de Cătălina Tăgârță
Nu neglijați disconfortul de niciun fel! Zona inferioară a spatelui susține cea mai mare parte a greutății corporale și e cea mai afectată de dureri. Însă aceste senzații neplăcute pot semnala existența unor probleme mai grave de sănătate, care afectează nu doar musculatura, ci și ligamentele, articulațiile, oasele sau rinichii.
Junghiul sau amorțeala arată durata suferinței
Cea mai frecventă cauză a durerilor de spate este leziunea unui mușchi sau a unui ligament, determinată de o întindere necorespunzătoare, de o greutate corporală excesivă, de ridicarea unor greutăți sau de dormitul într-o poziție inconfortabilă. „Durerile pot apărea imediat, sub forma unui junghi puternic, sau mai târziu, ca o durere însoțită de amorțeală. În aceste cazuri se recomandă, în general, repaus fizic și căldură locală. Se interzice căratul greutăților, statul în picioare sau în frig, iar medicația decontracturantă a musculaturii și antiinflamatorie se prescrie doar de medic, pentru că medicamentele pot avea efecte secundare, în special gastrointestinale”, susține doctor Ion Manea, specialistul clinicii de tratament nechirurgical, fizioterapie și recuperare medicală Bio Ortoclinic.
Osteoartrita constă în degenerarea articulațiilor
O altă cauză a acestor dureri poate fi osteoartrita, o problemă de sănătate care constă în degenerarea articulațiilor și, implicit, în deteriorarea discurilor dintre vertebrele coloanei. Problema poate fi tratată numai de medicii specialiști în urma unor investigații amănunțite. Și hernia de disc, acea rupere a unui disc intervertebral, determinată de presiunile create asupra coloanei, care includ efortul fizic intens sau traumele, poate cauza dureri de spate. De multe ori, în astfel de cazuri este afectat nervul sciatic, iar durerile sunt puternice la nivelul părții inferioare a spatelui, feselor și membrelor inferioare. În fază acută, se recomandă prezentarea de urgență la medic, iar pentru recuperare sunt indicate ședințe regulate de fizioterapie, elongații, mobilizare vertebrală și masaj terapeutic. Pentru stabilizarea musculaturii coloanei se utilizează sistemul David și kinetoterapia. În cazurile grave, atunci când examenele RMN o indică, poate fi necesară și intervenția chirurgicală.
În caz de osteoporoză, precauţie la întinderile zilnice!
Acest simptom poate ascunde și fibromialgia - o afecțiune cronică manifestată prin oboseală, depresie și dureri musculare ale ligamentelor sau ale tendoanelor, care apare în cel puțin 11 dintre cele 18 puncte sensibile din zona coatelor, a spatelui, a cefei, a genunchilor sau a șoldurilor. În astfel de situaţii, doar medicul poate prescrie un tratament, în funcție de fiecare caz în parte. Osteoporoza cauzează, o dată cu înaintarea în vârstă, o scădere a rezistenței oaselor. Pe fondul acestei fragilități, întinderile zilnice, ridicarea unei oale, căratul unei sacoșe de la piață sau o căzătură pot determina fracturarea oaselor slăbite. Problema poate fi remediată printr-un tratament adecvat și prin intervenție chirurgicală.
În caz de acutizare mergeţi la medic
O infecție, diabetul, o boală a rinichilor sau metastazele osoase ale diferitelor cancere pot fi, în cazuri ceva mai rare, cauze ale durerilor de spate. Acestea se depistează însă prin investigații suplimentare și se tratează doar la recomandarea medicului. „Cum toate aceste posibile cauze ale durerilor sunt greu de stabilit de cineva care nu e de specialitate, este bine să mergeți la medic atunci când problemele se acutizează, pentru a primi tratamentul potrivit”, a subliniat doctor Ion Manea.
Sistemul David permite stabilizarea pelvisului
Sistemul David este „standardul de aur” în reabilitarea coloanei vertebrale în Europa şi în mod particular în Germania. El foloseşte o tehnologie inovatoare în domeniul recuperării prin mişcare, care încorporează câteva caracteristici patentate. Acesta permite stabilizarea pelvisului, astfel încât exerciţiile se desfășoară în condiţii de siguranţă şi fără dureri, iar mișcarea este 100% controlată şi permite izolarea grupelor musculare țintă. Beneficiile sistemului David sunt următoarele: permite o recuperare echilibrată a tuturor grupelor musculare majore; permite practicarea mișcărilor într-o manieră controlată, restabilind coordonarea normal; prin mișcările controlate, îmbunătățește metabolismul şi întăreşte muşchii şi structurile de susţinere ale coloanei vertebrale; prin executarea corectă a exerciţiilor, muşchiul se poate relaxa adecvat, iar asta permite recuperarea pacienţilor care acuză dureri severe. Acest sistem de recuperare tratează cu succes multe dintre afecţiunile apărute la nivelul coloanei vertebrale: dureri de spate nespecifice, modificări degenerative, hernie de disc şi situaţii postchirurgicale. Inițierea tratamentului necesită excluderea de un medic specialist a oricărei contraindicaţii (tumori, inflamaţii acute şi fracturi recente), cât şi acordul neurochirurgului.