Main menu

header

14-05-1de Loreta Popa

Prinşi în vârtejul rutinei zilnice, dar mai ales în cel al necunoaşterii, ne uităm uneori pe sub sprâncene la fiinţele pe care le credem rudimentare dacă „dau acatiste” la biserică! Ce înseamnă de fapt acatistele, de ce au fost scrise şi care este importanţa lor, acestea au fost câteva dintre întrebările la care a răspuns părintele Justinian Ciubotaru, de la Arhiepiscopia Alexandriei şi Teleormanului.

„Mintea unită cu inima prin rugăciune în Duhul Sfânt”
Credincioşi care se roagă de formă sunt mulţi. Rugăciunea nu trebuie să se transforme în obicei, în rutină. Rugăciunea trebuie să fie un eveniment, pentru că prin rugăciune ne întâlnim cu Dumnezeu. Omul trebuie să ardă în rugăciune. „Rugăciunea lui trebuie să fie preţioasă, căci «Lui Dumnezeu trebuie să-i dăm ceea ce avem mai de preţ: mintea unită cu inima prin rugăciune în Duhul Sfânt». Acatistele sunt rugăciuni prin care cerem mijlocirea Sfinţilor pe lângă Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbăvi la vreme de nevoie şi de necaz. Ele nu fac parte din rânduiala celor şapte Laude şi nici din celelalte slujbe ale sărbătorilor de peste an, ci se citesc la orice vreme, în afara ceasurilor de slujbă ale bisericii, la dorinţa credincioşilor, pentru feluritele lor nevoi”, spune părintele Justinian Ciubotaru.

În timpul slujbei se stă în picioare
Numele de acatiste vine din grecescul ahatistos, pentru că în timpul lor se stă în picioare sau în genunchi în faţa icoanei sfântului spre care sunt îndreptate rugăciunile. „Acatist înseamnă a sta în picioare, fiind opusul cuvântului catismă, care indică faptul că, în timpul citirii ei, credincioşii stau jos. În timpul citirii catismelor din cadrul slujbei Vecerniei sau a Utreniei, credincioşii pot să se aşeze în strană. În timpul slujbei acatistului se stă în picioare sau chiar în genunchi, arătând prin aceasta evlavia, dragostea şi rugăciunea noastră stăruitoare faţă de sfântul pe care-l prăznuim. Mulţi credincioşi nu înţeleg întotdeauna la ce se referă cuvântul acatist, confundând slujba în sine a acatistului cu unele pomelnice pe care ei le alcătuiesc. Acatistul este slujba liturgică alcătuită de biserică întru cinstirea unui sfânt, aducându-i acestuia laudă pentru viaţa sa minunată şi pentru minunile pe care le lucrează în viaţa credincioşilor. Slujba acatistului unui sfânt se citeşte de regulă în ziua prăznuirii sale, fie dimineaţa, înaintea săvârşirii Sfintei Liturghii, fie seara, după slujba Vecerniei. Pe lângă acatistele închinate sfinţilor, avem şi acatiste închinate Mântuitorului sau Maicii Domnului”, spune părintele Ciubotaru.

Nu uitaţi să mulţumiţi pentru ajutorul primit!
Unii credincioşi numesc acatiste pomelnicele speciale pe care ei le trimit la Sfântul Altar, pentru a fi citite după slujba acatistului. În aceste pomelnice ei scriu atât numele lor, dar mai ales problemele cu care se confruntă, de cele mai multe ori în formule total nepotrivite. „Pomelnicele îşi au la rândul lor rostul şi importanţa, fiind citite în taină sau cu voce tare de preot. O formulă potrivită pentru încheierea acestora ar fi: «Mulţumim pentru tot ajutorul primit de la Dumnezeu şi ne rugăm pentru iertarea păcatelor, dobândirea celor de trebuinţă vieţii, ajutor şi mântuire».
Acatistul se referă în primul rând la o slujbă specială de laudă, alcătuită întru cinstirea Mântuitorului Hristos, a Maicii Domnului sau a unui sfânt şi abia după aceea la pomelnicele în care sunt înşirate toate nevoile şi trebuinţele vieţii noastre personale. De fapt, acatistul înseamnă rugăciune către Maica Domnului sau către alţi sfinţi şi are o putere pe care mulţi oameni au cunoscut-o prin experienţă!”, afirmă părintele Justinian. „Limbajul folosit în scrierea acatistelor pare greu accesibil credincioşilor care merg la biserică doar la nunţi, botezuri şi înmormântări. Ce nu ştiu cei care citesc acatistele este că sfântul căruia se adresează pentru problemele cu care se confruntă este întotdeauna plin de compasiune faţă de întreaga creaţie. Sfântul Isaac Sirul descrie acest sentiment, spunând: «Inimă plină de compasiune? Este o ardere a inimii pentru fiecare făptură: pentru oameni, pentru păsări, pentru animale, pentru târâtoare, chiar şi pentru diavoli. Gândul la ele ori vederea lor face pe sfinţi să verse din ochi şiroaie de lacrimi. Iar compasiunea adâncă şi intensă care stăpâneşte inima sfinţilor îi face incapabili să suporte vederea celei mai mici răni, oricât de neînsemnate, făcute vreunei făpturi. Pentru aceasta ei se roagă în tot ceasul cu lacrimi chiar şi pentru animale, pentru duşmanii adevărului şi pentru cei care le fac rău!». Sfinţii ne dau întotdeauna curaj. Ei acordă o valoare infinită celor mai sărmani oameni, pentru că în fiecare om ei îl văd pe Hristos. Sfinţii trec neobservaţi, dar se fac întotdeauna simţiţi când e nevoie de sprijin, de mângâiere, de încurajare”, a încheiat părintele Justinian.

