…Romancier de talie europeană, tradus în multe limbi, premiat, cehul Milan Kundera (87 de ani) a scris și o piesă de teatru - „Jaques și stăpânul lui”, o piesă a lui (cum a insistat nu o dată!), nu o dramatizare după romanul filosofic al lui Diderot intitulat „Jaques fatalistul și stăpânul lui”. O piesă ca un „Omagiu lui Diderot” al vocii sonore, marcante a condamnării invaziei sovietice în Cehoslovacia anului 1968 (element amintit într-un scurt, dar grav monolog radiofonic la început de spectacol). Scriitorul francez propunea în romanul său cinci povestioare despre dragoste, erotism și trădare în „Epoca luminii” din secolul al XVIII-lea, Kundera duce jocul mai departe, într-un fel sarcastic de „varațiuni la arta variațiunilor”, cu trimitere la lumea contemporană, „putredă”, cum preciza din plecare în monologul radiofonic. Parabola acestei comedii cu final tragic (spânzurarea lui Jaques) prinde de minune vremurilor noastre, unde „mersul înainte este oriunde”, chiar dacă personajele, adică noi, cei de azi, în costume de epocă, cu ochelari și încălțări moderne, ne învârtim în cerc, mai mult în haos, cum inspirat citește scenic piesa redutabilul regizor Cristi Juncu în spectacolul montat la Teatrul „Maria Filotti” Brăila (director Lucian Sabados). Iubirea, adulterul, prietenia, trădarea, lașitatea, imoralitatea, lipsa de sens sunt de când lumea aceleași, acolo sus, la nivelul stăpânilor, și jos, la starea slugilor.

…Pornind de la un text-parabolă, în final o fabulă cu trei sfârșituri și mai multe semnificații, experimentatul și mereu inventivul regizor Cristi Juncu oferă un spectacol minunat, ce face mai profund dialogul, transferul de idei și sensibilitate al spectatorilor și actorilor prinși în formula „teatru în teatru” - un culoar - dreptunghi lung, drum gol-goluț, plin de colbul vremurilor, cu privitori pe ambele laturi, în cele două capete existând câte o mică scenă de joc, la una și un ecran, unde se va fixa finalul execuției lui Jaques.

…Acest frumos spectacol, filosofie de viață contemporană, cu sclipiri de idee, zâmbet, dar și râs sănătos, o reprezentație foarte vie, în pofida premierei din decembrie trecut, își datorează valoarea nu doar textului și regiei, ci și încântătorului joc al întregii trupe brăilene. Despre Ionuț Vișan (Stăpânul) și Silviu Debu (Cavalerul Saint-Ouen), „copiii-minune” ai teatrului dunărean, am scris laudativ nu o dată, ca și despre Alin Florea (absolut debordant în triplul rol Bătrânul Bigre-Marchizul-Judecătorul) sau despre Mihaela Trofimov (Hangița și Marchiza). Acum țin să remarc jocul superb, complex, când vesel sau mucalit, când trist și meditativ, al lui Liviu Pintileasa, aflat la cel mai bun rol (Jaques) din cele în care l-am văzut prin decenii. Aplauze și pentru trei roluri mai mici, însă făcute cu talent de Adrian Ștefan (Tânărul Bigre, Comisarul, Sluga la han), Narcisa Novac (Mama, Agathe) și Corina Borș (Justine, Fiica), fără a omite costumele frumoase ale Cristinei Milea. Un spectacol ce trebuie să mai vină în Capitală!