Main menu

header

de Andrei Dicu

„Magia Crăciunului” a devenit un termen generic şi de multe ori substanţa acestei sărbători se pierde în hăţişul formelor fără fond şi al strategiilor de marketing ale companiilor, ce ţintesc cifre de afaceri uriaşe în această perioadă. Esenţa este însă alta. Iar o dată cu minunea Naşterii Domnului se întâmplă sub ochii noştri o mulţime de... Important este să crezi şi să simţi. Apoi, miracolele vin de la sine...

Visul chirurgului Ludovic V. i-a redat tinereţea lui Cornel
Micuţul Cornel Fronea, din Bârlad, şi-a îngrijorat părinţii încă de la vârsta de 2 ani. Coloana vertebrală se deforma, oasele pieptului creşteau inegal şi îi presau inima şi plămânii până aproape de sufocare. Medicii i-au descoperit o boală congenitală numită sindromul Marfan, iar părinţii habar nu aveau cum să procedeze. Era doar o problemă de timp până ce cordul, plămânii şi rinichii urmau să cedeze, şi nicăieri în lume nu se ştia vreun tratament sau vreo intervenţie chirurgicală care să-l salveze. Mai târziu, în perioada adolescenţei, Cornel purta chiar şi pe timp de vară haine largi şi groase, încercând să-şi mascheze pieptul diform. Nu mersese niciodată la mare şi nu avea curajul să se joace cu restul copiilor, pentru că era privit ca o ciudăţenie. Şi totuşi Cornel a devenit în scurt timp eroul unei premiere medicale, care nu s-ar fi petrecut dacă în spatele ei nu s-ar fi aflat mâna divină. Chirurgul Ludovic V., de la Spitalul „Elena Beldiman”, a încercat să găsească o soluţie, însă problema era complicată. „Coastele copilului erau foarte deformate. De fapt, era vorba despre o creştere exagerată a organismului. Coasta întâi trebuia repusă în poziţie, la fel şi coasta a doua, într-o poziţie normală în raport cu dezvoltarea exagerată a sternului. Date fiind vârsta şi mai ales sensibilitatea organismului lui Cornel, operaţia comporta riscuri enorme. Era nevoie de o minune...”, spunea medicul, cunoscut drept un om de familie model, care îşi ducea copiii duminica la biserică, în limita timpului, şi care era cunoscut în oraş drept o persoană extrem de generoasă. Ei bine, asta s-a şi întâmplat. Chiar în noaptea de Crăciun, Ludovic V. a avut un vis ciudat, în care o femeie îmbrăcată în roşu îi aşeza instrumentele medicale în mână şi îl învăţa cum să facă operaţia. Nu suntem specialişti în termeni medicali, dar cert este că, după numai două zile, chirurgul şi-a asumat intervenţia, care a reuşit, uimindu-i pe toţi. Nu numai că vorbim despre o premieră medicală mondială, dar cel mai important este altceva: Cornel este, astăzi, un copil normal ca toţi ceilalţi de vârsta sa... În privinţa medicului, nici acum nu-şi poate explica exact ce s-a întâmplat. „Manevra a fost o inovaţie absolută, habar n-am cum mi-a venit ideea. Am plecat de acasă perfect conştient că nu e loc de eroare în această intervenţie. Înainte de a-mi pune pantofii, eram concentrat şi deja mă vedeam în sala de operaţie. Culmea e că la spital m-am trezit cu picioarele ude, pentru că luasem nişte încălţări de vară...”.

