Main menu

header

de Dana Purgaru

- Mult încercat de apele tulburi ale istoriei româneşti, lăcaşul de cult şi-a găsit tămăduirea veşnică la Băile Olăneşti

Băile Olăneşti reprezintă unul dintre cele mai frumoase locuri tămăduitoare din România. Chiar dacă astăzi se chinuiesc să renască din cenuşa în care s-au înglodat majoritatea staţiunilor balneoclimaterice din ţara noastră, locul este sfinţit întru veci de simbolul creştin al zonei: biserica de lemn cu hramul Sfântul Pantelimon, patrimoniu UNESCO.

A ascultat ruga pentru libertate a eroului iobagilor
Turiştii care sosesc la Băile Olăneşti, din păcate, mult mai puţini decât odinioară, remarcă, dincolo de hotelurile comuniste şi de pensiunile care mai de care mai atrăgătoare, în sus pe deal, dar aproape de centrul staţiunii, o prezenţă neagră şi maiestuoasă, atipică zonei. Vine de pe tărâmul moţilor, a fost dichisită de mâini iscusite, a văzut multă istorie la viaţa ei, a fost făcută bucăţi, purtată pe sănii şi în trenuri şi apoi reasamblată piesă cu piesă. Nestemată a arhitecturii apusene, construită de renumiţii făurari din Albac, biserica de lemn cu hramul Sfântul Pantelimon din Băile Olăneşti este numită şi „Biserica lui Horea”, căci în ea acesta s-a rugat pentru unitatea şi libertatea românilor Vasile Nicula Ursu, zis Horea, eroul iobagilor, moţul care a condus la 1784 cea mai mare răscoală a ţăranilor din Transilvania.

Salvată de I.C. Brătianu
Biserica moţilor din Albac sau „Biserica lui Horea”, care se află astăzi în staţiunea vâlceană Băile Olăneşti, datează din anul 1752. De altfel, momentul construcţiei a fost însemnat în stâlpii laterali uşilor de la iconostas: „Această besearică s-au început la anii Domnului 1752, meseţa maiu 25 de zile”.
A fost ridicată în satul natal al lui Horea - atunci în fostul imperiu austro-ungar - fiind prima biserică de lemn salvată ca monument istoric în România. Ion C. Brătianu, marele om politic român, ministru de Interne în Guvernul Dimitrie A. Sturdza, aflat în prima călătorie în Munţii Apuseni, a cumpărat-o spre salvarea de la uitare şi degradare în toamna anului 1907. Meşterul Nicolae din Sohodol şi ucenicii săi au demontat bârnele de lemn pe care le-au numerotat cu grijă (cifrele sunt vizibile şi în ziua de azi) şi le-au transportat pe sănii - oficial, ca lemn de foc în actele stăpânirii austro-ungare - până la gara Turda, şi apoi în vagoane de marfă speciale până în Vechiul Regat.
Biserica a fost reconstruită pe temelie nouă la conacul familiei Brătianu de la Florica (Ştefăneşti-Argeş), ca simbol al neatârnării şi visului de reîntregire a neamului românesc.
În anul 1954, Patriarhul Justinian Marina a văzut bisericuţa de la Florica, ce devenise din nou uitată şi dărăpănată, şi a decis mutarea ei la Băile Olăneşti, pe malul stâng al văii, unde a fost reconstruită urmând vechile însemnări. A fost repictată, iar la 12 octombrie 1958 a fost sfinţită.

„A fost durată prin smerenia şi cu arginţii credincioşilor ţărani români, în satul Albac din Munţii Apuseni”
Iată şi povestea lăcaşului, conform pisaniei de după mutarea şi montarea la Florica, în 1908: „Această sfântă biserică, cu hramul sfinţilor Arhangheli, au fost durată prin smerenia şi cu arginţii credincioşilor ţărani români, în satul Albac din Munţii Apuseni, la anul de la Hristos 1746. Ci în curgerea anilor, înmulţindu-se norodul, s’au zidit biserica mai mândră în locul acestei sfioase bisericuţe de lemn, care, aşa, ajunse în prag de pieire. Şi aflând-o spre pieire Ion I.C. Brătianu în anul 1907, când străbătând drumurile Ardealului ajunse în Albacul lui Horia, nu s’au îndurat de dânsa, ci au adus-o lemn cu lemn de au înălţat-o aici, pe dealul Floricăi. Şi au vrut Ion I.C. Brătianu să fie târnosită această biserică în care s’au rugat odată Horia pentru norodul său şi să fie închinată celor care fără de număr şi fără de nume s’au jertfit pre ei întru slava şi mărirea norodului român. Şi, de preste moarte, împlinindu-se gândul lui Ion I.C. Brătianu, s’au târnosit această sfântă biserică acum, în anul dela Hristos 1941, luna Mai, ziua cea de-a patra.”

• Interiorul bisericii impresionează prin bârnele vechi de lemn şi pictura veche, ce prezintă pe larg scene din viaţa Mântuitorului şi a sfinţilor
• Biserica are o valoare cultural istorică unicat în patrimoniul românesc prin semnificaţia istorică, destinul aparte şi calităţile formale şi tehnice ce o disting drept una dintre cele mai preţioase creaţii în lemn din Transilvania

Cântată în versuri de marii poeţi

Povestea agitată a lăcaşului i-a impresionat şi pe poeţii noştri. Ion Pillat i-a dedicat poezia „Bisericuţa lui Horea”, Aron Cotruş a scris „Amintirea lui Horea”, iar Octavian Goga i-a plâns destinul în „Bisericuţa din Albac”.
Biserica lui Horea
Mai stai visând la munţii,
ce şoimi şi aur poartă?
Pe vale Arieşul şoptind îl mai auzi?
Pribeagă lângă Argeş,
vădană printre duzi,
Biserică pustie şi fără brazi la poartă.
Cioplită din puterea molidului şi din
Credinţa strămoşească
legată-n bârnă dură,
Ce meşter, vechi, de ţară,
cu greaua lui săcură,
Şi-a hotărât altarul lui Horea destin.
În jurul tău cresc duzii
cu fragedă verdeaţă
Şi iarbă crudă rândunelele de umbră
Tu îţi pierzi
De-asupra lor, în frunze,
clopotniţă-ndrăzneaţă.
Pe moţii tăi zadarnic
îi mai aştepţi, şi nici
Un preot nu-ţi cântă,
bătrân, din psaltichie...
Dar azi, cu primăvara,
cerească şi pustie,
Slujeşti botez la granguri
şi nuntă la furnici.
(Ion Pillat, 1934)