Cel dintâi, închinat Maicii Domnului

Primul acatist ce a fost scris este Imnul Acatist al Bunei-Vestiri, şi acesta a fost întocmit la vreme de necaz. „Acatistul Maicii Domnului sau al Bunei-Vestiri este compus din 25 de cântări de laudă către Sfânta Fecioară. A fost alcătuit de Patriarhul Serghie al Constantinopolului şi se citeşte mai ales la Utrenia din Sâmbăta a cincea a Postului Mare, adică la denia de Vineri seara. În Ceaslov putem afla rânduiala lui, dar şi a altor acatiste precum Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos şi Acatistul Sfântului Nicolae. În Ceaslovul cel Mare şi Acatistier se găsesc şi alte acatiste pentru sărbători mari şi pentru sfinţii cei mai însemnaţi precum Acatistul Sfintei Cruci, Acatistul Adormirii Maicii Domnului, Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, Acatistul Sfinţilor Apostoli, Acatistul Sfântului Gheorghe, Acatistul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. În bisericile de mir, slujba Acatistului se face de obicei în zilele de luni, miercuri şi vineri seara, precum şi în ajunul sărbătorilor sfinţilor în a căror cinste e alcătuit acatistul fie înainte, fie după Vecernie. La mănăstiri se face dimineaţa, între Utrenie şi Ceasuri. La acatist aducem: pomelnicul viilor pentru care ne rugăm, tămâie şi untdelemn şi le dăm preotului. Acatistele se pot citi şi acasă, de fiecare credincios.
Preoţii dau canon credincioşilor câte un acatist, în funcţie de păcatele acestora. De obicei, un Acatist se citeşte 40 de zile, şi în acest timp se ţine post. În perioada Postului Paştelui citiţi Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, apoi mai este folositor să citiţi şi Acatistul Sfintei Învieri a Domnului Iisus Hristos, de la Sfintele Paşti până la Înălţare, pentru nevoile fiecăruia. Rugăciunea trebuie să fie făcută cu inima, cu iubire şi cu credinţă. Se dau spre citire credincioşilor destul de des Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina, Acatistul Sfintei Cruci, al Sfântului Nectarie (vindecător de boli) şi al Sfântului Ciprian (pentru vrăji, descântece şi lucruri diavoleşti). Dar dacă nu este voia Domnului ca acel lucru să se întâmple, rezolvarea problemelor vine de obicei sub altă formă, peste aşteptările noastre. Ce trebuie să ştie credincioşii este că nu contează dacă citeşti acatistul de zece ori, de zece ori câte zece sau de o mie de ori; esenţiale sunt dramul de credinţă şi rugăciunea rostită din inimă, care vă apropie de Dumnezeu şi vă ajută pentru orice vă rugaţi”, mai spune părintele Justinian Ciubotaru.

„Sfinţii ne dau întotdeauna curaj. Ei acordă o valoare infinită celor mai sărmani oameni, pentru că în fiecare om ei îl văd pe Hristos. Sfinţii trec neobservaţi, dar se fac întotdeauna simţiţi când e nevoie de sprijin, de mângâiere, de încurajare“