Mereu se comentează: Ei! Revelioanele de altădată... De ce nu se mai fac la tv Revelioane la fel de frumoase? De ce? Foarte simplu. Pentru că realizarea acestui program era privită cu seriozitate. Se deosebea de emisiunile zilnice sau săptămânale. Revelionul era o mare sărbătoare, oferită ţării de Televiziunea Română şi de toţi artiştii mari. Începeau pregătirile încă din luna octombrie, adunând în echipă pe cei mai mari profesionişti: scriitori - Puiu Maximilian, Octavian Sava, Dan Mihăiescu, Grigore Pop; regizori - Valeriu Lazarov şi Andu Bocăneţ; redactori - o întreagă echipă în frunte cu Ioana Bogdan. Erau prezenţi cei mai mari compozitori: Radu Şerban, Vasile Veselovschi, Temistocle Popa sau Horia Moculescu. Se scria şi se compunea special pentru acest eveniment. Se repeta serios. Venea Baletul de la Tănase, de la Operetă sau de la Operă, actori din toate teatrele şi cei mai mari cântăreţi ai timpului. Programul de lucru era de 24 din 24 de ore, căci toţi eram interesaţi să iasă bine această misiune de sărbătoare. Spre deosebire de angajaţii tv, noi, cei din afară, eram angajaţi la diverse teatre. Deci, dimineaţă la ora 8:00, radio; la ora 10:00, repetiţie la teatru; la ora 14:00, filmare la Televiziune; la ora 19:00, spectacol şi la ora 22:00, din nou filmare la Televiziune până la 4:00-5:00 dimineaţa. Dumnezeu ştie când dormeam, probabil cu capul pe o scară din decor, noroc că eram tineri şi fardul făcea faţă atâtea ore. Schimbări de costume, coafuri şi chiar machiaj, toate cereau un efort în plus. Dac-aţi şti de câte ori am intrat în cadru cu rochia prinsă cu ace de siguranţă, căci Doina Levintza improviza rapid o rochie de seară. Odată, îmi amintesc că trebuia să-l joc pe Demis Roussos şi, pentru că el era gras, poanta era că trebuia să zbor spre tavan doi metri. Trei ore a durat manevra, căci nu erau mijloacele tehnice necesare. Şi când te gândeşti că realizarea părţii muzicale nu durase decât 25 de minute! Eram frântă de oboseală, dar nu conta. S-a bucurat de succes. Când credeam că totul e gata, urma vizionarea. Nu era vorba numai despre probleme politice, cunoşteam situaţia şi evitam anumite lucruri sau le făceam să treacă neobservate, dar erau şi lucruri pe care trebuia să le refacem tehnic, şi iată cum o luam de la început. Emoţia se prelungea până spre 27 decembrie, când, în sfârşit, se aşeza liniştea, căci era dat avizul final. Se muncea deci cam trei luni întregi pentru o singură noapte, care ne dădea o satisfacţie extraordinară. Lumea ne oprea pe stradă, ne felicita, toţi ne simţeam responsabili, de aceea şi azi oamenii îşi amintesc de Revelioanele noastre, realizate cu multă muncă. Şi vreau să vă amintesc că aveam un mare producător, Tudor Vornicu, un om inteligent şi curajos, care dirija această orchestră uriaşă a Sărbătorii de Revelion.