Prin anii ’70, Grădina Boemă - spaţiu cultural al Bucureştilor - era un loc de întâlnire a tuturor iubitorilor de Revistă. Apăreau aici, sub patronajul Teatrului „Constantin Tănase”, toate vedetele divertismentului românesc, ba uneori şi musafiri cunoscuţi din Polonia, Bulgaria, Germania Democrată.
Spectacolele erau bogate, cu balete coordonate de minunatul dansator Cornel Patrichi, îmbrăcate superb de arhitecta Bobi Dinulescu şi texte incendiare semnate de Mihai Maximilian şi susţinute de muzica marelui compozitor Vasile Veselovschi. Dincolo de Boemă, aceşti doi creatori au asigurat succese mari în viaţa unor cântăreţi celebri ca Doina Badea, Aurelian Andreescu, Corina Chiriac şi mulţi alţii.
În anii aceia, pe lângă spectatorii care veneau în număr foarte mare seară de seară (Grădina avea 1.200 de locuri, cărora li se adăugau încă 200 în picioare), roiau în jurul nostru fanii, cum se spune acum, iubitorii de Teatru Muzical, şi nu numai: copii, adolescenţi, adulţi. Ţigăncile cu coşuri cu flori asistau la spectacol, tentând copilaşii să cumpere câte un fir ca să urce lângă noi pe scenă. Ţin minte odată, o ţigăncuşă de 6 ani mi-a strecurat în mână o floare şi o hârtie de 5 lei, drept bacşiş, semn că mă apreciază.
Printre tinerii care ne urmăreau seară de seară era şi Nicuşor, un băiat ce locuia într-un sat de lângă Târgovişte şi care mi-a mărturisit într-o zi că avea în viaţă doi idoli: Margareta Pâslaru şi Stela Popescu. Nu l-am alungat din culisele teatrului şi ani la rând am primit de la el scrisorele de admiraţie.
A venit Revoluţia, şi Nicuşor a plecat să-şi caute norocul în Italia. Băiat serios, dar fără o profesie sigură, începe prin a intra la bucătărie, apoi chelner, şef de sală la o piţerie napoletană. Dragostea sa pentru teatru, literatură şi poezie nu s-a stins şi desigur dorul său de familie şi de ţară îl îndeamnă să pună mâna pe condei şi să scrie cântece şi versuri. Participă la diverse concursuri de poezie, unde este remarcat. Ia o menţiune la Festivalul de poezie „Sanremo Arte 2000”. Reuşeşte să editeze o carte de poezii şi vine în contact cu nenumărate personalităţi ale lumii mondene italiene. Rămâne un băiat modest, sensibil, echilibrat, care munceşte cu sârg ziua, iar seara aşterne pe hârtie visurile sale. Între timp, mama sa moare, şi Nicu scrie aşa: „Ţi-a fost dor de mine, mamă/ Şi-ai venit la mine-n vis/ Încărcată de miresme/ Şi de flori din paradis./ Mi-a fost dor de tine, mamă/ Poate Domnul te-a trimis/ Ca să aflu cum în taină/ Îmi veghezi drumul deschis”. Cu firea sa, cucereşte inimile multor personalităţi din lumea artistică italiană, cărora le devine prieten. Anul trecut scrie un poem pentru pace pe care-l dedică Reginei Elisabeta a Angliei. Imediat, Biroul de presă al Curţii Regale îi răspunde, mulţumindu-i, adăugând şi aprecierile Maiestăţii Sale. Inima sa iubitoare rămâne plină de fericire.
De-a lungul anilor, Nicuşor a demonstrat că e un prieten devotat şi, de câte ori vine acasă, în ţărişoara sa pe care o iubeşte, Nicuşor Lutan mă vizitează. Povestim, şi eu mă bucur din suflet că greutăţile străinătăţii nu i-au pervertit sufletul şi că trăieşte senin şi mulţumit cu ce i-a dăruit Dumnezeu.