Deşi, dacă stai să analizezi scenariul, constaţi că e cam tras de păr, pe moment, când mergi la cinema, te distrezi, nu glumă.
Hugh Grant este un soţ pe care, incredibil, dar soţia sa vrea să-l părăsească pentru că a înşelat-o! Motivul cel mai banal din lume, doar că se face din ţânţar armăsar şi, mai mult decât, atât el este pus în situaţia de a se umili în fel şi chip, pentru a-şi recuceri partenera, pe Sarah Jessica Parker. Cei doi se întâlnesc ca să mai încerce o dată să se împace şi sunt martori fără voie la o crimă. Concluzia: FBI îi ocroteşte, incluzându-i într-un program de protecţie a martorilor. Asta înseamnă că vor fi nevoiţi să părăsească fascinantul şi cosmopolitul New York pentru un orăşel aparent fără strălucire. Aici, nenorocire! N-au acces nici la telefon, nici la internet. Vor putea profita însă de natură, gazde fiindu-le un cuplu ceva mai în vârstă. El este şerif, iar ea, mare amatoare de tir. Probabil cât să-l enerveze pe Michael Moore, marele apărător al ideii de a interzice accesul la armele de foc pe teritoriul SUA. Paul şi Meryl Morgan au fiecare şi câte un asistent personal, care mai mult încurcă treaba decât o descurcă şi în principiu încearcă să le ţină o agendă cât mai coerentă. Revenind la adăpostul temporar (sau nu), el e decorat cu trofee de vânătoare şi cu o sumedenie de obiecte de prost gust. La televizor poţi vedea doar pelicule western şi eventual să călăreşti din când în când. Scena care i-a înfiorat pe cei doi însă a fost întâlnirea cu ursul, în care regizorul nu s-a sfiit să-i chinuiască un pic. Ar fi trebuit să ia ceva dubluri din România, eventual de la Braşov sau de la Sinaia!
„Ce-o fi cu soţii Morgan?”
(„Did you hear about the Morgans”)
Regia: Mark Lawrence
Cu: Hugh Grant, Sarah Jessica Parker, Sam Elliott, Mary Steenburgen
Distribuit de: InterComFilm Distribution