Main menu

header

de Roxana Brănişteanu

Două materii se deosebesc mai mult decât oricare altele în Biserica Ortodoxă. E vorba despre uleiul sfinţit şi despre Marele Mir. Aparent asemănătoare, acestea sunt utilizate cu întrebuinţări distincte de preoţi. Primul, fie ulei de măsline, fie de floarea-soarelui, se sfinţeşte la Taina Sfântului Maslu, în ideea transmiterii lucrării tămăduitoare a Duhului lui Dumnezeu şi poate fi găsit la candela sfinţilor sau la icoanele făcătoare de minuni. Celălalt este compus dintr-un amestec de ulei curat, plante aromate şi răşini. Se sfinţeşte în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare şi poate fi utilizat de episcopi şi de preoţi la sfinţirea bisericilor şi la miruirea creştinilor.

Marele Mir se pregăteşte în Săptămâna Patimilor
Sfântul şi Marele Mir este sfinţit pentru a fi întrebuinţat, în special, în cadrul Tainei Mirungerii. El reprezintă semnul vizibil al transmiterii darurilor Sfântului Duh acelora care se botează. Pregătirea şi sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir au devenit o lucrare de mare însemnătate în Biserica Ortodoxă, căci, fără el, Taina Mirungerii nu se poate săvârşi. Acesta se pregăteşte numai în Săptămâna Patimilor şi se sfinţeşte de Soborul Arhiereilor Bisericii. Este folosit şi la sfinţirea pruncilor, fiind unşi imediat ce sunt scoşi din apa botezului. Este format din ulei pur de măsline şi alte 40 de substanţe aromate, în care se găseşte vin delicat, vechi, pregătit şi fiert după o rânduială specială, solemnă, plus o mulţime de alte mirodenii şi plante medicinale.

Untdelemn de la Sfântul Maslu
Maslul este „una dintre cele şapte Taine ale Bisericii”, o slujbă în care preoţii spun rugăciuni speciale, iar cei bolnavi se vindecă prin ungere. Chiar dacă unii credincioşi aduc la Taina Sfântului Maslu făină, pâine sau alte alimente, singura materie peste care se coboară harul Sfântului Duh este uleiul, ce are o mare putere sfinţitoare şi tămăduitoare asupra omului care-l ia cu credinţă. Acesta nu se resfinţeşte, ci se pune într-o sticlă cu uleiuri de la cât mai multe slujbe de Sfântul Maslu (7, 9, 12 sau chiar 40). Deci nu se mai aduce acelaşi ulei sfinţit la biserică. Uleiul de la Sfântul Maslu se poate administra, mai ales pentru cei bolnavi sau muribunzi, prin ungere pe frunte, făcându-se semnul Crucii, sau chiar pe rana celui bolnav, se mai poate lua dimineaţa pe nemâncate câteva picături sau se pot pune pe o bucăţică de anafură.

„Mireasma” de la moaşte lecuieşte bolnavii
Pe lângă cele două tipuri de ulei sfinţit în Biserica Ortodoxă enumerate mai sus, mai există şi mirul ce curge din Sfintele Moaşte ale unor sfinţi, precum este Sfântul Nectarie din Eghina (Grecia). Acesta s-a născut într-o familie săracă de pe malul mării Marmara, fiind atins de Harul Duhului Sfânt şi dedicându-şi viaţa lui Dumnezeu. Chiar şi după trecerea sa în nefiinţă, minunile au început să apară şi continuă şi astăzi pentru cei care se apropie cu încredere de moaştele sale. Trupul Sfântului Nectarie a rămas neatins timp de 20 de ani, degajând o mireasmă cerească şi delicată. Mormântul său, la Eghina, se numără printre pelerinajele cu cea mai multă lume din Grecia. Despre minunile săvârşite de Sfântul Nectarie în zilele noastre - mai ales vindecări de cancer şi alte boli grave, ce se săvârşesc la moaştele sale ori cu untdelemn de la candela sa - s-au scris nenumărate cărţi în Grecia, mare parte fiind traduse şi în română. Veche de aproape patru secole şi jumătate, Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, aşezată pe o colină din imediata apropiere a Dâmboviţei, chiar în centrul oraşului, adună credincioşii de pretutindeni. Chiar şi în ziua de azi, rugăciunile lor către Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul sunt mai intense ca oricând în ziua prăznuirii sale (9 noiembrie).

• Uleiul sfinţit nu se dă la animale şi nu se aruncă

„Vindecarea“ poate veni şi din candelă...

Mai este untdelemnul din candelă, care arde la racla cu moaştele sfântului respectiv. Uleiul de la candelă este sfinţit. Candelele din biserici, care ard la Sfintele Icoane ori la Sfintele Moaşte, oferă credincioşilor ulei sfinţit drept binecuvântare. Nu de puţine ori s-a dovedit că uleiul din candela sfinţilor are puteri tămăduitoare. Vindecarea se datorează efectului ungerii cu acest ulei sfinţit, ca taină a însănătoşirii trupului.
Rugăciunile credincioşilor şi prezenţa sfinţilor în icoane şi moaşte duc la încărcarea acelui ulei cu binecuvântarea lui Dumnezeu.
De reţinut este faptul că la candelă nu este nevoie de ulei sfinţit, pentru că el se sfinţeşte arzând acolo.

• Taina Sfântului Mir (Mirungerea) nu se poate confunda cu Taina Sfântului Maslu. Prima împărtăşeşte credinciosului harul pentru creşterea duhovnicească, iar cealaltă se săvârşeşte la cererea bolnavului sau apropiaţilor săi în vederea însănătoşirii