care le-a avut, Cleopa a făcut o vizită la Schitul Cozancea, unde l-a cunoscut pe părintele Paisie Olaru, devenit ulterior o altă mare figură a spiritualității românești. Atât de strânsă a devenit legătura dintre cei doi, că au făcut și un legământ solemn: „Dacă voi muri eu înainte, să fii tu lângă mine, iar dacă vei muri tu, voi fi eu lângă tine”. Doi iubitori ai Domnului și-au unit sufletul întru eternitate… Voința Domnului a fost ca primul care a plecat la Ceruri să fie părintele Paisie, iar atunci Cleopa i-a stat de veghe până și-a dat cea din urmă suflare… După ce s-a întors din armată la Sihăstria, în anul 1936, părintele Cleopa și-a reluat ascultarea de păstor al mult iubitelor sale oi, iar un an mai târziu, a fost tuns în monahism.
Și acesta a fost alesul…
În anul 1942, după ce o mare nenorocire se abătea asupra Sihăstriei și multe chilii au fost arse, egumenul de atunci a considerat, cu binecuvântarea Domnului, că-i trebuie un locțiitor. Se spune că încă dinaintea venirii lui Cleopa știa că acesta va fi alesul. Dar ce urma să facă un călugăr simplu, fără studii importante, doar un cioban la oi? Istoria spune că atunci Cleopa a primit vestea că va deveni mâna dreaptă a lui Ioanichie Voroi, a cerut atâta răgaz cât să-și poată schimba haina sa de simplu rătăcitor cu care era îmbrăcat cu veșmintele pe care le avea la călugărie. Apoi, fără să spună niciun cuvânt, a coborât de la oile sale să facă ascultare… Aproape niciunul dintre cei aflați în mănăstire nu privea cu ochi bun alegerea starețului Ioanichie Voroi. Dar era testamentul său și nu aveau curaj să-l comenteze. Bătrânul egumen voia să se retragă, dar nu înainte de a-și îndeplini misiunea. Și nu i-a luat în seamă pe cei care cârteau. Știa exact pe cine urma să lase în locul său: un slujitor al Domnului răbdător, jertfitor și ascultător până la moarte.
A făcut să strălucească Sfântul Lăcaş
Dacă la început nu-l voiau sub niciun chip, când a fost ales stareț al Sihăstriei, părintele Cleopa le-a vorbit o oră monahilor din Viețile sfinților și i-a lăsat pe aceștia fără cuvinte. Atunci au realizat și ei că Ilie este într-adevăr omul lui Dumnezeu. Prima minune, spune istoria, Cleopa a făcut-o reușind doar cu un ajutor minor din partea Mănăstirii Neamț să refacă Sfântul Lăcaș. Și tot în acea perioadă, noul stareț a legat o prietenie strânsă cu credincioșii din Rădășeni, care s-au retras în pădure din cauza ororilor războiului. Atât de mare a fost dragostea acestora pentru preaînţeleptul duhovnic, că într-o zi au ajuns la poarta Sihăstriei 40 de căruțe încărcate cu grâne, materiale de construcții, dar și meșteri care au făcut ca Sfântul Lăcaș să strălucească în doar câteva luni. Anul 1945 îi aduce lui Cleopa titlul de egumen titular al mănăstirii și ulterior Sihăstria ajunge, doar datorită modului în care acesta și-a îndrumat Sfinții Părinți, unul dintre cele mai importante lăcaşuri duhovnicești ale României. O adevărată academie duhovnicească, unde au predat și Antonie Plămădeală și Petroniu Tănase sau Dosoftei Moraru. Și lor, dar și tuturor celor care l-au cunoscut, de la medici la oameni de știință sau oameni simpli, părintele Cleopa le-a schimbat viața. Avea o lucrare a sa, povesteau oamenii, printre care el se punea mai mic și pe toți ceilalți îi vedea mai mari… Căci în inima sa încăpea o lume întreagă…
Duşmanul comuniştilor
Anchetat de comuniști și considerat „dușman al poporului”, pentru că l-a găzduit pe viitorul mitropolit Antonie Plămădeală, arestat și el, Cleopa a fost nevoit să se ascundă în pădure și să trăiască într-un bordei pe care și l-a construit singur, iar toate vietățile Domnului l-au apărat. Așa l-a cunoscut pe părintele Arsenie Papacioc, care luase și el drumul pustiei. Se nevoiau împreună, dar locuiau separat. În 1959, când comuniștii au transformat Sihăstria în azil de bătrâni, Cleopa este nevoit să fugă din nou. Era cea de-a treia izolare în munți, care a durat de data asta cinci ani, o perioadă a aprofundării teologice, dar și momentul scrierii unor cărți importante. Odată cu revenirea sa în 1964 la Sihăstria, faima părintelui Cleopa a crescut neîncetat. Renumele de duhovnic sfânt, predicator și misionar a depășit granițele mănăstirii. Ultimii treizeci și ceva de ani au însemnat enorm pentru întreaga ortodoxie română, iar faptul că Sihăstria a devenit dintr-un schit necunoscut o mănăstire cunoscută în toată lumea s-a datorat doar părintelui Cleopa.
