Un încântător „triptic” feminin…

…Mergem la teatru atraşi de autor şi de tematică. Ne sunt prieteni Shakespeare, Caragiale sau Cehov, Moliere, Eugen Ionescu sau Brecht, Tennessee Williams sau Gogol, Sorescu, Mazilu sau D.R. Popescu etc. Ne captează atenţia de multe ori şi numele regizorului: Liviu Ciulei, Cătălina Buzoianu sau Andrei Şerban, Alexandru Tocilescu, Purcărete sau Mălăele şi mulţi alţii. Uneori ne fură privirea câte un titlu sprinţar de piesă neştiută. Dar marele public a fost întotdeauna fascinat în special de arta actorului.

…Există în actuala stagiune bucureşteană şi trei excelente spectacole ce explorează tulburător universul feminin, graţie unor interpretări încântătoare. Unul este „Camerista”, cu un text de austriacul Herman Brach, în regia lui Dan Stoica (stabilit la Viena), ce prilejuieşte un minunat recital al Florinei Cercel, la TNB… Zerline, fosta cameristă a unor nobili din Viena, s-a îndrăgostit de baronul casei, a fost fericită pentru că a trăit dragostea, dar iubirea s-a transformat în ani în nefericire şi amară singurătate. Într-un veritabil „One woman show”, remarcabila actriţă oferă, prin impresionant amestec de forţă şi de sensibilitate, de nostalgie şi de demnitate, un formidabil capitol din complexa psihologie feminină.

…„Fitness”, o comedie amară de Jacques de Decker, pusă în scenă de Mihai Bisericanu la Teatrul de Comedie, cu minunata Mihaela Teleoacă. Un spectacol interactiv, în care spectatorii fac parte din „completul de judecată” căruia i se oferă spre dezbatere viaţa unei femei, cu luminile şi umbrele ei. Nu-i doar un „spectacol cu şi despre femei”. Care nu durează doar o oră (cât ţine reprezentaţia din Sala Studio), pentru că textul, plus interpretarea de excepţie, nuanţată şi plină de nerv a Mihaelei Teleoacă fac ca piesa să continue cu un „fitness moral” al privitorilor ca la teatru, femei şi bărbaţi, tineri şi vârstnici, şi după ce luminile rampei s-au stins.

…Voi încheia acest „triptic feminin”, dar nu în cele din urmă, cu regalul oferit de Olga Tudorache pe prima scenă a ţării, în „Regina Mamă”, de Manlio Santanelli, în regia profesionistă a lui Gelu Colceag. Este un spectacol realmente de excepţie, ce se joacă (fireşte cu casa închisă!) de câteva stagiuni. Subiectul este amar: un ziarist ratat, eşuat şi în căsătorie (interpretat admirabil de Marius Bodochi), vine să-şi îngrijească mama (bănuită că se află în ultimele zile de viaţă), cu gândul ascuns de a aduna din moartea bătrânei „material” pentru o carte de succes, ce l-ar scoate din abis. Numai că mama este plină de viaţă, tinereţea ei însemnând o uluitoare stare de spirit bazată pe vitalitate diabolică şi pe sarcasm paralizant, dimensiuni pe care numai monumentala Olga Tudorache le putea ridica la nivel de existenţialism tulburător. „Regina Mamă” de la Naţionalul bucureştean ne oferă imperial şi o Mamă Regină a scenei româneşti, Olga Tudorache fiind şi profesoara care a zămislit cu har divin atâtea generaţii de artişti. În piesă, într-un final dur, moare Fiul şi nu Mama, blestemată să-şi cresteze sufletul cu replica: „Doamne, de ce mă pedepseşti aşa?!”
Doamne, ce bogaţi ne faci cu asemenea actriţe sublime!

Mircea M. Ionescu