de Gabriela Niculescu
România a demonstrat, în repetate rânduri, că are unii dintre cei mai buni medici și specialiști din lume, chiar dacă sistemul sanitar este la pământ. Doi cercetători clujeni au lucrat împreună mai mulți ani la proiectul unui tip de implant dentar unic în lume, care are o mobilitate asemănătoare dintelui natural. Medicul stomatolog Avram Manea, rezident la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială, și Dumitru Pop, profesor universitar la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, au reușit ca, printr-o colaborare care depășește granițele unei singure științe, să ajungă la o soluție cerută de multă vreme de literatura de specialitate din domeniul medicinei dentare.
„Protejează prin amortizarea forțelor masticatoare”
Lucrarea celor doi se numește „Implant dentar experimental ce reproduce mobilitatea fiziologică a dinților” și este rezultatul unei munci asidue, care durează din 2011 și va continua. Avram Manea (28 de ani) a fost preocupat încă de pe vremea când era student de o problemă specifică implantului dentar, pe care profesorii o semnalau în cadrul cursurilor. Practic, dintele natural are în jurul rădăcinii un spațiu insesizabil de mic, care este foarte important, deoarece amortizează presiunea care apare în timpul mestecării alimentelor. Fără acest spațiu, care este de ordinul micronilor, dintele s-ar putea distruge sau rupe mult mai ușor. „Dinții nu sunt prinși în os. Între dinte și os există un spațiu de ordinul zecilor de microni în care el se mișcă și este un aspect important, pentru că, în acest fel, se amortizează forțele aplicate dinților, de diferite intensități. Noul implant protejează osul înconjurător prin amortizarea forțelor masticatoare, permite utilizarea dinților naturali și implanturilor ca stâlpi într-o lucrare protetică fixă comună”, a explicat medicul Avram Manea.
„Dacă nu ar exista mobilitatea, s-ar deteriora osul”
Medicul stomatolog a precizat că încă din școală a învățat că implanturile dentare au acest neajuns, că nu pot reproduce spațiul acela natural care amortizează presiunea pe care omul o pune pe dinți, prin mișcarea maxilarului și a mandibulei. Lipsa acestei mobilități naturale este una dintre cauzele deteriorării implanturilor. „Imaginați-vă că avem un stâlp introdus în beton și asupra sa lucrează o forță înclinată față de ax. Stâlpul tinde să se încovoaie sau să se rupă și exercită apăsări asupra zonei în care este încastrat. Așa se întâmplă și cu acest implant. Dacă nu ar exista mobilitatea, s-ar deteriora osul”, a explicat profesorul Dumitru Pop.
„Se rezolvă, astfel, și problema punții”
În plus, pentru că de la o vârstă încolo oamenii pierd mai mult de un dinte, apare și complicația alegerii celui mai potrivit tratament. Medicul a explicat că, acolo unde există deja un implant, dacă între acesta și un alt dinte trebuie executată o lucrare, apar probleme, pentru că implantul este fix, iar dintele prezintă un anumit grad de mobilitate naturală. „Ideea era că în literatura de specialitate se spune clar că nu este în regulă să pui o punte. Deci, ai un dinte natural, un implant și un spațiu între ele, pe care să îl umpli, să pui o punte între cele două. Pentru că, dintele fiind mobil și implantul fiind fixat în os, apar probleme. Dacă avem un implant care se apropie de mobilitatea unui dinte, problema se rezolvă. Este vorba despre necesitatea obținerii unei mobilități a implantului, ceea ce este mai bine pentru pacient. Fiecare implant are o durată de viaţă, unul trei ani, altul 30 de ani, depinde de organism. Sperăm ca, prin noua invenţie, să creştem durata de viaţă a unui implant dentar, care să reziste mult mai mult decât un implant normal. Plus că va fi mai uşor de realizat implantul de către medic. Noul tip de implant ar avea costuri uşor crescute faţă de un implant normal, pentru că este ceva mai complex”, a spus medicul stomatolog Avram Manea.
„Materialul elastic asigură flexibilitatea”
Implantul inventat de cei doi clujeni este foarte asemănător cu cel clasic, ca aspect exterior și ca realizare - fiind executat dintr-un aliaj specific de titan -, dar are o altă structură interioară. Practic, prin utilizarea unei noi scheme, dar și a unui material elastic, implantul capătă o mobilitate fiziologică. „Mobilitatea se realizează prin introducerea între așa-numitul corp exterior și corpul interior a unui material elastic, care, prin elasticitatea lui, asigură posibilitatea dintelui de a se mișca longitudinal, prin comprimarea acestui material elastic, dar și lateral”, a explicat profesorul Dumitru Pop, cel care a pus în practică soluția tehnică gândită împreună cu medicul.
Varianta finală este cea de-a şaptea
Medicul Avram Manea și profesorul Dumitru Pop spun că secretul bunei lor colaborări și înțelegeri, în pofida faptului că provin din domenii diferite și că au vârste diferite, constă în faptul că se cunosc de foarte mulți ani, profesorul Dumitru Pop fiind un prieten de familie al părinților lui Avram Manea. „Este o chestie interesantă că două persoane de vârste diferite, de profesii diferite pot să lucreze și să ducă la îndeplinire un proiect important. Îl cunosc de când era foarte mic, pentru că tatăl său mi-a fost student, a fost unul eminent, iar bunicul său lucrase în Politehnică. În momentul când medicul a venit cu această idee și tatăl său m-a întrebat dacă pot să arunc un ochi - era inițial vorba despre un șurub, iar eu sunt la Facultatea de Mecanică și lucrez cu șuruburi -, am făcut-o. Așa că toate acestea ne-au adus împreună”, a povestit profesorul. Cei doi au lucrat extrem de mult la invenția lor, varianta finală a implantului fiind cea de-a șaptea. Implantul are un diametru care poate merge de la 3 mm până la 5,5 mm și o lungime care poate fi de 8 mm până la 12 mm, în funcție de mărimea cerută de fiziologia fiecărui pacient în parte.