Main menu

header

497 14 2de Carmen Ciripoiu

Suferiți de dureri de gât, inflamații sau arsuri? Țineți un regim alimentar drastic sau, pur și simplu, vreți să dați jos câteva kilograme? Ajutorul de nădejde este brânza de vaci.

Înlătură durerile de lumbago

În cazul sinuzitei, se încălzește puțin brânza de vaci și se amestecă bine cu o lingură cu hrean ras. Preparatul se întinde pe o bucată de pânză și se aplică pe gât sau pe piept. Se lasă să acționeze peste noapte. Pentru că stimulează expectorația și reduce inflamația, brânza de vaci este un remediu foarte bun și pentru tratarea tusei și a bronșitei. În acest caz, se așază pe un prosop o bucată de brânză de vaci, stoarsă bine de zer, și se aplică pe piept, unde se lasă să acționeze câteva ore. Aceleași cataplasme cu brânză de vaci, dar așezate pe spate, înlătură durerile de lumbago.

Ajută la vindecarea varicelor

Persoanele care suferă de inflamații articulare vor amesteca 100 g brânză de vaci cu două lingurițe cu sare. Preparatul va fi pus pe o bucată de pânză cu care ulterior se va înfășura porțiunea afectată. După o jumătate de oră, locul se spală cu apă călduță. Cataplasmele cu brânză rece de vaci sunt utile și pentru arsuri. Se aplică direct pe locul afectat, se lasă să acționeze până se încălzește, apoi se schimbă. Procedeul se execută de mai multe ori pe zi, până la vindecare. Pentru tratarea varicelor, bunicii noștri foloseau cu succes brânza de vaci şi laptele acru aplicate direct pe venele umflate. Pentru combaterea febrei atât la copii, cât și la adulți, se amestecă puțină brânză de vaci cu lapte și cu câteva picături de oțet, până la obținerea unei paste groase. Se întinde preparatul pe o bucată de tifon și se aplică pe frunte, punându-se deasupra un prosop. Se lasă să acționeze o jumătate de oră. Efectul este garantat.

Pentru un ten de vis

Măștile de față antirid pregătite acasă pot face adevărate minuni în privința tenului. Amestecați într-un castron o lingură cu ulei de măsline, una cu suc de portocale și două linguri cu brânză proaspătă de vaci bine zdrobită. Aplicați pasta obținută pe față, pe gât și pe decolteu și lăsați să acționeze o jumătate de oră, apoi clătiți cu apă călduță. Un decolteu care atrage veșnic priviri se obține tot cu ajutorul brânzei de vaci (o linguriță) amestecată cu ulei de măsline, la care se adaugă două linguri cu suc proaspăt de mere sau de lămâi. Masca se întinde și se lasă să acționeze 20 de minute, apoi se clătește locul cu infuzie caldă de mușețel. Pentru întreținerea tenurilor mature se prepară o mască din trei lingurițe cu brânză de vaci, o linguriță cu miere, o linguriță cu polen și o fiolă cu lăptișor de matcă.

Accelerează metabolismul

Brânza de vaci se numără printre alimentele cu cel mai mare aport proteic, proteinele fiind esențiale într-o cură de slăbire, deoarece potolesc foamea și păstrează nivelul de energie în limite normale. Ultimele studii au scos la iveală faptul că brânza de vaci este asemenea unui burete care absoarbe grăsimile. Pentru un trup de zeiță, brânza de vaci se poate combina cu un cartof copt. Un desert minunat se poate obține amestecând câteva linguri cu brânză de vaci cu miere și cu câteva nuci sfărâmate.

PONT. În caz de insuficiență cardiacă, se consumă zilnic o linguriță cu miere, amestecată cu brânză de vaci, de trei ori pe zi.

Consumul de brânză de vaci este indicat în tratamentul cirozei hepatice