Colindul deţinuţilor a venit de la Maica Domnului
Cea de-a doua minune la care ne vom opri s-a petrecut în perioada comunistă, în închisoarea Târgu Ocna. În Ajunul Crăciunului, deţinutul politic Athanasie Oprea-Boboc, preot din Bicaz, a compus un minunat colind al prizonierilor, deşi nu cunoştea notele muzicale. Medicul V.G., astăzi membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, îşi aminteşte întâmplarea ca şi cum s-ar fi petrecut ieri: „Umblam necontenit de la un bolnav la altul, luându-le pulsul şi îngrijindu-i. Din când în când, îmi aruncam privirea şi spre Athanasie. Era vesel, fericit înlăuntrul său, cu pleoapele lăsate, cu capul plecat în piept. Nici el nu se putea odihni. După ce mi-am terminat treaba, am simţit că mă cheamă din priviri, că mă roagă să mă duc la el. M-a privit cu o pătrundere cum încă nu simţisem până atunci. Şi-a făcut semnul crucii, apoi mi-a luat mâna. Un fior adânc m-a cuprins. Era foarte concentrat, lucru neobişnuit la el, căci în starea sa duhovnicească putea rămâne destins până şi în cele mai cumplite tensiuni prin care ne era dat să trecem. Simţeam că are ceva să-mi împărtăşească. «În noaptea asta am privegheat», mi-a spus. «Aşteptam să vină cântecul colindei mele. Îl cântam în mine. Îl desluşeam din cerurile înalte din care cobora. Însă, e greu, pentru că nu cunosc notele muzicale şi trebuie să o fac după ureche. Eram deci treaz, lucid şi senin, când deodată am văzut că am în mână fotografia Angelei, nevastă-mea. Uimit de întâmplare, am ridicat privirea şi la capul patului meu am văzut-o pe Maica Domnului, îmbrăcată în alb, în picioare, vie, reală. Era fără Prunc. Prezenţa sa mi se părea materială. Maica Domnului era aievea lângă mine. Eram fericit. Uitasem totul. Timpul părea nesfârşit. Atunci Ea mi-a spus: «Eu sunt dragostea ta. Să nu te temi. Biruinţa va fi a Fiului meu. Chiar de vi se va părea că nu mai e credinţă pe pământ, să ştiţi că totuşi izbăvirea va veni, dar prin foc şi prin pârjol». Apoi, Maica Domnului a dispărut şi am rămas copleşit de fericire. M-am uitat în mână, dar nu mai aveam nicio fotografie”, povestea V.G. păţania lui Athanasie, adăugând: „Imediat după aceea, am încercat să ne rugăm şi să cântăm un colind. A venit, pur şi simplu, de la sine! Mă simţeam cumva şi eu sfinţit, înnoit, participând la minune!”

• Preotul Athanasie Oprea-Boboc din Bicaz a aflat în închisoarea Târgu Ocna că izbăvirea va veni prin foc şi pârjol

Părintele Arsenie Boca ne învaţă că leacul este smerenia minţii

Am ales să povestim pe larg două dintre miracolele înfăptuite în zilele sfinte ale Crăciunului. Însă, „lista” este infinită. Avem de a face cu revelaţii divine, vindecări miraculoase, cu oameni care se regăsesc pe ei înşişi după ce au traversat drame care i-au pus în genunchi sau cu persoane care şi-au regăsit perechile deşi le-au considerat pierdute pe vecie. Ei bine, „fenomenul” se explică într-un singur fel: prin credinţa absolută. Iar aici este momentul să amintim cuvintele Părintelui Arsenie Boca: „Când vrea Dumnezeu să aducă asupra omului necazuri mai mari îl lasă în mâna îngustimii sufleteşti. Şi aceasta dă naştere în om la o putere mare de trândăvie, prin care sufletul e sugrumat şi care-i dă gustul lumii. Şi apoi se ridică asupra omului duhul ieşirii din minţi, din care izvorăsc nenumărate ispite: tulburarea, mânia, hula, cârteala, gândurile de răzvrătire, mutarea din loc în loc şi celelalte asemenea lor. Iar dacă mă întrebi care este pricina acestora îţi răspund: lenevirea ta. Şi leacul este smerenia minţii. Smerenia poate să rupă gardul acestor răutăţi. Smerenia trebuie căutată cu tot sufletul. Că pe măsura smereniei tale ţi se dă şi răbdare în primejdiile tale. Şi pe măsura răbdării tale ţi se uşurează sarcina necazurilor tale şi dobândeşti mântuirea”.