Condamna păcatul, dar nu-i condamna pe oameni!
„Așteaptă moartea, dar să dai viață. Fii singur, dar lumea să te amintească în rugăciunile ei. Să nu ai nimic, dar toți să vină la tine pentru a primi”. Acestea erau câteva dintre învățăturile părintelui Cleopa. Oamenii care l-au cunoscut pe marele Cleopa spuneau că el nu condamna pe nimeni, dar întotdeauna condamna păcatul. Datorită îmbrăcămintei pe care o purta, unii credincioși îl percepeau ca pe un dac, a cărui sfințenie nu putea fi trecută niciodată cu vederea. Și-a dorit atât de mult să se închine la Locurile Sfinte, încât părintele Cleopa și-ar fi dat ani din viață doar să atingă pământul sfânt al lui Hristos. Și Domnul i-a îndeplinit rugăciunea în anul 1974, când a ajuns în Israel și în Egipt, iar trei ani mai târziu a pus piciorul pe Muntele Athos, unde, la rugămintea mai multor monahi, a ținut nu mai puțin de cinci cuvântări duhovnicești de mare trăire spirituală. Atunci i-a cunoscut pe marele Paisie Aghioritul și Neofit Negară, pe care de atunci îi amintea pretutindeni în rugile sale către Dumnezeu. Și tot acolo se spune că a primit un fes de la părintele Iustin Popovici, pe care-l purta doar la zile de sărbătoare… Enorm de mult și-a dorit Cleopa să rămână la Muntele Athos, pentru că viața de sihăstrie de acolo îi liniștea sufletul mai mult decât la Sihăstria. Dar știa că era multă nevoie de el în România, unde îl așteptau cei care-l iubeau, pentru că de prezența sa depindea mântuirea multor suflete. Așa că s-a reîntors în țară…
Mânca sărat ca să... câștige lacrimi
Părintele Cleopa nu ținea cont de rangul social atunci când cineva îi cerea sprijinul. El, un preot cu studii la stână, vorbea fiecărui credincios pe limba sa. Discursurile sale erau o înșiruire fermecătoare de citate din Scriptură, Psaltire și Sfinții Părinți. Și punea mare accent pe ascultare, spunând mereu că „ascultarea e ruptă din Rai”. Știa pe fiecare unde-l doare și ce să-l sfătuiască. Nu spunea niciodată lucruri ieftine, de prisos, ci îi zicea omului care este idealul său. „Cea mai înaltă înțelepciune care te păzește de tot păcatul și te duce la mântuire, la Dumnezeu, este să vezi pururea moartea înaintea ta, și sicriul, și mormântul. Și să ai aici rugăciunea Doamne Iisuse”, mărturisea atât de frumos părintele Cleopa. Pentru că nu voia să se știe totul despre viața sa, uneori Sfinția Sa spunea: „Nu vorbi despre cele de taină ale tale”. Mulți dintre ucenicii săi nu înțelegeau de ce părintele mânca foarte sărat. Dar după moartea acestuia, unul dintre aceștia a căutat înțelesul la Scara Sfântului Scăraru, unde părintele notase cu carioca verde, cum îi era obiceiul, că setea mult mai mult ajută la nevoință chiar decât foamea sau nevoirea. Acesta era motivul pentru care Cleopa mânca atât de sărat: ca să câștige lacrimi! Căci vorbele acestuia erau lecții de sfințenie adevărată pe care cu greu le aflai din gura altcuiva: „Minte fără judecată, poftă fără minte și închipuire pripită sau nălucire pripită. Tu n-ai avut fericirea asta să slujești la stână Mitropolitului și Episcopiei”.
Vorbe de duh...
