Main menu

header

de Dana Purgaru

Campanie de testări gratuite ale auzului

Persoanele care nu aud bine și sunt din București sau au drum în Capitală pot beneficia de consultații gratuite, oferite în cadrul unei campanii desfășurate de farmaciile Centrofarm. Iată calendarul locațiilor: până la 10 octombrie puteți merge la centrul din Șoseaua Olteniței; între 13 și 17 octombrie, la Centrul din Calea Văcărești; 20-24 octombrie, la Farmacia din AFI Cotroceni; 27-31 octombrie, pe Bd. Basarabia; 3-7 noiembrie, Galeriile Auchan Titan; 10-14 noiembrie, pe Calea 13 Septembrie; 17-21 noiembrie, la centrul din Strada Glinka și 24-28 noiembrie, la cel din Strada Pajura. (C.T.)

Ecografiile „văd“ pietrele la rinichi

Tomografiile nu sunt mai eficiente decât ecografiile în diagnosticarea calculilor renali, deşi cele din urmă sunt mai puţin utilizate, mai ieftine şi la fel de sigure pentru pacienţi, potrivit unui amplu studiu clinic realizat în Statele Unite. Spre deosebire de ecografii, tomografiile, la care medicii din serviciile de urgenţe recurg cel mai adesea, expun bolnavii la doze semnificative de radiaţii, au subliniat autorii studiului. În SUA, un american din 11 suferă de această afecţiune. (D.P.)

Aspirina poate preveni tumorile

Cercetătorii britanici au constatat că aspirina, administrată vreme relativ îndelungată și în doze riguros controlate de medic, poate reduce considerabil riscul de cancer, potrivit studiului unei echipe de specialişti de la Universitatea Queen Marry din Londra. Aceştia au observat efectele pozitive ale aspirinei la persoanele între 50 și 65 de ani care și-au administrat dozele prescrise timp de cel puțin cinci ani. (D.P.)

Unele somnifere cresc riscul de Alzheimer

Folosirea pe termen lung a anumitor somnifere şi medicamente contra anxietăţii, din familia benzodiazepinelor, ar putea creşte considerabil riscul de declanşare a maladiei Alzheimer, potrivit unui studiu al oamenilor de știință de la Inserm (Franţa) şi Universitatea Montréal (Canada). Timp de şase ani, aceștia au studiat 1.796 de cazuri și, la final, au concluzionat că administrarea de benzodiazepine într-o perioadă mai mare de trei luni este asociată cu un risc sporit de Alzheimer, care poate ajunge până la 51%. (D.P.)

Băuturile energizante cauzează anemie

Tot mai multe adolescente suferă de anemie, ca urmare a consumului exagerat de băuturi energizante, arată un raport elaborat de Health Food Manufacturers’ Association (HFMA). Cafeina conţinută în cantitate mare în aceste băuturi reduce capacitatea organismului de a absorbi fierul din alimente. Fetele sunt mai expuse decât băieţii, deoarece, cu ocazia menstruaţiilor, ele pierd periodic fier din organism. (D.P.)