de Carmen Ciripoiu şi Claudia Mîţoi
Sfinții părinți afirmă că omul smerit nu osândește pe nimeni, nu cercetează păcatele celorlalți, este ascultător și slujește cu bucurie tuturor, căutând mereu să fie plăcut lui Dumnezeu, de la care așteaptă milă în ziua înfricoșătoarei Judecăți. Care este cel mai bun mod de a dobândi smerenia, dar și deosebirea dintre cea falsă și cea adevărată, aflați de la părintele Mirel Ilie.
„Este atributul oamenilor puternici”
- Toată lumea vorbește despre smerenie, însă puțini sunt cei care știu ce înseamnă cu adevărat. Cum ați defini-o, părinte?
- Smerenia este un atribut al oamenilor puternici, o forță transformatoare și multiplicatoare de bine, virtutea care nu se arată. Duhul Sfânt îl învață pe om smerenia atunci când se sălășluiește înlăuntrul lui. Ea atrage harul, care ne unește cu Hristos, iar El ne împărtășește harul Său, încât ne îmbătăm cu dumnezeiasca și nesfârșita Lui dragoste. Atunci Hristos poate să ne călăuzească viața. „Că de voi și umbla în mijlocul morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești; toiagul Tău și varga Ta, acestea m-au mângâiat”. Cel care este cu adevărat smerit nu se mânie și nici nu mânie pe nimeni. Pentru că singurul lucru care îl odihnește pe om este smerenia, prin harul lui Dumnezeu.
- Are vreo legătură smerenia cu umilința?
- E foarte bună întrebarea, pentru că mulți le confundă. Nu are nicio legătură cu „atitudinea de turmă”, cu a te conforma majorității. Iar Iisus Hristos, care a fost mai smerit ca oricine, a demonstrat asta. Umilinţa nu trebuie să fie confundată însă cu docilitatea, slugărnicia, supunerea oarbă şi necondiţionată, prostească şi fără sens. Când nu îți spui convingerile și renunți ușor la părerile tale, arată că ești un om naiv și slab, pe care cei puternici îl pot modela cum vor ei. Smerenia vine din poziționarea corectă față de oameni, în mijlocul lor, niciodată deasupra, iar de aici dreapta măsură cu care acționează în diverse împrejurări. Apostolul Pavel spune că subordonarea depinde de frica de Dumnezeu: „Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos”. Pe de altă parte, între cele două este o apropiere, pentru că prin umilinţă vine smerenia. Mântuitorul a fost umilit de oameni, dar şi smerit prin dumnezeirea Lui. Așadar „Sus inimile!” și acolo se va așeza și mintea noastră.
„Trebuie să se arate prin fapte, altfel nu are nicio valoare”
- Care sunt însușirile și roadele smereniei?
- Smerenia trebuie să pornească cu adevărat din inimă, altfel este fățărnicie și mândrie tăinuită. De asemenea, e important să fie unită cu dragostea de sine și încrederea în Dumnezeu. Și trebuie să se arate prin fapte, altfel nu are nicio valoare. Cât privește roadele, vorbim în primul rând despre recunoștința față de Domnul, dar și despre pacea sufletului, înfrânarea imboldului pentru laude și măriri deșarte. Și, nu în ultimul rând, de dragostea și îngăduința față de aproapele.
- Cum poate un creștin să-și câștige smerenia?
- Rugându-se pentru dobândirea ajutorului lui Dumnezeu. Dar trebuie să luăm aminte la învățătura Mântuitorului, la pilda vieții Sale și a sfinților. Ne vom câștiga smerenia și prin cunoașterea adevărată de sine. Doar cine știe care sunt însușirile sale bune, dar și slăbiciunile și pornirile pătimașe și are voința să le stăpânească, poate evita faptele rele.
- Este greu de întreținut smerenia, părinte?
- Este, dar dacă ne dă Dumnezeu lacrimi, acea căință pentru păcatele noastre, am căpătat-o. Dacă însă nu o cultivăm, se stinge. Cine știe ce ispite dau peste noi și rămânem cum am fost. Ca și rugăciunea lui Iisus: dacă este spusă continuu, cu asceză, se prinde de inimă.
„Să ne lăsăm modelați de învățăturile Lui, prin poruncile Lui”
- Ce este falsa smerenie și cum o deosebim de cea adevărată?
- Suferința aduce foarte multă smerenie. Dar cu o condiție, așa cum frumos spunea părintele Arsenie Papacioc: „Să se facă doar pentru Hristos”. Pentru că noi cerem harul lui Dumnezeu. Fără acesta nu se poate nimic și însuși Mântuitorul zice: „Fără de Mine nu veți putea face nimic”. Când ești smerit, nu te fălești. Dar cei prefăcuți, fals smeriți par mult prea bucuroși, miloși și umblă printre noi. Dar la ceas de durere, ori greutate sau necaz, se vor dovedi prea reci față de suferințele cuiva. Acesta este aluatul fariseic, de care Domnul lisus Hristos le-a poruncit ucenicilor Lui să se păzească. Cel smerit se roagă să-l scape Dumnezeu de risipiri, de înstrăinarea de Tatăl ceresc. Cel mândru se complace în astfel de lucruri. Când omul se supune cu mintea, atunci îi slujeşte lui Dumnezeu în smerenie. Asta este ceea ce trebuie să ştim. Când vrei să faci pe smeritul, nu ești. Să-i dăm dreptate lui Dumnezeu și să ne lăsăm modelați de învățăturile Lui, prin poruncile Lui.
- Are cel smerit vreodată gândurile risipite?
- Sigur, pentru că e om, așa cum zice Sfântul Agaton. Gândurile zboară tot timpul, iar diavolul asta așteaptă: să nu ne lase să ne rugăm. Doar atunci e bucuros. Dar cel smerit are permanent în el Duhul lui Dumnezeu. Iar când simte că s-a îndepărtat de Domnul, cere ajutor de la El și de la Preacurata ca să depărteze gândurile rele. În cazul celui mândru primează gândurile pătimaşe, amintiri, imagini. Sfântul Siluan Athonitul ne spune că nu suntem smeriţi, de aceea ne chinuim pe noi înşine şi pe cei care trăiesc împreună cu noi. Dacă nu urmăm calea lui Dumnezeu, ne purtăm ca nişte duşmani unii faţă de alţii, atunci nu ar trebui să ne mai mirăm. Trebuie să străbatem viața asta ținând cont și de trup, și de suflet.
„Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihna sufletelor voastre“
- E smerenia necesară mântuirii?
- Da. Fără smerenie nu poate avea loc lucrarea eficientă a harului dumnezeiesc, nici credința desăvârșită și rugăciunea cuviincioasă, nici pocăința adevărată. De aceea, Mântuitorul îndeamnă cu multă stăruință, prin cuvânt și pildă, la împodobirea cu virtutea smereniei: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihna sufletelor voastre”. El s-a smerit într-atât încât a luat chipul neputinței noastre și S-a făcut om. Și a trăit o viață plină de lipsuri, urmărind împlinirea lucrării de mântuire a oamenilor, nu strălucirea trecătoare a vieții pământești. De aceea și Sfântul Apostol Petru spune că „Dumnezeu, celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har”.