Main menu

header

518 14 1de Raluca Grințescu

Cancerul şi-ar putea găsi leacul în consumarea unor alimente care conţin amigdalină. Vitamina B17 nu doar că previne apariţia bolii, ci chiar ajută la tratarea pacienţilor suferinzi. Cu toate acestea, industria farmaceutică, direct interesată să-şi vândă produsele, continuă să nege calităţile vindecătoare ale amigdalinei.

„O boală a deficienței”

Un documentar realizat în urmă cu aproape 40 de ani prezintă o ipoteză uluitoare, potrivit căreia cancerul ar putea fi tratat extrem de uşor cu ajutorul vitaminei B17. Conform dezvăluirilor prezentate în material, crunta boală, pe care nimeni şi nimic nu reuşeşte să o combată de zeci de ani, nu ar reprezenta decât „o boală a deficienţei”, care apare la persoanele al căror organism suferă de o lipsă a amigdalinei (vitamina B17). Deşi o asemenea descoperire ar duce la salvarea a milioane de vieţi anual, realizatorii filmului susţin că asociaţiile medicale şi companiile farmaceutice ţin secret acest lucru şi resping cu orice preţ promovarea acestui leac, care le-ar atrage, practic, falimentul. Pentru a dovedi această ipoteză, documentarul, realizat de americanul G. Edward Griffin în 1974, prezintă mai multe cazuri de persoane bolnave de cancer care s-au vindecat după ce au urmat un tratament cu amigdalină, precum şi mărturii ale unor medici care au folosit această metodă pentru tratarea bolnavilor.

S-a trecut la intimidarea curanților

518 14 2Instituţiile medicale şi farmaceutice au numit filmul drept o fraudă şi o şarlatanie, dar, în ciuda acestui fapt, medicii au continuat să utilizeze noul „elixir”, dovedind utilitatea medicamentului. S-a trecut imediat la intimidarea curanţilor, s-au confiscat filmele şi cărţile care promovau noul leac şi chiar au fost arestate persoanele care organizau manifestaţii publice pentru promovarea miraculosului medicament. Acest tip de tratament a fost astfel abandonat de majoritatea medicilor. Deşi în multe locuri este considerat o metodă neconvenţională, vindecarea cancerului cu vitamina B17 este posibilă, în prezent, în clinici din ţări precum Marea Britanie, Germania, Mexic sau Elveţia.

Descoperire veche de 5.000 de ani

Potrivit documentarului, cancerul apare la persoanele cu deficit de amigdalină (vitamina B17), fiind asemănător, din acest punct de vedere, bolilor precum scorbutul (deficit de vitamina C) sau pellagra (deficit de vitamina B3). Vitamina B17 este o vitamină mai puţin cunoscută la ora actuală, însă ea a fost descoperită cu mai bine de 5.000 de ani în urmă, fiind folosită de egipteni şi de locuitorii Chinei Antice, care au numit-o amigdalină, deoarece era extrasă din migdalele amare. Elixirele făcute pe baza amigdalinei erau consumate în special pentru menţinerea sănătăţii, fiind cunoscute efectele detoxifiante ale acesteia. Amigdalina a fost folosită ulterior de greci şi de romani în scopuri terapeutice, iar în zilele noastre, unele triburi de indieni îşi prepară diverse băuturi din sâmburi de fructe care conţin amigdalină. Ca structură chimică, vitamina B17 este o combinaţie a două molecule de glucoză, una de benzaldehidă şi una de acid cianhidric, iar în reţetele medicale, amigdalina e cunoscută sub numele de nitrilozidă. Vitamina poate fi folosită şi în scop terapeutic, nu doar profilactic.

Se găseşte și în sâmburii de caise

Potrivit medicilor, carenţa de vitamina B17 poate cauza depresie şi insomnie, anorexie, oboseală şi uscarea pielii. De asemenea, excesul de vitamina B17 poate duce la intoxicaţii. Astfel, se recomandă folosirea acesteia în doze optime, de 50-100 mg pe zi în cazul copiilor, de 50-200 mg pentru adulţi şi între 1 g şi 2 g zilnic în cazul bolnavilor de cancer. În natură, vitamina B17 se găseşte în sâmburii de caise, cireşe, migdale, piersici, prune, în seminţele merelor, perelor şi gutuilor, în legume precum mazărea, fasolea, conopida, varza, broccoli, spanacul, ceapa sau vânăta. De asemenea, vitamina mai poate fi găsită în stare naturală în cereale, în scoarţa de mălin sau în frunze de gutui, prun, cais, cireş, vişin sau piersic. Sâmburii de caise conţin cea mai mare cantitate de amigdalină. Doza recomandată este de doar opt-nouă sâmburi pe zi, deoarece, în cantitate mai mare, pot deveni toxici pentru organism. Pe de altă parte, consumul de antibiotice, alcoolul şi cafeaua reduc foarte mult acţiunile amigdalinei în organism.

Tratamentul cancerului cu vitamina B17 este ilegal în SUA - pacienţii suferinzi de cancer care-şi pun speranţe în această metodă trebuind să urmeze medicaţia specifică la clinici din alte ţări precum: Belgia, Australia, Germania, Anglia, Grecia, Israel, Italia, Mexic, Peru, Spania sau Elveţia

Amigdalina mai poate fi găsită în stare naturală în cereale, în scoarţa de mălin sau în frunze de gutui, prun, cais, cireş, vişin sau piersic