de Călin Popa şi Carmen Bădulescu
Un nou tip de locuință high-tech a fost elaborat în Marea Britanie de un specialist în psihiatrie și este folosit deja, cu rezultate care nu s-au lăsat așteptate. Locuința monitorizează starea de sănătate a pacientului cu demență și transmite orice semnal de alarmă în stadiu incipient.
Este urmărită fiecare mișcare a bolnavului
Casa familiei June și Phil Bell pare ca oricare alta, confortabilă și plină de fotografii de familie, dar are un secret: pentru că June suferă de demență, iar Phil dorește s-o scutească de orice neplăceri, întreaga locuință este „armată” cu senzori care detectează în cel mai mic detaliu ce probleme pot apărea în starea de sănătate a femeii în vârstă de 76 de ani. Proiectul este considerat un pionierat într-o schemă națională care ar putea schimba întregul sistem britanic de îngrijire a vârstnicilor, notează „Daily Mail”. În urmă cu doi ani, în uși și pe holuri au fost montați senzori de mișcare care calculează de câte ori merge la baie pacienta, de câte ori iese din casă sau cât stă în sufragerie. Un întreg sistem-pilot este pus la punct pentru a urmări fiecare mișcare a bolnavului.
Sunt controlate hidratarea, calitatea somnului, pulsul
Pe lângă aspectele legate de mobilitatea pacientei, casa a fost împânzită cu alte serii de senzori care s-o mențină în siguranță. Astfel, se primesc semnale atunci când este pus un ibric pe foc, este afișat dacă June a dormit bine cu ajutorul senzorilor din saltea, iar cântarele amplasate în locuință trimit semnale electrice în jurul corpului femeii, detaliind dacă este hidratată suficient. În fiecare zi, Phil îi măsoară temperatura bolnavei cu un termometru pe care doar i-l trece prin dreptul frunții, iar alte două aparate discrete și care se utilizează cu maximum de confort pentru pacientă îi măsoară tensiunea arterială și pulsul.
Scutește de stresul unei internări
Psihiatrul Ramin Nilforooshan, din Surrey, punctează motivele pentru care casa high-tech ar putea reprezenta o nouă manieră de tratare a persoanelor afectate de demență: „Acești bolnavi au dificultăți în a comunica dacă îi supără ceva și astfel se poate ajunge la spital atunci când unele afecțiuni sunt foarte avansate, sporindu-le stresul și generând crize din care mulți dintre ei nu-și mai revin niciodată. Casa cu senzori poate contribui major la evitarea unor astfel de episoade”. Un rezultat pe această direcție s-a înregistrat la două săptămâni după instalarea sistemului. Senzorii au detectat unele mici modificări în temperatura și obiceiurile zilnice ale lui June și a apărut bănuiala existenței unei infecții urinare. Aceasta a fost rapid tratată cu antibiotice și, pentru că era în stadiu incipient, nu doar că a dus la vindecarea bolnavei, ci a scutit-o și de neplăcerile și stresul unei internări.
Detectează problemele înainte de apariția simptomelor
Sistemul din casa familiei Bell poate detecta cele mai mici schimbări în starea de sănătate a persoanei bolnave, înainte ca aceasta să manifeste chiar și simptome minore. „Unele modificări pot fi atât de subtile, încât nu sunt sesizate de persoana care are bolnavul în îngrijire, dar un computer le va detecta imediat”, punctează Nilforooshan. Informațiile despre starea lui June sunt stocate într-o unitate electronică aflată în Universitatea din Surrey. Aici ajung datele despre tensiune, hidratare, stare de neliniște, temperatura corpului etc. pentru suferinzii de demență aflați în cele 80 de locuințe conectate la acest sistem.
Sistemul care detectează starea de sănătate a pacienților cu demență ar putea fi extins la mii de locuințe britanice încă din acest an