Main menu

header

730 14 2de Andreea Vasilescu şi Alexandru Brădescu

Ne-am obișnuit cu ele încă din copilărie, când ni se tot spunea să nu mai mâncăm dulciuri, că facem carii. La maturitate, chiar ne dau de furcă, mai ales că tragem de timp și nu le tratăm. Caria dentară însă este o afecțiune care nu trece de la sine, din contră, evoluează și reușește să provoace distrugeri cu consecințe dintre cele mai nefaste.

De vină ar fi proteina anexină A1

Surprinzător sau nu, vizitele la medicul dentist ne-ar ajuta nu doar să evităm cariile dentare, ci și cancerul de colon, după cum afirmă un grup de cercetători americani. Potrivit acestora, proteina anexină A1, prezentă în cavitatea bucală, ar fi la originea accelerării și dezvoltării acestui tip de cancer. Studiul a descoperit că evoluția accelerată a cancerului de colon este asociată cu activitatea bacteriei Fusobacterium nucleatum, care se dezvoltă în placa bacteriană și este implicată în formarea parodontitei și a cariilor dentare. Cercetările anterioare au demonstrat că aceasta interacționează numai cu celulele canceroase, nu și cu cele sănătoase. Iar noul studiu a aflat că legătura dintre ele este o moleculă pe care o eliberează bacteria.

Este prezentă doar în celulele canceroase

Inițial, cercetătorii nu și-au putut da seama cum anume accelerează creșterea celulelor canceroase, dar în timpul studiului au aflat că bacteria are un asistent, proteina anexină A1. Într-un articol publicat pe site-ul revistei „EMBO Reports”, cercetătorii de la Colegiul de Medicină Dentară de la Universitatea Columbia din Statele Unite explică faptul că nu există proteine anexină A1 în cultura de celule sănătoase din colon, care să stimuleze creșterea tumorii maligne, dar că proteina este prezentă în celulele canceroase ale colonului.

Ţintă potențială pentru noi medicamente

După ce au făcut experimente pe șoareci, cercetătorii americani au constatat că activitatea anexinei A1 era implicată în dezvoltarea cancerului. Oamenii de știință au analizat apoi datele genetice provenite de la 466 de pacienți cu tumori colorectale. Cei cu formele mai grave au avut un nivel mai mare din proteina produsă de bacterie. Rezultatele obținute au permis să se facă legătura între activitatea intensă a anexinei A1 și cel mai sumbru scenariu, indiferent care ar fi fost sexul, vârsta pacientului sau stadiul dezvoltării tumorii. Actualmente, cercetătorii lucrează la crearea unor metode de identificare a cancerelor agresive utilizând anexina A1 ca biomarker. Ei consideră această proteină drept ţintă potențială pentru noi medicamente.

Riscul de apariţie a afecţiunii este cu 136% mai mare în cazul celor cu probleme dentare

O astfel de descoperire nu arată cu degetul spre igiena orală precară, desemnând-o drept principal vinovat pentru declanșarea bolii, ci doar explică de ce unele cancere au tendința să evolueze mult mai rapid. În plus, speranța cercetătorilor este că ar putea duce la tratamente mai eficiente împotriva cancerului, dar și la identificarea mai rapidă a formelor agresive. În Statele Unite, cancerul de colon se clasează drept al doilea ca număr de decese. Tumorile apar din cauza mutațiilor genetice care se acumulează în general de-a lungul deceniilor. Un alt studiu, efectuat de cercetătorii de la Universitatea Nagoya, arată că riscul de apariţie a cancerului la colon este cu 136% mai mare în cazul celor care au carii. Iar probabilitatea apariţiei altor forme de cancer (de exemplu, cel pulmonar) creşte proporţional cu numărul dinţilor stricaţi.