de Carmen Ciripoiu
S-a răspândit în toate colțurile lumii, dar nimeni nu a putut până în acest moment să-i descopere originile. Plantă de leac la vechii azteci și daci, druizi și chinezi, la vracii din arhipelagurile din Pacific, la medicii din Roma sau Grecia Antică sau la persanii care o considerau iarba sacră, verbina ne uimește zi de zi cu fantasticele sale calități vindecătoare.
Creează întotdeauna o stare de bine
Dintre bolile pe care verbina le vindecă, specialiștii spun că jumătate sunt legate de sistemul nervos, unde planta face adevărate minuni. Astfel, în cazul migrenelor care apar pe fond de stres sau suprasolicitare nervoasă se consumă zilnic un litru de infuzie combinată, în cure de minimum zece zile. Preparatul se obține astfel: se pun trei-patru linguri cu verbină mărunțită în jumătate de litru de apă, se lasă la infuzat zece ore, apoi se filtrează. Planta rămasă după filtrare se fierbe în jumătate de litru de apă timp de cinci minute, se lasă la răcit și se filtrează. În final, se amestecă cele două poțiuni. În cazul depresiilor și al tulburărilor anxioase, se administrează tinctură de verbină, trei lingurițe pe zi. Tratamentul are efecte psihice foarte puternice, îndepărtează stările de tristețe și instalează calmul. Cura durează trei luni. Verbina este un remediu bun și pentru insomnie. În acest caz se folosește tot tinctura de verbină, o linguriță seara, cu o jumătate de oră înainte de culcare. Modul de preparare al tincturii este următorul: într-un borcan se pun 20 de linguri cu pulbere de verbină, apoi se adaugă 500 ml alcool. Se închide borcanul ermetic și se lasă la macerat două săptămâni într-un loc călduros, se filtrează și se depozitează în sticluțe mici, închise la culoare.
Folosită în Alzheimer
Studii de specialitate au demonstrat faptul că verbina are o incredibilă acțiune neuroprotectoare și stopează acțiunea unor substanțe care atacă celulele sistemului nervos. Grație acestor calități, planta este indicată persoanelor care suferă de maladia Alzheimer și celor care prezintă tulburări de memorie ce apar odată cu înaintarea în vârstă. Se recomandă patru lingurițe cu tinctură pe zi, în cure de 49 de zile. Pentru o eficiență mai mare se combină cu rozmarin sau cu polen de albine. Încă de acum 2.000 de ani, verbina și-a dovedit eficiența în astenia sexuală. În acest caz se administrează două lingurițe cu pulbere pe zi, dimineața. În medicina tradițională asiatică, verbina este considerată printre cele mai puternice remedii contra durerilor de sâni și de ovare și stărilor de nervozitate specifice sindromului premenstrual. Se recomandă o linguriță cu tinctură, de trei-patru ori pe zi. Pentru hemoragiile puternice se consumă infuzie de verbină, un litru pe zi.
Cataplasmele vindecă eczemele
În cazul colitelor și enterocolitelor, ca remediu de prim ajutor se utilizează infuzie fierbinte de verbină. Preparatul se obține prin opărirea unei lingurițe cu plantă la o cană cu apă clocotită. Ulterior, se administrează o linguriță cu pulbere de verbină pe zi. Planta are efecte drenoare hepatice incredibile și stimulează, totodată, și apetitul alimentar la persoanele slăbite de boală. Pentru hepatită se administrează infuzie combinată de verbină, două-trei căni pe zi. Grație efectelor antiinflamatoare, cataplasmele cu verbină sunt indicate și în cazul dermatitelor și al eczemelor. Planta are un efect deosebit și asupra femeilor care au lactație insuficientă. Se administrează un litru pe zi de infuzie combinată sau patru lingurițe cu tinctură. Baia caldă în care se adaugă două picături de ulei esențial de verbină constituie un adevărat purificator pentru suflet, înlăturând emoțiile negative și este un remediu foarte bun și pentru persoanele care au picioarele obosite și umflate. Verbina este eficace și împotriva sinuzitei și a gripei în fază incipientă. În astfel de cazuri se fricționează sinusurile și gâtul.
Calmează durerile cauzate de reumatism
Când durerile de reumatism s-au instalat, leacul ideal este tot verbina. Se toacă doi pumni cu plantă și se pun la fiert zece minute în 250 ml oțet de vin. Se aşază cataplasme cu acest preparat cât mai calde posibil pe locul dureros și se păstrează un sfert de oră. Și varicele cedează în fața proprietăţilor verbinei. Se amestecă o linguriță cu plantă în 250 ml apă, se lasă la infuzat zece minute și se consumă o cană pe zi, între mese. Și tot verbina a arătat cât este de puternică și în cataractă. Se amestecă în părți egale soc, mușețel, silur, valeriană și verbină, iar două lingurițe se infuzează zece minute în 200 ml apă. Se strecoară de câteva ori prin tifon. Cu soluția obținută se fac băi de abur, cu menținerea ochilor deschiși atât cât pacientul suportă.
SFAT. Verbina e contraindicată femeilor însărcinate, provocând contracții uterine.
Cardiacii cu antecedente grave trebuie să fie prudenţi în administrarea verbinei
Regenerează podoaba capilară
Verbina și-a dobândit eficiența și în cosmetică, planta ajutând la regenerarea părului. Se recomandă spălarea podoabei capilare cu infuzie combinată de verbină, obținută din patru lingurițe cu plantă mărunțită la o cană cu apă. Ca urmare a tratamentului, părul se îndesește, iar firul devine rezistent. Ca tonic general se aplică dimineața, după duș, în regiunea plexului solar, ceafă, spate și tălpi. Verbina este indicată și pentru tratarea pielii crăpate. Se pune o mână cu verbină în 150 ml apă fierbinte, se lasă la infuzat zece minute, apoi se îmbibă o compresă în infuzie și se aplică pe locul afectat de două-trei ori pe zi.