de Dana Purgaru
Pacienții Institutului Oncologic București (IOB) se vor putea programa la consultații pe internet prin intermediul unui sistem informatic, care va fi funcțional cel mai probabil începând din luna mai, astfel încât să nu se mai formeze cozi la ușile cabinetelor, conform managerului instituției medicale, Dan Straja. Acesta a anunțat într-o conferință că institutul va fi dotat cu un aparat pentru RMN şi cu alte aparate de diagnostic și tratament moderne.
Americanii au dezvoltat o nouă tehnică de transplant de păr
Cercetătorii americani au testat cu succes pe șoareci o nouă tehnică de transplant de păr, care este mult mai eficientă decât metodele utilizate în prezent. După ce au grefat 200 de fire de păr cu o anumită densitate, oamenii de știință au reușit să facă să crească până la 1.200 de fire. „Aceste cercetări deschid calea unei noi potențiale abordări pentru tratarea calviției”, a declarat Cheng-Ming Chuong, dermatolog la Facultatea de Medicină Keck a Universității California de Sud, principalul autor al studiului.
Dozele mari de ibuprofen cresc riscul cardiovascular
Ibuprofenul, unul dintre medicamentele cel mai frecvent utilizate împotriva durerii și a inflamațiilor, sporește ușor riscul unui infarct sau accident vascular cerebral în cazul unei doze prea mari, potrivit Agenției Europene a Medicamentului (EMA) din Londra. Agenția a subliniat că riscul cardiovascular crescut nu afectează decât pacienții care depășesc o doză mai mare de 2.400 mg pe zi. Ibuprofenul este un medicament comercializat din anii ’60 sub diferite denumiri, precum advil sau nurofen.
Cancer depistat printr-un aparat portabil
Cercetători elvețieni de la Școala Politehnică Federală din Lausanne au pus la punct un aparat portabil care poate identifica rapid în respirație cancerul căilor respiratorii superioare - gât și gură. Dispozitivul, care a fost testat pe pacienți, este dotat cu senzori extrem de sensibili şi funcționează cu un calculator și cu un telefon mobil. Acesta este foarte util pentru depistarea timpurie a tumorilor, ce pot fi astfel tratate cu mai multe şanse de reuşită.
Efecte secundare ale paracetamolului
Cercetătorii americani au descoperit un nou efect secundar al paracetamolului, potrivit unui studiu care a arătat că acest medicament poate atenua reacţiile emoţionale ale oamenilor. Aceasta înseamnă că medicamentul reduce nu numai intensitatea durerilor resimţite de pacienţi, ci şi sentimentul de plăcere al acestora. În cadrul testelor, subiecţii care au luat paracetamol au avut reacţii emoţionale mai puţin intense la vederea unor imagini, adică imaginile vesele au fost percepute ca mai puţin pozitive, în timp ce cele negative au fost percepute ca mai puţin supărătoare.