Main menu

header

670 11 1de Roxana Istudor şi Eduard Popa

Tot mai multe persoane practică meditația, de la oamenii de succes la persoane de rând. În timp ce pentru majoritatea acest obicei poate fi mai mult sau mai puțin avansat, detaliile unei sesiuni de meditație alături de Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului, pot fi mai mult decât relevante.

Focus pe o temă

La 81 de ani, Dalai Lama menține un program foarte riguros, notează CNN. Se trezește la ora 2:40, iar meditația începe la ora 3:00. Într-un cadru simplu, așezat pe podea cu picioarele încrucișate, liderul religios se scufundă în meditație. Nu îi este ușor. „După 60 de ani de practică zilnică, tot îmi este dificil”, i-a mărturisit liderul spiritual din Tibet medicului Sanjay Gupta, corespondent al CNN, care a participat la o sesiune de meditație cu Dalai Lama. Unul dintre „secretele” unei meditații de efect ar fi concentrarea pe o temă, pe o dezbatere filosofică sau pe o problemă ce necesită rezolvare, și nu neapărat asupra unui anume obiect.

Separarea emoțiilor

670 11 2Un sfat pentru meditație dat de Dalai Lama implică separarea problemei asupra căreia se meditează de tot restul prin plasarea într-o bulă mentală de mari dimensiuni. Odată cu reușita acestei tentative, practicantul poate experimenta detașarea problemei și intrarea acesteia în prim-planul concentrării, separarea considerațiilor emoționale și găsirea unei soluții practice a problemei, care ar putea fi evidentă dacă nu ar fi încețoșată de emoții. „Prin meditație analitică putem folosi logica și rațiunea pentru a identifica mai clar miezul problemei, pentru a o separa de considerații irelevante, a șterge îndoiala și a ilumina puternic răspunsurile pe care le căutăm”, explică Dalai Lama.

Concentrarea pe un obiect

Pentru meditația care se concentrează asupra unui obiect, este bine să alegeți unul care are un impact important. Apoi gândiți-vă că este de mari dimensiuni, că vă ajunge până la nivelul sprâncenelor. Obiectul trebuie vizualizat ca o sursă de fermitate, să devină clar și să fie menținut la nivel mental în poziție nemișcată pe parcursul meditației. Dacă imaginea fizică a obiectului începe să vă deranjeze, închideți ochii, căci aceasta înseamnă că vederea este prea implicată în meditație. „Trebuie să aveți claritate. Dacă mintea devine relaxată, intervine letargia, vă pierdeți concentrarea pe obiectul respectiv și chiar puteți adormi”, afirmă Dalai Lama.

Limpezimea minții pe toată durata zilei

O altă tehnică de meditație împărtășită de liderul spiritual al Tibetului este cea care folosește doar mintea. Aceasta trebuie menținută într-o stare naturală. Pentru efectul meditației nu trebuie să permiteți intrarea gândurilor despre trecut sau a speculațiilor referitoare la viitor. „Rămâneți concentrați pe clipa prezentă. La început, aceasta va fi o adevărată provocare, dar, în timp, prin exercițiu, va deveni ceva firesc. Mintea va avea gânduri tot mai limpezi. Această tehnică este bine să fie practicată dimineața devreme, într-un spațiu liniștit, și nu mâncați peste măsură în seara de dinaintea acestei sesiuni”, sfătuiește Dalai Lama. Unele dintre beneficiile principale ale acestui tip de meditație este limpezimea minții pe toată durata zilei, precum și inducerea unei stări de calm.

Respirația alternativă schimbă gândurile negre

Una dintre metodele recomandate de Dalai Lama pentru transformarea gândurilor negre în gânduri pozitive este respirația alternativă. Cea dintâi variantă este intitulată „respirația Lunii”, implică poziția culcat pe partea dreaptă, cu piciorul stâng peste cel drept. Puneți mâna dreaptă sub cap și mâna stângă pe stomac. Această poziție activează nara stângă. Pentru a activa „respirația Soarelui”, se face exact invers. Mențineți coloana vertebrală dreaptă și umerii relaxați (în ambele variante). Apoi, cu mâna dreaptă pe stomac, acoperiți folosind degetul mic și mare al mâinii stângi, alternativ, câte o nară. Așteptați șapte bătăi de inimă după inspirație, țineți-vă respirația o secundă, alte șapte bătăi de inimă pentru a expira, apoi o altă secundă țineți respirația. Repetați procedeul pentru fiecare variantă a respirației alternative, de câte șapte ori în fiecare dimineață a fiecărei zile.

Neurologii confirmă beneficiile

Neurologul Sara Lazar, de la Harvard Medical School, a condus o serie de studii în urma cărora a fost evidențiat faptul că meditația are urmări certe, fizice, asupra creierului. „Prima cercetare a implicat studierea creierului unor practicanți ai meditației față de persoanele care nu meditează. La cei dintâi am constatat mai multă materie cenușie în zona creierului responsabilă cu simțurile, precum și în cortexul frontal, asociat cu memoria și procesul de luare a deciziilor. În condițiile în care se știe că pe măsură ce îmbătrânim cortexul se micșorează, am constatat la practicanții de meditație în vârstă de 50 de ani și peste aceeași cantitate de materie cenușie ca la persoanele de 25 de ani”, explică experta. Aceste observații au generat efectuarea unui al doilea studiu, în cadrul căruia s-au descoperit diferențe importante de volum al creierului între cei care practică meditația și ceilalți, în câteva zone: partea implicată în curiozitate și în dorința de a ști, partea responsabilă cu învățarea, memoria și reglarea emoțiilor, zona care activează empatia și compasiunea.