Main menu

header

de Dana Purgaru

Procedură nouă pentru regenerarea ficatului

Transplantul de celule strâns înrudite cu hepatocitele - celulele suşă din ductul biliar - în interiorul ficatului reprezintă o procedură care poate determina o regenerare completă a acestui organ, afirmă oamenii de ştiinţă britanici. Aceștia au demonstrat prin intermediul unui studiu realizat pe şoareci că un ficat sever bolnav poate fi readus la o stare de funcţionare aproape normală. Studiul lor ar putea să îi ajute pe oamenii aflaţi pe listele de aşteptare în vederea unui transplant hepatic. (D.P.)

Băuturile carbogazoase, dăunătoare şi pentru persoanele slabe

Băuturile carbogazoase, consumate cu regularitate, pot să determine o creştere a riscului de apariţie a diabetului de tip II, chiar şi în cazul persoanelor slabe, potrivit unui studiu realizat recent la Universitatea Cambridge. Acelaşi studiu sugerează că reducerea cantităţii de băuturi carbogazoase ar putea contribui la scăderea numărului de persoane care dezvoltă diabet. Alți factori cauzatori ai acestei boli sunt obezitatea şi sedentarismul. (D.P.)

Un caz rar de scolioză dublă, operat cu succes la Bucureşti

O echipă de medici a Spitalului Monza din Capitală a realizat, în premieră în România, tratamentul hibrid - ortopedic şi neurochirurgical - al unei paciente de 14 ani cu scolioză dublă toraco-lombară şi măduvă ataşată prin lipom sacrat. Operaţia a fost realizată de medicii Alexandru Thiery, Mihai Măgurean, Sergiu Stoica, Mihai Crăciun şi Anca Vişan. Particularitatea acestui caz a constat în asocierea malformaţiei măduvei (lipomul sacrat), care ataşa măduva de pereţii canalului spinal, crescând astfel riscul de paralizie în momentul manevrelor de corecţie a scoliozei. (D.P.)

Şanse mici de avea o greutate normală după obezitate

Persoanele diagnosticate cu obezitate au şanse mici de a reveni la o greutate normală, potrivit rezultatelor unui studiu realizat recent de cercetătorii de la Universitatea King’s College, din Londra. Şansele sunt de doar 1 la 210 pentru bărbaţi şi de 1 la 124 pentru femei, pe parcursul unui an, și scad în cazul obezităţii severe. Cercetarea s-a bazat pe monitorizarea greutăţii a 278.982 de persoane, între anii 2004 şi 2014. Specialiștii susțin că tratamentele trebuie să se concentreze pe împiedicarea oamenilor să ia şi mai mult în greutate, nu pe slăbit. (D.P.)

Terapia electroconvulsivă, eficientă în depresie

Terapia electroconvulsivă se realizează prin intermediul şocurilor electrice scurte, iar până acum a fost testată doar în Australia, unde s-a dovedit eficientă pentru depresia severă. Pe fondul unei promovări negative, această terapie a ajuns să aibă o reputaţie „barbară”, însă, pentru mulți pacienţi care nu au răspuns la medicamente, a fost singura care a avut efecte. Totuşi, oamenii de ştiinţă atrag atenţia că terapia ar putea avea efecte negative ce nu trebuie neglijate: pierderi de memorie, confuzie sau probleme cu inima. (G.N.)