de Laura Zmaranda şi Daniel Alexandrescu
Probabil că vă sună cunoscut acest cuvânt, dislexie. Dar știți ce înseamnă asta? În primul rând, nu este o boală. Dislexia este o tulburare de învățare cu un impact emoțional foarte puternic asupra celor care suferă de aceasta. Persoanele care suferă de dislexie, mai ales copiii care nu înțeleg ce li se întâmplă, pot avea o stimă de sine scăzută, nu se consideră suficient de buni sau se pot simți excluși din colectivitate. De aceea este important de menționat că dislexia nu are nicio legătură cu gradul de inteligență și nici nu îl poate influența în vreun fel. De altfel, există o mulțime de persoane dislexice care și-au depășit condiția, iar actrița Whoopi Goldberg este doar un exemplu în acest sens. În 2016, Asociația Edulier a inaugurat în România primul centru dedicat copiilor cu dificultăți de învățare. Pentru a diminua stresul cauzat de această tulburare și pentru a gestiona emoțiile care o agravează, copiii vin aici şi practică art-terapia, terapia prin muzică, cu animale (care s-a dovedit foarte eficientă) sau interactivitatea digitală. Deschiderea acestui centru a fost o premieră pentru România.
Nu este o boală, ci o particularitate cognitivă
Potrivit definiției științifice, dislexia este o particularitate cognitivă, permanentă pe tot parcursul vieții, dar ale cărei manifestări pot fi menținute sub control prin terapii specifice și control al emoțiilor care o amplifică. Practic, persoanele care suferă de dislexie nu pot citi sau citesc cu dificultate pentru că văd, spre exemplu, literele sau cuvintele amestecate. Contrar primelor aparențe, această tulburare nu este determinată de o problemă a ochilor, ci de interpretarea eronată pe care creierul o dă ima- ginilor pe care ochii le văd. În categoria persoanelor cu Tulburări Specifice de Învățare se află și cei care suferă de disgrafie (tulburare de scriere) sau discalculie gravă (tulburare de calcul). Din nefericire, persoanele cu tulburări de învățare, indiferent care dintre cele trei menționate, nu pot învăţa să citească, să scrie sau să socotească după metoda clasică de învățare, ci au nevoie să participe la programe speciale de terapie implementate de specialiști și în cadrul cărora simptomele se ameliorează. Cert este, spun specialiștii, că recunoașterea timpurie a simptomelor dislexiei și participarea la programe de terapie specifice asigură persoanelor care suferă de această tulburare posibilitatea de a avea o viață armonioasă și cu șanse egale în societate. De altfel, în ianuarie 2016, Legea Educației Naționale din România a fost completată cu o prevedere în această direcție. Practic s-a hotărât ca în învățământul primar să se efectueze obligatoriu teste de evaluare a capacității de învățare, astfel încât copiii care au tulburări de învățare să poată fi ajutați.
Gravitatea ei poate varia
Dislexia este una dintre cele mai frecvente dizabilități ale copiilor, iar gravitatea ei poate varia. Statistic vorbind, la nivel european, din numărul total de copii, aproximativ 5%-12% prezintă tulburări de învăţare. În aproximativ 3%-5% vorbim despre cazuri în care dislexia este severă. Potrivit informațiilor Asociației Europene pentru Dislexie, de foarte multe ori această tulburare este însoțită de alte probleme. Astfel, studiile realizate au arătat că 50% dintre persoanele cu dislexie sunt dispraxice. Dispraxia este o afecțiune care implică un ritm de coordonare a activităților motrice sensibil încetinit, lucru care afectează rezultatele obținute la școală. Aceleași statistici arată că 40% dintre persoanele cu dispraxie sunt fie dislexice sau au deficiențe de atenție și că aproximativ 85% dintre persoanele cu disfazie sunt și dislexice. Disfazia este definită ca o tulburare de învățare care se manifestă prin greutatea de a învăța și de a stăpâni limba maternă, iar simptomele ei pot fi recunoscute începând cu vârsta de 3 ani când copilul vorbește puțin, dar găsește alte modalități, prin semne, spre exemplu, de a se face înțeles, sau vorbește mult, dar fără a se putea înțelege ce spune. Potrivit studiilor și raportărilor statistice, aproximativ 20% dintre persoanele cu dislexie au deficiențe de atenție, însoțite de hiperactivitate, iar 50% dintre copiii hiperactivi sunt dislexici. Potrivit datelor statistice, la nivelul României, dintr-o clasă cu 20 de copii, trei dintre ei prezintă o tulburare specifică de învățare, iar 6.000 de elevi sunt doar în București.
Creierul nu poate face conexiunea între litere și sunetul pe care acestea îl au pentru a fi înțelese
Simptomatologia celor care suferă de această tulburare de învățare poate fi diferită. Astfel, sunt persoane care pot vedea literele în oglindă sau răsturnat, amestecate și dezordonate, sau fără spații între ele, sau au impresia că textul sare pe pagină. Confuzia între literele asemănătoare ca formă, spre exemplu c și o, sau între literele cu aceeași formă, dar orientare diferită, este un alt simptom. Este posibil ca persoana care suferă de dislexie să poată citi, dar de fiecare dată când încearcă acest lucru, să simtă o durere puternică de cap sau să i se facă rău. Uneori, dislexia poate fi recunoscută prin faptul că persoana poate vedea literele, dar nu le poate pronunța. Practic, creierul nu poate face conexiunea între litere și sunetul pe care acestea îl au pentru a fi înțelese. În unele cazuri, dislexicii, indiferent de câte ori le-au văzut, nu pot recunoaște cuvinte sau pot citi bine cuvintele, dar fără să le înțeleagă sensul. Uneori nu își amintesc ce au citit, lucru ce îi poate determina să citească aceeași frază de mai multe ori.
Cărţi audio cu poveşti şi poezii scurte
În afara terapiilor gândite pentru copii cu Tulburări Specifice de Învățare, specialiștii de la centrul Edulier au venit în sprijinul lor cu o serie de cărți audio cu povești și poezii scurte, scrise de Carmen Tiderle și Cristiana Ionescu și citite de Cristiana Ionescu, fondatoarea Centrului Edulier, și de Andreea Stoica, fondatoarea SCIKiDS Romania. Poveștile sunt disponibile pe europafm.ro și pe dificultatideinvatare.ro, dar ulterior vor fi folosite pe suporturi multiple în toate centrele pentru dislexici.