Știa mai mult ca oricine cât de valoros era, însă niciodată nu și-a dorit să fie promovat. Pentru că așa cum bine spunea: „Am nevoie de sufletele oamenilor să meargă în Rai”. Și de câte ori cineva voia să-i facă vreo fotografie, marele duhovnic trimitea doritorul să imortalizeze un măgar și să-i spună Cleopa: „Unde-i vedea un măgar, fotografiază-l și scrie pe el Cleopa”. Pentru că era conștient că toată lumea are nevoie de sfaturile sale, a acceptat la un moment dat ca unele dintre vorbele sale să fie consemnate: „Fraţii mei, omul care are frică de Dumnezeu nu trebuie să-l păzească nimeni să nu fure sau să nu fie curvar, sau beţiv, sau hoţ, sau să nu facă rău. Cel care are frica lui Dumnezeu şi ziua şi noaptea pururea veghează asupra lui: să nu gândesc ceva rău asupra omului, să nu vorbesc ceva rău că-i păcat, să nu fac ceva rău că-i păcat! Cine are frica lui Dumnezeu, acela se face santinela întregii înţelepciuni, îşi păzeşte sufletul şi mintea sa de gânduri rele, limba sa de cuvinte rele şi toată aşezarea sa de a lucra împotriva lui Dumnezeu”. Și întotdeauna îi învăța pe iubiții săi copii, mari sau mici, că, pentru a se apropia cu toată ființa de Bunul Dumnezeu, au nevoie de trei lucruri extrem de importante: „Primul: răbdare; al doilea: răbdare; al treilea: răbdare. Frate Ioane, da-ţi mai trebuie ceva: milostenie. Nu trebuie să dai vaca! Nu ţi-a cerut Dumnezeu vaca niciodată! Ferească Dumnezeu! Nici viţelul. Da’ sticla de lapte trebuie s-o dai! Şi încă un lucru, frate Ioane: rugăciunea. Pasul şi Dumnezeu! Fără răbdare, fără milostenie şi fără rugăciune nu se poate mântui omul!”.
Şi-a anunţat sfârşitul!
Cu doar două-trei zile înainte de a trece la cele veșnice, moșneagul Putregai, așa cum se autodefinea părintele Cleopa, a rămas nemișcat pe scaunul de spovedanie ceasuri la rând și a vorbit cu o persoană necunoscută. În acel timp nu a răspuns niciunei întrebări venite din partea ucenicilor săi. Când a revenit din acea stare, a fost extrem de fericit. Pe 1 decembrie 1998, seara, cel mai mare duhovnic al Moldovei și-a citit rugăciunile, dar le-a inclus și pe cele de dimineață, lucru ce a atras atenția ucenicului său. Știa că va fi ultima sa rugăciune spusă de pe Pământ. În dimineața zilei de 2 decembrie, acesta a fost chemat la Domnul. Raiul l-a primit pe unul dintre cei mai de seamă propovăduitori ai săi: părintele Ilie Cleopa. Ce puteau face credincioșii care-l plâng și acum la Sihăstria? „Veniți la mormântul meu și dacă voi afla har și milă în fața Preasfintei Treimi, voi mijloci pentru voi, pentru mântuirea voastră!”.
Cărţile sale, publicate în toate ţările ortodoxe
Părintele Cleopa nu este doar un simbol al Sihăstriei sau al României, ci al lumii întregi. Dovada o reprezintă cărțile sale care au fost publicate și traduse în toate țările ortodoxe. Și, deși sunt extrem de simple, scrierile părintelui Cleopa tratează probleme duhovnicești de mare trăire teologică. Primele sale însemnări din anii tinereții, precum însuși spunea, le-a așternut pe hârtie în perioada cât avea ascultare la oile mănăstirii. Dar, știind că le-a scris fără binecuvântare, s-a căit și le-a ars. După ce a ajuns egumen la Sihăstria, făcea însemnări pentru predici pe care le dădea fraților să le citească și să se întărească duhovnicește. Cea mai reprezentativă lucrare a sa se numește „Predici pentru monahi” (Predici filocalice) și a fost scrisă „pe rădăcina brazilor”, în timpul retragerii în munți. În ceea ce privește cartea „Spovedania arhiereilor”, frumos mărturisea părintele Cleopa: „Mă aflam într-un bordei, când mi-a venit gândul să scriu un îndreptar de spovedanie pentru arhierei, dar eram în îndoială dacă este bine sau nu să-l scriu. Soarele de după-amiază îmi bătea în față. Am făcut trei metanii și m-am rugat să-mi dea Dumnezeu pricepere să termin cu bine această lucrare”.