de Cătălina Tăgârță
Chirurgical, stoma reprezintă o bucată din intestinul subțire sau gros, scoasă printr-o deschidere în peretele abdominal. Partea de intestin care este adusă la suprafața pielii se numește stomă. Scaunul sau urina care părăsește organismul prin stomă se colectează într-un sac de colectare. Există trei tipuri diferite de stome: colostome, ileostome și ureterostome (urostome). Este foarte important să știți ce tip de stomă aveți, deoarece fiecare în parte prezintă o consistență și un orificiu diferit. Și nu vă faceți griji, nu sunteți singuri! Prezentă la conferința de presă organizată cu prilejul donării unui număr impresionant de pungi pacienților români de către italieni, Isabella Grosu (medalion), vicepreşedintele Asociaţiei Purtătorilor de Stomă Cutanată din România (APSCR), ne-a spus mai multe pe această temă.
„Psihicul este foarte important”
- În calitate de vicepreședinte al Asociaţiei Purtătorilor de Stomă Cutanată din România, vă rog să ne vorbiți despre modul în care se schimbă viața pacienților după ce devin purtători de stomă!
- La prima vedere, oamenii văd acest lucru ca pe un handicap, dar, după câțiva ani de experiență, constați că, în final, poți avea o viață normală, cu condiția să fii puțin mai atent la ceea ce faci și, evident, cu vizite mai dese la medic. Dar, din punctul de vedere al asociației și al persoanelor care au reușit să depășească acest moment, asta nu este o tragedie. Însă depinde și care a fost cauza pentru care s-a recurs la realizarea unei stome: boală inflamatorie, cancer, chiar accident. Dacă vorbim despre cancer, sigur că atunci pot exista recidive, pot apărea alte tratamente care să afecteze calitatea vieții, deci nu neapărat purtarea pungii.
- Deși problema se rezolvă din punct de vedere fizic, în sensul că viața nu mai este pusă în pericol, în multe cazuri, pacienții rămân cu sechele la nivel psihic, emoțional.
- Așa este. Spre exemplu, în cazul unei probleme la colon... odată făcută rezecția, eliminată partea bolnavă și construită o stomă, de cele mai multe ori situația se consideră rezolvată, cel puțin din punct de vedere medical. Cu alte cuvinte, cauza problemei este înlăturată, iar pacientul ar trebui să fie bine. Însă aici intervine de multe ori un „dar”... Așadar, dacă e vorba despre cancer, iar pacientul face radioterapie sau chimioterapie, evident că și calitatea vieții poate fi din nou influențată. Deci cauza contează foarte mult. Însă, din punctul meu de vedere, trendul e acela ca persoana cu stomă să lupte și să devină o persoană aproape normală, indiferent de situație. Psihicul este foarte important. În asociație sunt persoane care au o viață aproape normală: călătoresc, se duc la piscină...
„Pacientul trebuie lăsat să caute ce i se potrivește cel mai bine”
- Pacienții pot intra în apă cu punga?
- Categoric. Cu un costum de înot adecvat (în cazul doamnelor, dintr-o singură piesă) se poate merge fără probleme la bazin. Dar știu pacienți care fac nu doar înot, ci și ciclism, aproape orice doresc.
- Deci punga nu se desprinde de piele în timpul înotului?
- Nu. Tocmai aici intervine calitatea produsului folosit. Şi conștiinciozitatea pacientului - cât de bine a fost instruit să-și pună punga și cât a învățat din ceea ce i s-a spus. E important ca purtătorul să fie educat, informat, instruit, pregătit. Dar nu doar atât. El trebuie lăsat să caute ce i se potrivește cel mai bine.
- Pungile pentru stome sunt de mai multe tipuri. Și nu ne referim aici doar la colostomă, ileostomă sau urostomă, ci pentru fiecare dintre aceste trei categorii există o gamă largă din care se poate alege.
- Evident. Iar pacientul e bine să știe că nu ia punga, o pune și, gata, o folosește la nesfârșit, indiferent dacă i se potrivește sau nu... Ca să o suporți depinde de pH-ul pielii, de formă, de gradul de obezitate sau dacă este o persoană normoponderală, de cât de multă mișcare face pacientul respectiv...
„Pot face mișcare de întreținere: bicicletă, înot”
- La obezi, pungile se desprind mai ușor?
- De regulă, da. Apoi, sunt și persoane sedentare, care stau cu punguțele și trei-patru zile, doar că nu e indicat să le ții atât de mult. Alți oameni sunt mai activi, merg chiar și la fitness.
- Dar, în mod normal, la cât timp trebuie schimbată punga?
- Ideal ar fi să fie schimbată la o zi, maximum două. Spre exemplu, eu am întâlnit persoane care făceau radioterapie și aveau eliminări puternice din cauza tratamentului, așa că trebuia să facă toaleta mai des.
- Ce înseamnă efort în cazul acestor pacienți? Spuneați că au voie să meargă la fitness, la piscină, dar presupun că nu și să care mari greutăți.
- Desigur, e vorba despre fitness mai ușor, despre aerobic. Dar asta este de la sine înțeles, căci, după ce faci o intervenție atât de mare, unde este tăiată musculatura și construită o stomă, nimeni nu vrea să riște. Există riscul de prolaps.
- Deci în niciun caz nu vor face abdomene la sală!
- Unii pot face și asta, dar după ce s-au sudat foarte bine țesuturile... Oricum, cel mai bine e să facă mișcare de întreținere, bicicletă, nicidecum efort intens, sporturi de performanță etc.
Mulți revin în câmpul muncii
- Cum este influențată activitatea la serviciu?
- Dacă vorbim despre un efort fizic care să-i pericliteze intervenția, sănătatea, da, este de preferat să schimbe domeniul de activitate sau să se pensioneze în cazul în care sunt și alte complicații. Dar, în general, depinde și de vârsta pacientului. Sunt persoane care se pensionează după ce trec de o intervenție chirurgicală și persoane care revin în câmpul muncii. Cunosc învățătoare care s-au întors la școală, persoane publice - nu pot da nume. Purtătorii de stomă trăiesc printre noi, sunt persoane pe care le vedem și la televizor, în viața socială, politică și culturală, fără a bănui ceva.
„Este trist că unii refuză operaţia de teama stigmatizării“
- Ce ne puteți spune despre asociație? Cum îi ajutați pe bolnavi?
- E foarte important ca pacienții să discute cu alte persoane cu experiențe asemănătoare. Una e să crezi ce spune medicul, și cu totul altceva să primești sfaturi de la un pacient care a trecut prin asta, care doarme, trăiește, muncește, respiră. Atunci realizezi cu adevărat că se poate și îți spui: dacă el a putut, pot și eu. Și cel mai des se întâmplă aceste lucruri în spital. Chiar și eu, personal, când merg să vorbesc cu colegi de-ai mei, văd pacienți care refuză operația de teama stigmatizării. Dar după ce întâlnesc pe cineva de la asociație și văd că oameni ca ei merg în continuare în tabere și în excursii, că duc o viață normală, își schimbă mentalitatea și au o altă deschidere în discuția cu medicul.
- Cum poate deveni cineva membru în asociație?
- Ne contactează telefonic sau prin e-mail.