Main menu

header

Cu câteva decenii în urmă, exista la Televiziunea Română o emisiune pe care o făcea Florin Brătescu și care se numea „Reflector”, și unde se făceau niște anchete destul de curajoase pentru perioada respectivă. În traducere, „Spotlight” înseamnă același lucru, doar că este o rubrică extrem de importantă, cu o echipă de elită, de la un ziar de prestigiu, „Boston Globe”, care, încă din 1976, deci de acum 40 de ani, descoperise o adevărată oroare: cazuri de pedofilie în rândul preoților catolici! Lucrurile însă nu fuseseră cercetate până la capăt și se făcuse o lungă pauză, cu ceva întreruperi, prin 1997-1998, totul culminând în 2002 cu o nouă amânare, pentru că între timp se săvârșiseră cutremurătoarele atentate de la 11 septembrie. Ca totul să se transforme într-un film, și încă în cel care a luat Oscarul cel mare anul acesta, aveau să mai treacă 13 ani. Lucrurile sunt urmărite din punctul de vedere al ziariștilor, avocaților de partea acuzării sau apărării și oarecum și dinspre Biserică. Faptul că s-a știut și, mai mult decât atât, un episcop cu nume predestinat Law/Lege a închis ochii în fața acestor grozăvii firește că i-a tulburat inclusiv pe cei care au votat râvnita statuetă. Au fost peste 100 de victime minore! Extrem de interesant este personajul pe care îl face Stanley Tucci, un armean care știe multe și care până la urmă chiar îi și ajută pe jurnaliști. Ca și în cazul unei alte producții venite din Chile, ce a luat marele premiu al juriului la Berlin, „The Club”, și a fost nominalizată la categoria celor într-o limbă străină, tot în 2016. Reprezentanții clerului care păcătuiau în felul acesta erau, o parte, mutați dintr-o parohie în alta, iar alții izolați într-un fel de centre speciale, alături adesea chiar cu molestații și sub o oarecare supraveghere psihiatrică!

Spotlight

SUA, 2015

Regia: Tom McCarthy

Cu: Michael Keaton, Mark Ruffalo, Rachel McAdams, Stanley Tucci, Christopher Gallagher

Distribuit în România de InterComFilm Distribution