Main menu

header

763 14 2de Călin Popa şi Alexandru Brădescu

Durerea surdă sau acută de ceafă este o afecțiune foarte des întâlnită și este legată de neplăceri ale coloanei vertebrale sau ale mușchilor gâtului. Milioane de oameni suferă de astfel de dureri și pentru majoritatea cazurilor nu se poate vorbi despre vindecare deplină, în schimb există mijloace de a ține afecțiunea sub control.

„Boala anilor suiţi în spate”

Indiferent de localizare, spondiloza este o afecţiune degenerativă a vertebrelor şi discurilor intervertebrale. Această boală se mai numeşte, în termeni populari, „boala anilor suiţi în spate”, deoarece este mai des întâlnită la persoanele trecute de prima tinereţe. Din ce în ce mai multe studii au demonstrat însă faptul că procesul degenerativ poate apărea, din păcate, şi la persoane tinere (sub 40 de ani). Din păcate, această afecţiune nu se poate vindeca, însă starea pacientului poate fi ameliorată, iar simptomatologia poate fi ţinută sub control dacă se respectă câteva reguli.

De la contractură musculară la hernie discală

Atunci când o persoană suferă de dureri de ceafă, muşchii sunt contractaţi, iar mişcările capului devin dureroase, în anumite cazuri durerea iradiind către spinare şi braţe. În cazul altor persoane atinse de aceeaşi problemă, dar cu alte particularităţi, apare puţin câte puţin o înclinare a capului spre stânga ori spre dreapta, această manifestare durând câteva săptămâni sau chiar luni. În majoritatea acestor cazuri, durerile sunt cauzate de contracturi musculare, în condiţiile unei posturi inadecvate, culcat sau aşezat. Totodată, durerile de ceafă pot fi provocate și de hernia discală (afecțiune a discurilor intervertebrale) sau de artroze la nivelul articulaţiilor intervertebrale de la nivelul gâtului.

Poziția corectă și efectul de încălzire

Pentru a scăpa de durerile de ceafă, uneori este nevoie să se recurgă la medicamente, alteori însă se poate interveni prin proceduri simple, care previn suferința, dacă aceasta nu are cauze foarte grave. Astfel, adoptaţi poziţia întins, cu capul culcat și mențineți această postură, care relaxează zona cervicală a coloanei vertebrale și care în cele mai multe cazuri atenuează durerile. De asemenea, puteți folosi căldura (de pildă, o baie caldă) pentru decontractarea musculaturii şi atenuarea durerilor sau administrați diverse produse farmaceutice capabile să genereze efectul de încălzire.

Examen medical de la primele simptome

Atunci când la originea durerilor şi a blocajelor musculare se află o simplă contracţie a muşchilor, nu există complicaţii. În schimb, pentru hernia de disc la nivel de gât se pune problema ţinerii sub observaţie, examenele complementare fiind recomandate pentru identificarea tipului de fibre nervoase afectate de hernie. Dacă sunt afectate fibre responsabile cu controlul mişcărilor, ar putea fi nevoie de o intervenţie chirurgicală, pentru a se elibera discul intervertebral care exercită presiunea în cauză. Pentru toate cazurile de neplăceri persistente este necesar să vă prezentați la un examen medical de la primele simptome.

Masajul cefei s-a dovedit o tehnică excelentă de relaxare a musculaturii și de dispariție a senzației de tensiune